România a fost condamndată de de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din cauza nerespectării directivei privind depozitele de deşeuri

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a condamnat România pentru nerespectarea directivei privind depozitele de deşeuri. 68 de gropi de gunoi neconforme sunt în continuare deschise, deşi autorităţile române aveau obligaţia de a le închide şi de a lua măsuri de reabilitare până la 16 iulie 2009, arată Curtea. Momentan, România nu va fi supusă unor sancţiuni financiare, ci va trebui să plătească cheltuielile de judecată şi să ia măsuri urgente pentru a închide gropile de gunoi ilegale. Într-un comunicat, Ministerul Mediului scrie că, în prezent, au rămas neînchise doar 51 de depozite neconforme şi că multe dintre acestea aparţin unor firme aflate în insolvenţă sau faliment, fapt care a complicat procedurile. Ministerul Mediului se angajează să continue acţiunile de conformare în cel mai scurt timp posibil, se arată în comunicat./ilixandru/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie