Revista presei internaţionale – 26 octombrie 2018

Acuzaţiile reciproce între Moscova şi Washington de încălcare a Tratatului Forțelor Nucleare cu Rază Medie de Acţiune (INF) şi decizia SUA de a se retrage din acest tratat provoacă noi tensiuni între Occident şi Rusia, sporind temerile „unei repetări periculoase a Războiului Rece”, potrivit Washington Post. Revista Stratfor vorbeşte despre „un nou pas într-o cursă globală a înarmării” între marile puteri, care ar putea duce la anularea altor tratate cruciale de control al armamentului. Pe de altă parte, Europa riscă să se găsească prinsă la mijloc. „Pe măsură ce Rusia își va concentra rachetele cu rază intermediară la granița sa de vest, SUA vor răspunde cu o concentrare similară de forțe în Europa. Țări precum Germania e probabil să se opună detașării unor astfel de rachete americane pe teritoriul lor, dar alte țări, precum Polonia și România, ar putea fi dispuse să găzduiască acele unități de rachete, mai cu seamă dacă ele ar garanta o prezență militară americană mai mare pe teritoriul lor”, explică revista americană. Rusia este pregătită pentru un răspuns „în oglindă” şi avertizează că „va lovi ţări europene dacă acestea vor găzdui rachete nucleare americane” constată Moscow Times, preluând avertismentul preşedintelui rus Vladimir Putin. În replică, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat Rusia că se face vinovată de dezvoltarea unei noi rachete care încalcă Tratatul privind forţele nucleare intermediare, dar a dat asigurări că „NATO nu intenţionează să desfăşoare mai multe arme nucleare în Europa drept răspuns la noua rachetă rusească”, notează New York Times.

Între timp, în Statele Unite creşte starea de alertă după ce numărul de colete cu explozibil trimise unor personalităţi politice proeminente şi critice la adresa preşedintelui Donald Trump a ajuns la zece, cel puţin, remarcă Washington Post. După pachetele trimise lui Barack Obama, Hillary Clinton sau fostului şef CIA John Brennan, joi a venit rândul fostului vicepreşedinte democrat Joe Bide, dar şi al actorului Robert de Niro, de asemenea un critic fervent al lui Trump, notează New York Times care scrie şi despre ampla anchetă declanşată de FBI în întreaga ţară. Ameninţările cu bombă pun în lumina reflectoarelor retorica politică otrăvită, consideră Associated Press. Cu două săptămâni înainte de alegerile de la mijloc de mandat pentru Congres, aceste ameninţări cresc riscul unei violenţe nemaiîntâlnite până acum în campaniile electorale din Statele Unite şi ridică întrebări inconfortabile asupra consecinţelor retoricii violente adoptate de liderii politici, conchide agenţia americană.

În Europa, Parlamentul de la Viena a adoptat miercuri seară un proiect de lege care prevede că imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene care muncesc în Austria vor primi pentru copiii aflaţi în ţara de origine alocaţii adaptate nivelului de trai şi veniturilor din ţara respectivă, anunţă agenţia austriacă de ştiri APA. Însă joi, Comisia Europeană a ameninţat Austria cu declanşarea procedurii de infringement, motivând că este o problemă de „corectitudine”, iar Comisia nu va ezita să uzeze de toate mijloacele în calitatea sa de gardian al tratatelor, scrie EuObserver.

În ciuda disensiunilor la nivel european, „Europa este încă atractivă”, constată Courrier International, analizând datele ultimului Eurobarometru. Deşi „vacarmul asurzitor” al populiştilor „tinde să acopere vocile popoarelor”, cu doar câteva luni înainte de alegerea Parlamentului European, sprijinul pentru Uniune nu a fost niciodată mai mare din 1983 încoace, constată ziarul francez, notând că aproape 7 din 10 cetățeni europeni recunosc că țara lor a beneficiat de pe urma aderării la Uniunea Europeană. Exprimarea acestui ataşament nu este o întâmplare şi vine într-un moment în care „dificultatea britanicilor de a se separa de UE le arată vecinilor interesul de a rămâne împreună”. Prin urmare, nu este surprinzător să constatăm că două treimi dintre europeni ar vota, în eventualitatea unui referendum, pentru rămânerea în Uniunea Europeană, mai scrie Courrier International.

În privinţa României, site-ul Bulgaria On Air constată că „românii sunt mai bogaţi decât vecinii lor” şi se întreabă „când îi ajunge din urmă Bulgaria”. Potrivit unui raport privind bogăţia mondială realizat de banca elveţiană Credit Suisse, bogăţia totală a României, în anul 2018, se ridică la 317 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că prosperitatea unui adult este evaluată la puţin peste 42.000 de dolari. Comparativ vorbind, în Ungaria această cifră este cu 1000 de dolari mai mică. Bunăstarea unui bulgar, conform PIB-ului, este egală cu 30.000 de dolari, iar în ceea ce îi priveşte pe sârbi, cifra este de 19.000, scrie site-ul bulgar. România se dezvoltă într-un ritm foarte rapid şi este normal ca acest lucru să se reflecte asupra avuţiei oamenilor, a susţinut joi economistul bulgar Iulian Voinov în cadrul emisiunii matinale a postului de televiziune BULGARIA ON AIR, conchizând că „avem motive serioase să credem că stabilitatea în România este una durabilă”.

Carolina Ciulu, RADOR