Regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului L.S. Bulandra, a realizat impresionantul spectacol „Coriolanus”, care va avea premiera oficială în Festivalul Național de Teatru, joi, 25 octombrie, de la ora 18.00, la Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”.
Spectacolul, o adaptare scenică după William Shakespeare, se înscrie în seria evenimentelor speciale organizate de FNT. Este un spectacol extrem de contemporan, impresionant prin anvergură și care atinge sufletul spectatorului, fiind rezultatul unui strigăt interior al creatorului.
Una dintre cele mai ample producții teatrale din România din acest moment, spectacolul este realizat cu sprijinul a 70 de actori care urcă pe scenă și este creat de o echipă de elită, aflată sub bagheta regizorului Alexandru Darie: actorii Șerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin.
Impresionantul decor este semnat de arh. Octavian Neculai, costumele de Lia Manțoc, iar muzica originală și sound design-ul de Cristian Lolea. Piesa beneficiază de o traducere realizată de Horia Gârbea și George Volceanov.
Premiera găzduită în Festivalul Național de Teatru are o durată de 3 ore și 45 de minute și este SOLD OUT.
„Coriolanus” marchează revenirea lui Alexandru Darie la teatrul politic, reprezintă aducerea actorului înapoi în arena socială și politică și reconfirmă aderența regizorului la un tip de teatru pe care Lev Dodin îl numea „teatru serios”. „Indiferent că e o comedie, sau că este o tragedie, sau că este o dramă, teatrul trebuie să fie serios, adică să încerce să desfacă nişte obiceiuri, nişte lucruri cu care lumea e aparent obşinuită”, a explicat regizorul într-un interviu realizat de jurnalistul Pompilius Onofrei la interviurile Adevărul live.
„Există în text mecanismul ăsta uluitor al politicii dintotdeauna. Shakespeare însuși, ca să vorbească despre vremea lui, își plasează acțiunile tragediilor lui în povești din Imperiul Roman. La rândul lui, el făcea o metaforă, o actualizare, folosindu-se de niște povești care aveau 1.600 de ani la ora respectivă. Acum nu îți interzice cineva să vorbești despre politică, dimpotrivă, se vorbește foarte mult, dar nu în felul ăsta. Puterea spectacolului rezidă și în faptul că nu arată cu degetul, ci arată cu toată mâna”, a declarat și actorul Șerban Pavlu, interpretul rolului lui Caius Martius, supranumit apoi Coriolanus.
„Coriolanus” pune în prim plan lupta pentru putere a protagonistului, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, un destin sacrificat pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei.
Esenţa piesei vizează cele două conflicte: unul politic, intern (plebei – patricieni) şi un altul extern (romani – volsci). Atunci când un general învinge în bătăliile date împotriva forţelor ce încearcă să-l doboare, el simte că poate şi trebuie să devină activ în politică şi chiar să conducă el însuşi concertul guvernării.
Sinteză: Mariana Drăgoi