România va apela în această iarnă la stocuri de cărbune, în condiţiile în care se aşteaptă un consum de energie electrică ridicat. Potrivit autorităţilor, în sezonul rece care vine se va utiliza cu 20 % mai multă energie decât iarna trecută. O parte din cărbune va veni din Gorj, iar managerul Complexului Energetic Oltenia spune că stocurile sunt asigurate.
Seceta prelungită şi temperaturile peste medie din perioada septembrie – octombrie au dus la scăderea cotelor apelor, reducând producţia de energie a hidrocentralelor. În această situaţie, cărbunele are un rol vital în asigurarea necesarului de energie electrică, mai ales că iarna se apropie, iar consumul va fi unul mai crescut. Carierele de cărbune din Gorj asigură în continuare completarea stocurilor şi aprovizionarea ritmică a centralelor la nivelul consumului. Pentru sezonul rece, Complexul Energetic Oltenia va avea peste un milion de tone de cărbune în stocuri şi va funcţiona cu toate grupurile disponibile. În fiecare iarnă, compania a acoperit aproximativ 30% din producţia de energie, cărbunele dovedind că este cea mai sigură sursă de producere a curentului electric, indiferent de condiţiile atmosferice./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie