Astăzi în Ungaria este doliu naţional, cu prilejul comemorării a 62 de ani de la înăbuşirea Revoluţiei şi a Luptei pentru Libertate din 1956, precum şi a invaziei trupelor sovietice în Ungaria. Pe întregul teritoriul al ţării se organizează comemorări. Drapelul naţional al Ungariei va fi arborat şi apoi lăsat în bernă, dimineaţa la ora 8:30, în Piaţa Kossuth din faţa Parlamentului, în onoruri militare. László Trócsányi, ministrul ungar de justiţie, va rosti o alocuţiune, la ora 10:00, în Noul Cimitir Public Rákoskeresztúr. În continuare, va avea loc ceremonia depunerii de coroane de flori, precum şi dezvelirea plăcii memoriale a lui Jenö Fonai, care în 1956 a fost condamnat la moarte. Cu acest prilej, Péter Boross, fost prim-ministru al Ungarei, va rosti o alocuţiune. Concertul memorial tradiţional va începe la ora 16:00 la Bazilica Sfântul Ştefan, după care în Piaţa Sfântul Ştefan va avea loc ceremonia aprinderii de lumânări./lendrefy/aboboc

(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 4 noiembrie)