Trei dintre handbaliștii clubului din Capitală s-au pregătit în mod deosebit pentru Halloween.
Sunt lideri în Liga Națională și au vrut să demonstreze că sunt neînfricați. Handbaliștii de la CSM București nu se sperie nici de adversarii din campionat, dar nici de vampiri sau strigoi, așa că s-au pregătit special pentru cea mai terifiantă sărbătoare, Halloween-ul.
Astfel, Allahkaram Esteki, Henrique Teixeira și Bogdan Mănescu au făcut un concurs inedit de tăiat dovlecii. Fiecare a dorit ca obiectul său să le dea emoții celorlalți și i-au cioplit în forme care de care mai ”înspăimântătoare”.
Iranianul din lotul CSM-ului a recunoscut că până anul acesta nu a celebrat special de Halloween, însă sărbătoarea îl face să-și dea frâu liber imaginației vizavi de designul dovlecilor.
Brazilianul Henrique Teixeira a povestit că se temea de vampiri și strigoi doar când era mic, atunci când credea poveștile legate de Halloween, în timp ce Bogdan Mănescu și-a amintit cu plăcere de petrecerile tematice organizate în această perioadă a anului.
”Nu mi-e frică de vampiri și nici de fantome. Sper ca toți românii să se bucure de această sărbătoare, să petreacă și să se simtă bine” – Allahkaram Esteki, handbalist CSM București.
”Când eram copil mi-era frică de astfel de lucruri, acum am crescut nu ne mai temem de nimic. Ca să fac u glumă, nu știu dacă din punct de vedere sportiv adversarii se tem de noi, cel mai important e ca noi să ne facem treaba, să o ținem tot așa cu victoriile”- Henrique Teixeira, handbalist CSM București.
”Am fost înspăimântat de strigoi și fantome și de toate lucrurile pe care le vedeam în filmele e groază. Când am mai crescut, am învățat multe, am aflat cum stă treaba cu aceste povești și nu mi-a mai fost frică de nimic” – Bogdan Mănescu, handbalist CSM București.
La final, după ce au ”muncit” aproape o oră, cei trei au decis să-și ducă ”operele” în vestiar, apoi să supună la vot câștigătorul concursului de cioplit dovlecii.