Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat. Generaţii întregi de reporteri, redactori, operatori, tehnicieni, ingineri au trebăluit pentru ascultători, în clădirea veche din strada Fântânii şi în cea nouă din strada Nuferilor – apoi General Berthelot – zile, luni, ani, zeci de ani. Priceperea, creativitatea şi puterea lor de muncă au hrănit spiritul românilor aproape un secol. După ce şi-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar preţios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor…
Avocatul Vasile Ionescu a fost directorul general al Societăţii de Radiodifuziune în anii în care România s-a aflat în război, 1941-1945. În această calitate, Lulu Ionescu – aşa i se spunea – a organizat înregistrarea şi difuzarea Proclamaţiei Regelui Mihai, document care anunţa ieşirea României din alianţa cu Germania şi încheierea armistiţiului cu Aliaţii. Dintre cele trei discuri înregistrate cu proclamaţia regală, nu se va păstra până astăzi niciunul. Momentul, extrem de important pentru ţară, avea să fie povestit chiar de directorul Ionescu, mulţi ani mai târziu, într-o înregistrare realizată la Muzeul Bucureşti.
„Miercuri, 23 august 1944, ora 17.00, am fost chemat prin telefon la Comandamentul Militar al Capitalei, dându-mi-se ordin să îmbrac şi uniforma militară. În jurul orei 17:30 am fost prezent în cabinetul generalului comandant al capitalei unde, spre surprinderea mea, am găsit pe generalul de corp de armată Iosif Teodorescu şi şeful său de Stat Major, colonelul adjutant Dumitru Dămăceanu îmbrăcaţi în haine civile, deşi erau militari de carieră. Iosif Teodorescu mi s-a adresat: <Domnule director general, din acest moment nu vei mai asculta decât de ordinele Majestăţii Sale Regele Mihai şi ale domnului general adjutant Constantin Sănătescu, prim-ministru. Şi vă veţi duce la Palatul Regal pe drumul cel mai scurt.> (…)
Am fost primit pe la intrarea Creţulescu de generalul Aurel Aldea şi introdus în cabinetul de lucru al Majestăţii Sale Regele (…). Chiar de la telefonul regal am dat dispoziţiuni inginerului Alexandru Lohan ca, de la cutia terminală a cablului ce se afla la Palatul C.F.R., vizavi de Gara de Nord, să facă legătura cu Palatul Regal, iar inginerului Alexandru Georgescu, directorul emiţătorului postului Radio România Bod i-am dat ordin să se ducă de urgenţă la Braşov şi, de la cutia terminală a celuilalt capăt al cablului aflat în incinta oficiului P.T.T. local, să facă legătura cu Comandamentul vânătorilor de munte, cu domnul general Ion Dumitrache – şi asta în mai puţin de o oră. Între timp, s-a dicutat în ce mod Regele Mihai îşi va transmite Proclamaţia sa [către ţară]. (…) Mi s-a dat posibilitatea ca, prin acelaşi telefon aflat pe biroul regal, să dau dispoziţiuni la Radio să vie îndată inginerul Alexandru Lohan cu carul de reportaj de imprimări, care în jurul orei 19.00 – 19.30 a sosit cu tot echipamentul tehnic de imprimare. (…) Inginerul Alexandru Lohan, de faţă cu mine a executat înregistrarea Proclamaţiei regale, realizînd trei discuri: un exemplar l-am lăsat la palat în mâinile consilierului Victor Pogoreanu, iar celelalte două le-am luat personal, împreună cu celelalte documente oficiale din ziua de 23 august 1944 pentru difuzare: Proclamaţia regală, manifestul guvernului general Sănătescu, declaraţiile partidelor politice care au alcătuit Blocul Naţional Democratic, decretele de amnistie, graţiere şi desfiinţare a lagărelor politice cu expunerea de motive respective, o serie de dispoziţiuni administrative ale noului guvern către prefecţii din judeţ şi, dându-mi-se o escortă pe care am solicitat-o pentru a-mi asigura drumul de la palat până la Radiodifuziunea din strada General Berthelot 60, am plecat în maşina mea, având ca însoţitor pe sublocotenentul Ştefan Păpuşoi şi doi subofiţeri, toţi din Garda Regală.
La Radiodifuziune, în cabinetul meu de lucru am convocat pe loc prin secretara Direcţiei Generale, doamna Victoria Constanţa Ionescu, tot personalul tehnic al emisiunii, directorul radiojurnalului, personalul de control al programelor, crainicii de serviciu. (…) De la palat, telefonasem în jurul orei 19-20 doamnei Rodica Gologan, controloarea generală a emisiunii, să dea din sfert în sfert de oră un anunţ pe care l-am şi dictat la telefon: <Atenţiune, atenţiune! În cadrul radiojurnalului de la ora 22 vom transmite un comunicat important pentru ţară…> (…).
În timp ce comandantul gărzii efectua evacuarea din incinta Societăţii a detaşamentului german, eu am adus la cunoştinţa personalului convocat schimbarea situaţiei politice a ţării, cerându-le să fie la înălţimea evenimentului istoric şi să-şi facă datoria fără şovăire. (…) Cu începere de la ora 22.15-22.20, din seara zilei de 23 august 1944, s-a început difuzarea documentelor menţionate şi au fost repetate din oră în oră, până la ora 2 din noapte, când am închis emisiunea. Toţi cei prezenţi la aceea oră în Societatea de Radio am rămas de veghe în tot cursul nopţii de 23/24 august ‘44, fiecare moţăind pe locul său de muncă.”
[Interviu realizat de Eleonora Cofas, muzeograf, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti,1974]
Dyspre Paleolog era în 1944 şeful biroului care se ocupa cu radiojurnalul. El a fost cel care a transmis la radio versiunea franceză a proclamaţiei regale, tradusă şi citită chiar de el, pentru a fi ascultată de Aliaţi. Prin urmare, mărturia sa directă are o mare valoare de document:
„În seara zilei de 23 august, într-o zi extrem de călduroasă, deschizând postul meu de radio pe unda Bucureşti, am auzit doar muzică populară şi, repetat, ca un semn de alarmă, un comunicat laconic, poruncind: <Atenţiune, atenţiune! Lăsaţi aparatele deschise! Vom transmite un comunicat important pentru ţară!>. Locuind lângă Cişmigiu, pe lângă biserica Sfântul Constantin de pe Elefterie şi dându-mi seama de importanţa capitală a acestui anunţ solemn, repetat încontinuu, m-am hotărât imediat să dau o fugă până la sediul Societăţii Radiodifuziunii, să văd şi eu despre ce este vorba. Erau cam orele 21.
La Radio, am găsit o stare de surescitare indescriptibilă, mare zarvă, iar directorul programelor, Nicolae Rădulescu – prea-fericit să mă vadă, dat fiind că toţi crainicii de serviciu o tuliseră – m-a luat de mână şi m-a dus imediat în biroul directorului general, domnul Vasile Ionescu. Directorul ne-a însărcinat imediat pe amândoi să difuzăm împreună textele legale care veneau după proclamaţia lui vodă, proclamaţie înregistrată cu două-trei ore înainte, chiar la Palatul Regal, Nicolae Rădulescu citind textele legale pe româneşte, iar eu traducând direct la microfon o versiune în limba franceză, destinată Aliaţilor şi Europei. Astfel, abia după 10 minute de la sosirea mea la postul de muncă, am intrat în cabina tehnică, în vederea acestei transmiteri într-adevăr istorice. <Vedeţi că vă riscaţi viaţa…>, ne prevenise directorul general. Nu citisem înainte textul, care era manuscris cu multe ştersături, întocmit probabil de intimul prieten al Majestăţii Sale, Niculescu Buzeşti.
Din fericire şi cu mult noroc m-am descurcat binişor de această sarcină extrem de importantă. Proclamaţia capitală a Majestăţii Sale Regelui Mihai I anunţa încheierea imediată a armisitiţiului, scoaterea României din Axă şi deci, ipso facto, curăţirea teritoriului românesc de ocupaţia fascistă, instaurarea unui regim de drepturi şi de libertăţi publice, încetarea războiului împotriva Naţiunilor Unite, deci toate măsurile repezentând singura cale pentru salvarea ţării, curajoasa decizie regală de a scoate România dintr-un regim impus fiind aprobată cu un entuziasm total; eforturile armatei germane de a redobândi Bucureştiul au fost zadarnice.”
[Interviu telefonic la Paris, realizat de Octavian Silivestru, 1998]
Directorul general Vasile Ionescu a mai avut o misiune dificilă: difuzarea, fără întrerupere, a emisiunilor de radio în condiţiile în care, la 24 august 1944, studiourile din Bucureşti au fost distruse de bombardamentele germanilor în retragere.
„Ultimul bombardament aerian german din 24 august 1944 ora 16.20, pe lângă faptul că a distrus imobilul sediului Societăţii de Radio din Strada General Berthelot, cu studiourile şi întreg echipamentul tehnic, dar a nimicit şi vieţi omeneşti: inginerul stagiar Bonifaciu Cristovici, şeful postului <Carpaţi>, Alfred Pagoni, controlor muzical; Paul Ciocârlan, discotecar şi Petre Georgescu, şef telefonist, iar alţi patru salariaţi răniţi: inginerul Bude Valentin care nu s-a mişcat de la pupitrul de control şi dirijare tehnică a emisiunii timp de 24 ore; doamna Rodica Gologan, controloarea programelor; Ştefan Ceroiu, şeful serviciului tracţiune şi Niculae Căbaşu, portarul instituţiei. Din gardă şi-au dat tributul şapte soldaţi morţi şi 11 răniţi (…).
La Bucureşti, cu postul Radio Băneasa atacat şi ocupat de trupele germane şi cu sediul Radiodifuziunii şi studiourile distruse în ultimul bombardament aerian de la ora 16:20, am plecat la comandantul militar al capitalei să informez şi să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanşase după bombardament. N-am putut obţine sprijinul solicitat pentru că pompierii erau evacuaţi în comunele suburbane şi blocaţi de trupele inamice asediatoare ale Bucureştiului. Am informat guvernul de noua situaţie creată prin scoatera din funcţiune a studiourilor şi Radio Bucureşti (…) şi am propus să trec munţii Carpaţi şi de acolo să duc mai departe opera de informare a opiniei publice româneşti şi străine asupra actului de la 23 august 1944, prin posturile Radio România Bod, <Dacia România> şi <Bucegi>.”
