Cine refuză un loc muncă îşi pierde ajutorul social

De săptămâna viitoare, cine refuză un loc de muncă, fie şi o singură dată, îşi pierde ajutorul social. Este una dintre măsurile legislative prin care guvernul vrea să încurajeze munca şi să-i responsabilizeze pe asistaţii social, în condiţiile în care, în România sunt peste 200.000 de persoane care primesc ajutor de la stat. Reporterul nostru Angela Matei are detalii: „Ajutorul social va fi sistat dacă beneficiarii acestui sprijin sunt apţi de muncă, dar refuză o oportunitate de angajare sau un curs de formare profesională. În situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana în cauză pot depune o nouă solicitare abia după un an. În Parlament, proiectul a fost susţinut de către toate partidele, iar iniţiatorii au subliniat că scopul este acela şi de a încuraja munca şi de a responsabiliza persoanele asistate social. Modificările legislative nu îi vizează pe cei cu nevoi sociale, în schimb, potrivit noilor prevederi, persoanele apte de muncă din familiile care beneficiază de ajutor social, vor avea obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local. Munca în beneficiul comunităţii se execută raportat la cuantumul banilor primiţi, fără a se depăşi regimul normal de lucru. Legea stabileşte obligaţii şi pentru primari. Aceştia trebuie să întocmească un plan de activităţi sezoniere, pe baza cererilor primite de la firmele care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza localităţii respective. Pentru neîndeplinirea acestei sarcini, primarul este sancţionat cu o amendă de la 1000 la 5000 de lei. Ultimele statistici arată că peste 200.000 de persoane primesc un sprijin financiar de până la 300 de lei pe lună, iar acordarea acestuia depinde de semnătura primarului”./mnecula/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie)