Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat. Generaţii întregi de reporteri, redactori, operatori, tehnicieni, ingineri au trebăluit pentru ascultători, în clădirea veche din strada Fântânii şi în cea nouă din strada Nuferilor – apoi General Berthelot – zile, luni, ani, zeci de ani. Priceperea, creativitatea şi puterea lor de muncă au hrănit spiritul românilor aproape un secol. După ce şi-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar preţios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor…
Inginerul Alexandru (Lică) Georgescu a fost timp de 15 ani directorul postului Radio Bod, de la înfiinţarea acestuia în 1934. A luat parte la pregătirile care s-au făcut pentru construirea la Bod a staţiei de emisie-recepţie de 150 kW, cea mai mare de la noi pe atunci. Cu câteva luni în urmă, în aprilie 1933, România obţinuse la Conferinţa de la Lucerna, pentru postul ei naţional, o lungime de undă foarte bună, de 1875 metri. Era nevoie de un loc potrivit pentru amplasarea emiţătorului, de preferat în Transilvania. În aprilie şi mai s-au făcut măsurători la Crăciunelu, apoi în regiunea Braşovului, iar în august s-a hotărât definitiv amplasarea staţiei de emisie la Bod.
„În noaptea în care trebuia să dăm drumul la postul de radio [Bod] oficial [14 spre 15 ianuarie 1934], eu eram la Bucureşti în Consiliul de Administraţie şi se discuta punerea în funcţiune a staţiilor de radio. Între cei care erau acolo din partea Societăţii Marconi care preda staţia, era şi un oarecare Dicem, un mare om de ştiinţă, un mare om al fabricilor Marconi, care venise la Bucureşti în vederea predării staţiei. Şi Dicem a spus: <Dăm drumul la staţie, cu condiţia ca domnul Lică Georgescu să fie la staţie. E omul nostru acolo – eram inginerul care supraveghea staţia timp de un an de zile pentru probe, adică pentru emisiuni şi garanţie –, zice: avem omul nostru acolo, însă eu nu sunt de acord să daţi drumul în emisiune fără prezenţa lui Lică Georgescu.> Şi-atunci mi-a dat o maşină şi aproape de 12 noaptea am plecat la Bod unde staţia era deja în emisiune dar fără program, pusă în funcţiune să se încălzească.
Am ajuns la Bod, am făcut legătura cu studioul şi am început emisiunile oficiale. Asta a fost o mare satisfacţie pentru mine! Eu, un simplu hai să zic, <tehnician>, ca un mare om să spună <nu dăm drumul la post fără prezenţa lui Lică Georgescu>… mare satisfacţie pentru mine! Vă-nchipuiţi…”
[Interviu de S. Iliescu şi O. Silivestru, 1994]
Inginerul Carol Reinheimer a fost angajat pentru postul Radio România Bod în 1935. Avea să lucreze acolo 17 ani, până la ieşirea la pensie.
„M-am dus pe ziua de 1 iulie 1935, m-am prezentat la Bod, m-am prezentat la uzină şi am avut şi noroc pentru că uzina era făcută de către Schultzer, care se ocupa cu motoarele şi cu partea electrică la Brown Boveri. Am făcut progrese frumoase, m-am implicat într-o serie întreagă de treburi, pe lângă ceea ce era de făcut, o serie întreagă de treburi din afara postului, din curte, instalaţia de lumini, instalaţia de apă, instalaţia de radio, legăturile, circuitele de radio, absolut tot, instalarea telefoanelor, toate astea le-am făcut eu. Am făcut o impresie foarte bună…
A trebuit ca să facem drumuri, că era teren prea jos şi atunci a trebuit să fac umpluturi ca să facă străzile, să facă nişte drumuri, iar eu învăţasem la politehnică şi nivelare şi cu aparatele de teren. Şi m-am ocupat cu astea toate, încât a venit directorul tehnic la Bod şi a văzut cum mă comport şi ce am făcut, a fost foarte mulţumit de mine şi peste trei luni m-am angajat definitiv.
Am stat la uzină până în decembrie când am fost trimis ca să conduc lucrările de pozare a cablului telefonic între staţia Bod şi postul din Braşov, pentru că circuitele erau telefonice şi erau cu tot felul de zgomote… erau legăturile foarte proaste. Şi am lucrat la instalaţia asta, am venit înapoi la uzină, iar pe ziua de 9 iulie 1936 am fost însărcinat cu conducerea lucrărilor de pozare a cablului de la Braşov până la studiourile din Bucureşti, lucrare care s-a făcut timp de un an. Nu eu am făcut-o, ci AEG [Allgemeine Elektricitäts-Gesellschaft] şi cu cei de acolo, dar eu am fost din partea Radiodifuziunii cu supravegherea, cu intervenţiile pe lângă autorităţi, cu toate treburile astea ce-am făcut eu şi am avut trei ingineri subalterni, printre care au fost Anton Necşulea şi Octav Roman şi Rusănescu. Ăştia trei erau pe diferite porţiuni, fiecare avea câte o porţiune şi eu eram cu şantierul întreg. Mi s-a pus la dispoziţie o motocicletă şi fugeam de colo până colo ca să urmăresc. Şi în fiecare zi dădeam rapoarte directorului tehnic.”
[Interviu de S. Iliescu şi O. Silivestru, 1994]
