Festivalul Naţional de Teatru, unul din cele mai aşteptate evenimente culturale ale anului, începe astăzi, la Bucureşti. Ediţia de anul acesta, a 28-a, va fi una din cele mai complexe. Sunt unsprezece zile în care sunt programate peste o sută de manifestări artistice: spectacole, expoziţii, lansări de carte şi întâlniri cu invitaţi speciali. Şi tot de astăzi iubitorii celei de-a şaptea arte pot viziona producţii cinematografice în cadrul Festivalului „Filmele de la Cannes la Bucureşti”. Până duminica viitoare, cinefilii vor avea parte de pelicule premiate la cunoscutul festival francez. Ambele manifestări, Festivalul de teatru şi cel dedicat filmelor, îi vor aduce un omagiu regizorului Lucian Pintilie./roprea/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie)