Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, împreună cu Dipartimento di Studi Linguistici e Letterari din cadrul Universităţii din Padova, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi în colaborare cu Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, conferinţa internaţională «Voci femminili della Grande Guerra», care se va desfăşura în data de 25 octombrie la Universitatea din Padova, Palazzo Beldomandi şi în data de 26 octombrie la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în Sala de conferinţe «Marian Papahagi».
Organizatorii conferinţei îşi propun să ofere atât cercetătorilor români cât şi celor italieni, din domeniile Filologie şi Istorie, posibilitate de a prezenta rezultatele celor mai recente cercetări de specialitate pe care aceştia le-au întreprins în vederea analizării multiplelor aspecte ale conflictului militar din perspectiva participării femeilor din România şi din Italia la efortul de război. Sursele utilizate de specialiştii participanţi la lucrările colocviului sunt dintre cele mai diverse: literatura memorialistică, jurnalele de front, documente, memorialistica interbelică şi postbelică, literatura având ca tematică evenimentele belice, corespondenţa de război şi istoria orală care atestă şi reliefează participarea femeilor la Primul Război Mondial, toate analizate prin recursul la metodologia specifică. Comunicările, temeinic documentate, urmăresc să contribuie la mai buna înţelegere a activităţii femeilor în cadrul conflictului şi a rolului lor în calitate de combatante pe front sau în spatele liniilor, ca asistente sau infirmiere, ca membre ale Crucii Roşii, în spitalele de campanie sau ca activiste în asociaţiile înfiinţate cu scopul de a-i sprijini pe refugiaţii şi orfanii de război. Lucrările conferinţei vor pune în lumină, pe temeiul surselor documentare şi a literaturii de specialitate, aspecte singulare şi elemente comune care vor pune în lumină episoade mai mult sau mai puţin cunoscute ale conflictului armat, dar mai ales efortul depus de femei pentru crearea şi menţinerea de mecanisme capabile să asigure o bună desfăşurare a activităţilor din spatele frontului.
Colocviul vizează consolidarea colaborării bilaterale dintre cercetători, prin intermediul dialogului deschis. Prin maniera în care a fost conceput, acest colocviu se înscrie în rândul manifestărilor dedicate de ţările membre ale Uniunii Europene, în perioada 2014–2018, Centenarului Primului Război Mondial. Reunind specialişti redutabili, români şi italieni, din domeniul literaturii şi din cel al istoriei, colocviul va prilejui un dialog multidisciplinar ce se adresează atât lumii academice, cât şi publicului larg.