Luni, 5 noiembrie, se împlinesc 158 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice din Bucureşti, care poartă numele medicului, naturalistului, botanistului şi profesorului Dimitrie Brândză, o secţie de învăţământ şi cercetare, dar şi de cultură şi educaţie a Universităţii din capitală. Grădina Botanică găzduieşte importante colecţii de plante prin care vizitatorul să poată percepe amploarea diversităţii lumii vegetale, iar specialistului să-i fie posibil să le folosească în activitatea de cercetare şi conservare a zestrei naturale a Terrei.
Medic, naturalist, botanist şi profesor, membru titular al Academiei Române, fondator al Grădinii Botanice din București, care astăzi îi poartă numele, Dimitrie (Demetrius) Brândză s-a născut la 10 octombrie 1846, la Bivolu, (azi Viișoara), jud. Botoșani.
După ce termină cursurile Academiei Mihăilene, le absolvă pe cele ale Facultăților de Științe Naturale și Medicină ale Universității din Paris, obținând doctoratul, în anul 1869.
Activează apoi ca medic și profesor de botanică la Universitatea din Iași şi este numit custode al Muzeului de medici și naturaliști din Iași și are ocazia să studieze colecțiile muzeului de floră a Moldovei.
În anul 1874, este transferat la Universitatea din București, la catedra de științe naturale, desfășurând o activitate multilaterală. Aici studiază colecțiile lui Dimitrie Grecescu, un alt fost director al grădinii botanice.
În anul 1875 începe să dezvolte colecția botanică a Facultații de Știinte Naturale, iar un an mai târziu este ales membru al Societății Geografice Române.
În anul 1879, în calitate de membru al Academiei Române își publică integral studiile, iar trei ani mai târziu obține de la ministrul educației, Petre S. Aurelian, dreptul de a înființa o secție botanică la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.
În acelaşi an – 1882 – pasiunea sa pentru botanică este concretizată, astfel că se desparte de catedra de istorie naturală a Facultății de Științe pentru a rămâne profesor de botanică la o catedră nou formată cu această ocazie, unde elaborează manuale de zoologie, botanică și geologie. Este numit profesor și director al Grădinii Botanice.
În anul 1884 un incendiu distruge întreaga colecție de plante de la Muzeul de Istorie Naturală, ceea ce determină guvernul să aloce fonduri pentru înființarea unei grădini botanice la Cotroceni, iar un an mai târziu sunt începute primele lucrări la noua grădină, fiind ridicată clădirea institutului botanic și amenajate grădinile din preajma sa. Brândză este preocupat, de asemenea, de problemele sănătății publice, publicând lucrări despre folosirea unor plante în medicină și despre trichineloză.
Este autorul a numeroase lucrări de specialitate, între care „Considerations sur les ovaires inferes” (1867), „Histore botanique et therapeutique des Gentianees employees en medecine” (teza de doctorat în medicină, Paris, 1869), „Curs elementar de istorie naturala” în 3 părți, Iași, 1873, „Notă asupra originei botanice și a afinităților terapeutice a noului medicament Jaborandi”, București, 1875, sau „Fragmente din flora României”, București, 1876.
La 3 august 1895, Dimitrie Brândză a trecut la cele veşnice, la Slănic Moldova, la numai 49 de ani.
Ideea unei Grădini Botanice i se datorează lui Carol Davila, care îi cere încă din anul 1855 lui Barbu Ştirbey Vodă să i se acorde fondurile necesare înfiinţării unei grădini botanice cu un scop extrem de practic: aprovizionarea cu plante medicinale, indigene şi străine pentru elevii şcolii de chirurgie de la „Michai-Vodă”, un „precursor” al Facultăţii de Medicină de mai târziu. Din cauza împrejurărilor istorice nefavorabile – războiul Crimeei -, grădina botanică a lui Davila mai avea de aşteptat aproximativ 5 ani.
Grădina Botanică din Bucureşti a fost înfiinţată ca instituţie în 5 noiembrie 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, de către doctorul Carol Davila, în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
La înfiinţare, grădina ocupa o suprafaţă relativ mică de circa 7 hectare, în jurul Mănăstirii Cotroceni, iar amenajarea adecvată a acestui spațiu, ca bază didactică și de cercetare, a fost realizată sub conducerea eminentului botanist Ulrich Hoffmann, care a fost şi primul director al instituției.
În anul 1866 conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, personalitate marcantă a botanicii românești, însă în anul 1870 progresul Grădinii Botanice a fost brusc întrerupt, terenul fiind destinat amenajării unui parc de agrement pentru familia regală.
Ca urmare, în anul 1874 Grădina Botanică a fost mutată de pe vechiul amplasament, în centrul orașului pe terenurile palatului Vasile Șuțu situate în fața Universității, iar instituția a trecut în componența Universității din București, funcționînd pe lîngă Facultatea de Științe și avîndu-l la conducere pe remarcabilul profesor dr. Dimitrie Brândză.
Au urmat zece ani în care profesorul Brândză a făcut numeroase demersuri pentru acordarea unui spațiu adecvat acestei destinații, abia în anul 1884 eforturile sale fiind încununate de succes, în baza decretului nr. 659 din 28 februarie alocându-se terenul actual și fondurile necesare.
