Curtea de Apel Bucureşti a anulat amenda de 100.000 de lei aplicată de ASF fostului director general al NN Pensii

Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea amenzii de 100.000 de lei aplicate anul trecut de Autoritatea de Supraveghere Financiară fostului director general al NN Pensii, Raluca Ţintoiu. Judecătorii au mai stabilit ca autoritatea să-i plătească acesteia daune morale de 1.000 de euro. Decizia nu este definitivă. Raluca Ţintoiu a dat în judecată autoritatea, în decembrie anul trecut, după ce ASF i-a retras autorizaţia de director general şi i-a aplicat o amendă de 100.000 lei. Fondul de pensii NN a primit de asemenea o amendă de 750.000 lei, cea mai mare din istoria ASF, pentru că şi-a avertizat clienţii cu privire la discuţiile publice privind o posibilă naţionalizare a fondurilor de pensii private./csimion/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie)