Protest la Roma, împotriva primarului Virginia Raggi

La Roma, protest de amploare împotriva primarului Virginia Raggi. Ea este acuzată de înrăutăţirea situaţiei serviciilor publice din capitala italiană. Alegerea Virginiei Raggi în urmă cu doi ani a reprezentat o mişcare de respingere a administraţiilor anterioare de dreapta şi de stânga care nu au reuşit să gestioneze un mare oraş confruntat cu o situaţie financiară dificilă. Elena Postelnicu.
Reporter: Roma spune Gata, acesta este sloganul sub care mii de cetăţeni ai capitalei italiene au ieşit în faţa Primăriei pentru a protesta împotriva abandonării spaţiilor verzi, împotriva gunoaielor şi a gropilor de pe străzi şi contra haosului din transportul public. Promovarea protestului s-a făcut numai pe reţelele de socializare. Virginia Raggi din partea Mişcării Populiste Cinci Stele a fost aleasă ca primar în anul 2016, însă în cei doi ani nu a reuşit să realizeze nimic din ceea ce promitea în campania electorală. Mai mult decât atât, Raggi este judecată pentru declaraţii false într-un scandal legat de o procedură de angajare în urma verdictului care se estimează că va veni în noiembrie în cazul în care va fi găsită vinovată conform statutului Mişcării Cinci Stele ea va fi nevoită să demisioneze./apuscasu/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 octombrie)