Amplasată în partea vestică a oraşului, pe malul drept al Dâmboviţei, Grădina Botanică “D. Brândză” a beneficiat de o suprafaţă mai mare, actualmente ajunsă la 17,5 hectare, un spaţiu care reflectă caracteristicile reliefului specific regiunii de câmpie.
S-a trecut, apoi, la amenajarea noilor spații, care corespund amplasamentului actual al Grădinii Botanice, lucru care a presupus construirea și popularea primelor sere după modelul celor de la Grădina Botanică din Liege, precum şi construirea Institutului Botanic în care au funcționat, până la bombardamentul din 4 aprilie 1944, disciplinele de Biologie vegetală, Herbarul și Muzeul Botanic, ca și realizarea principalelor plantații de arbori și arbuști.
În anul 1932, Grădina Botanică a trecut sub administrarea Primăriei Municipiului București, o perioadă care a coincis cu instrăinarea sa de la menirea ei firească.
După cel de-al doilea Război Mondial, care a adus Grădinii Botanice pagube substanțiale, atât clădirilor cât şi colecțiilor de plante, spațiilor exterioare și implicit desfășurării activităților didactice și științifice, abia după anul 1954, când grădina a trecut în proprietatea Universității din București, poziție pe care și-o menține și în prezent, activităţile de aici şi-au reluat cursul firesc.
În anul 1960, Institutul Botanic aflat în incinta grădinii a primit o construcție modernă unde se țin și cursurile de specialitate pentru studenții Facultății de Biologie.
În anul 1976 a fost dat în folosință un nou ansamblu de sere, pe o suprafață de circa 2000 de metri pătrați, cu toate dotările tehnice necesare, capabile să adăpostească cele 3500 de specii de plante.
După Revoluţie, în anul 1994, cu prilejul primei Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Botanice, Grădina Botanică a capitalei primește numele profesorului dr. Dimitrie Brândză, cel a cărui contribuţie a fost determinantă în realizarea spaţiului actual al instituţiei.
În anul 2004, Grădina Botanică a primit premiul „Ford Motor Company” pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul proiectului internațional „Identificarea Importantelor Arii de protecție pentru plante în România”, iar în anul 2005 a obţinut Premiul special, conferit de către Botanic Gardens Consortium International (BGCI) pentru contribuția acesteia la conservarea plantelor, educație și informarea publicului privind importanța diversității plantelor.
Sectoarele aflate în aer liber sunt populate cu plante anuale și perene – Sectorul Decorativ, Sectorul Plante Rare, Sectorul Flora mediteraneeană, Sectorul Flora Dobrogei, Sectorul Grădina Italiană, Rosariul, Colecția de Iriși, Sectorul Plante Utile și Sectorul Sistematic – , sun apoi sere de expoziție care adăpostesc compartimente speciale pentru plante din diferite regiuni ale planetei (Palmieri, Plante Tropicale și Subtropicale, Bromelii) și sere de producție.
În Pavilionul central al serelor pot fi găzduite plante de până la 18 m înălțime, iar în cadrul complexului de sere au fost amenajate două compartimente cu instalații de ploaie artificială și cu bazine de retenție a apei care sunt destinate orhideelor și plantelor carnivore, alte două compartimente pentru ferigi, conifere și plante mediteraneene, sectorul colecției de cactuși și plante suculente mari, care se dezvoltă în condiții climatice identice cu cele din America de Sud și Mexic, un bazin cu apă încălzită pentru plantele exotice, unde înflorește nufărul Victoria regia, plantă originară din zona tropicală a Americii de Sud, ale cărei frunze rotunde depășesc în diametru 2 m și ale cărei corole se deschid noaptea.
Instituția pune la dispoziția studenților, cercetătorilor și a vizitatorilor și un Muzeu Botanic organizat pe principii ecologice, un Herbar General (BUC) care cuprinde aproximativ 500.000 de coli și o Librărie Botanică cu mai mult de 9.000 de cărți. Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” editează publicaţii precum „Acta Horti Botanici Bucurestiensis” și „Delectus Seminum”, publicație utilizată ca bază pentru schimbul național și internațional de semințe.
Grădina Botanică din Bucureşti este comparabilă ca dimensiuni cu cea din Cluj-Napoca („Alexandru Borza”), care are circa 14 hectare, dar mult mai redusă ca suprafaţă faţă de Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi (cea mai veche grădină botanică din ţara noastră – înfiinţată în anul 1856), care se întinte pe nu mai puţin de 80 de hectare, faţă de Gradina Botanică Universitară Macea, jud. Arad, a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, care se întinde pe o suprafaţă de 21,5 ha şi chiar faţă de Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, judeţul Sălaj, care are o suprafaţă de 24 de hectare.
De asemenea, grădina din Bucureşti este mai întinsă decât Grădina Botanică „Alexandru Buia” Craiova, care este cuprinsă într-un spaţiu de circa 12,8 hectare, decât Grădina Botanică “Răsvan Angheluţă” din Galaţi (cea mai nouă din ţară – înfiinţată în anul 1990), care se întinde pe doar 2,5 hectare, Grădina Botanică a Palatului Copiilor din Tulcea, cu o suprafaţă de 12 hectare, ori Grădina Botanică din Târgu Mureş, care ocupă doar 3 hectare.
Fotografii din arhiva personală – aprilie 2010, iunie 2011
