A fost odată o vreme în țărișoara noastră când Iadul s-a pogorât pe pământ. Când văzduhul era negru de durere, pământul roșu de sânge, iar sfinții zăceau în închisori.
Nu vom putea șterge niciodată din istorie ororile petrecute în închisorile comuniste, dar un lucru putem face: să spunem fiecărei generații care va urma Adevărul, pentru ca aceste lucruri să nu fie uitate și să nu se mai repete niciodată.
Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare a inițiat în anul 2012 o serie de activități în scopul înfăptuirii unei datorii morale față de victimele opresiunii comuniste și al creării unor premise pentru alegerile civice corecte ale generației de azi, care trebuie să cunoască adevărul istoric și să își consolideze un sentiment de respect față de jertfa celor care și-au păstrat credința în fața prigonirilor vremii.
În continuarea acestui demers, în ziua de 07 noiembrie 2018, începând cu ora 0900, la sediul Școlii a avut loc ediția a IX-a a Conferinței ”Gratiile nu despart suflete”, având drept invitați pe domnul Octavian BJOZA – Subsecretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist 1945 – 1989, domnul Alexandru NICOLICI – Director Proiect ”Muzeul Coloniilor de Muncă Baia Sprie – Cavnic – Nistru”, doamna Irina LEULESCU – inspector superior în Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist 1945 – 1989, precum și domnul Ioan CHERTIȚIE – președinte al Asociației Pro-Activ Memoria.
După deschiderea conferinței de către domnul Cms. Șef de penitenciare Vasile SCUTARU – directorul Școlii, domnul Ioan CHERTIȚIE a prezentat cartea ”Martirii crezului – Iustin Pârvu”, vol. I.
Discursul domnului Chertiție a fost urmat de vizionare reportajului ”Centrul de informare și documentare – Martirii crezului – Baia Sprie”.
Domnul Alexandru NICOLICI captează atenția elevilor Școlii printr-un discurs emoționant în care subliniază importanța cunoașterii și acceptării istoriei sistemului penitenciar.
Domnul Octavian BJOZA a susținut o prelegere pe tema ”Suferință și credință în închisorile comuniste”, relatând experiențele trăite în cele 14 închisori comuniste unde și-a executat pedeapsa, subliniind condițiile de cazare inumane, umilințele și bătăile suportate, lipsa medicamentelor și a hranei, precum și câteva din metodele folosite pentru a tortura deținuții politici.
„În permanență fiule să ai mentalitate de învingător…” – acesta este îndemnul primit de tânărul deținuț Bjoza, acesta este îndemul pe care tinerii noștri elevi l-au primit de la acest om deosebit, subliniind în același timp faptul că stă în puterea lor schimbarea lumii în care trăiesc, cu atât mai mult a sistemului în care vor lucra.
Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna va continua organizarea acestor serii de conferințe anuale, având în vedere caracterul pedagogic, istoric și profesional cu care este tratat subiectul evoluției sistemului penitenciar din perioada comunistă.
*
ROMANIA – Administratia Nationala a Penitenciarelor – http://anp.gov.ro