Ministrul justiţiei a publicat precizări legate de acuzaţia că numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României

Ministrul justiţiei a publicat, aseară, pe site-ul instituţiei pe care o conduce, precizări legate de acuzaţia că numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României, în 2016, s-a făcut fără îndeplinirea criteriilor de selecţie, afirmaţie inclusă în raportul pe baza căruia Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare. Ministrul justiţiei susţine că din dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr lipsesc proiectul managerial sau dovada obţinerii calificativului „foarte bine”, condiţii care erau obligatorii. În plus, Tudorel Toader reia afirmaţia legată de existenţa la dosar a unei ordonanţe de clasare într-o cauză care-l viza pe Klaus Iohannis, precizând, de această dată, că este vorba de două plângeri soluţionate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în perioada în care Augustin Lazăr conducea această instituţie. În replică, procurorul general îl acuză pe ministru de manipulare şi distorsionarea adevărului. Augustin Lazăr explică – într-un mesaj pe site-ul Ministerului Public – că soluţia de clasare invocată de Tudorel Toader a fost semnată de adjunctul său de la acea vreme, care avea acelaşi nume de familie, Cristian Lazăr, dar că acest document nu s-a aflat în dosarul de candidatură, după cum i-a fost comunicat de la Consiliul Superior al Magistraturii. Procurorul general susţine că, la momentul procedurii de numire, Secţia pentru procurori a CSM a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse şi parcurgerea tuturor etapelor prevăzute. În urma acestor precizări, ministrul justiţiei a revenit cu un mesaj, pe contul său de Facebook, în care insistă că nu este vorba de o eroare în privinţa ordonanţei de clasare şi că ea există în dosar./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie