Echipajul de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) are suficient combustibil, oxigen, apă şi alimente pentru şase luni, a declarat Vladimir Soloviov, director de zbor al segmentului rus al ISS. Rusia a suspendat temporar toate misiunile cu astronauţi la bord, după un incident petrecut joi, când doi astronauţi, un american şi un rus, au abandonat misiunea spre ISS, la scurt timp de la lansare şi au aterizat forţat în deşertul din Kazahstan, din cauza unei probleme apărute în faza întâi a lansării rachetei spaţiale Soiuz. „Pe ISS sunt suficiente rezerve pentru menţinerea vieţii, rezervele vor ajunge până în vară, anul viitor”, a declarat Vladimir Soloviov, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Astronauţii aflaţi în prezent pe ISS, un german, un rus şi un american, erau programaţi să se întoarcă în decembrie pe Pământ, dar acum vor rămâne pe staţie. Agenţia Spaţială Rusă a declarat că în luna decembrie va încerca să continue, conform programului, lansările, în funcţie de rezultatele comisiei de investigare a incidentului de joi./mbaciu/vdraguta
(REUTERS – 14 octombrie)