Ministerul Public atrage atenţia asupra „pericolului încălcării ordinii constituţionale”, dacă ordonanţa în justiţie va fi adoptată

Ministerul Public atrage atenţia, printr-o serie de critici, într-o postare pe o reţea de socializare, asupra „pericolului încălcării ordinii constituţionale”, dacă ordonanţa în justiţie va fi adoptată.

Reporter: Diana Surdu – Parchetul General arată că, prin atribuirea calităţii de titular al acţiunii disciplinare pentru ministrul justiţiei, se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificaţi magistraţii din punct de vedere disciplinar, acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei putând deveni „o pârghie politică de dominare a justiţiei”. Totodată, sursa citată este de părere că articolul 8 din proiectul de ordonanţă de urgenţă, conform căruia, la data intrării în vigoare a ordonanţei, procurorii care funcţionează în Parchetul General, DIICOT şi DNA, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în noua formă a Legilor 303 şi 304 va conduce la înlăturarea unor procurori din funcţiile legal deţinute, prin impunerea unor condiţii noi, inexistente la data la care s-a făcut numirea, cu nesocotirea prevederilor articolului 15 alineatul 2 din Constituţie care prevede aplicabilitatea legii doar pentru viitor. Parchetul General notează că introducerea unui nou alineat la articolul 54 din Legea 303, conform căruia ministrul justiţiei organizează o procedură de selecţie pe baza unui interviu, iar pentru asigurarea transparenţei audierea candidaţilor se transmite în direct, nu este de natură a înlătura diminuarea independenţei procurorilor care ocupă funcţii de conducere./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 octombrie)