Primăria Municipiului București și Casa Artelor „Dinu Lipatti” anunță apariția în print a celei mai noi reviste dedicate iubitorilor de cultură, “Prima iubire, Muzica”, ce va putea fi cumpărată de la punctele de difuzare a presei începând de luni, 12 noiembrie 2018, la prețul de 9,9 lei.
Lansarea oficială a avut loc luni, 5 noiembrie 2018, la sediul Casei Artelor „Dinu Lipatti”, urmată de un recital de muzică și poezie eminesciană, în prezența a numeroși invitați, nume importante ale vieții culturale românești, o parte regăsindu-se și în paginile revistei – pianiștii Horia Maxim, Horia Mihail, Mădălina Pașol, sopranele Irina Iordăchescu și Martha Sandu, actorii Adrian Titieni, Vlad Rădescu, Daniela Nane și Alexandru Nagy, balerina Ileana Iliescu, jurnalistul Marius Constantinescu, fotografa Cătălina Flămânzeanu, muzicologul Irina Hasnaș, dar și profesorul Alexandru Mironov.
„Mărturisirile invitaților mei de la Casa Artelor <<Dinu Lipatti>>, presărate cu visuri împlinite, cu dureri și cu minuni pline de învățăminte, vă vor cuceri”, promite regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.
“Am vrut să le auziți vocile, am vrut să le citiți poveștile, să îi cunoașteți mai bine și să îi prețuiți așa cum se cuvine. Așa că am înființat această revistă frumoasă, în care le veți descoperi sufletele și îi veți iubi. Pe unii îi veți alege de modele. Cu alții veți visa sau vă veți lăsa copiii să viseze.”, completează Alice Barb.
Numărul de debut al revistei “Prima Iubire, Muzica” are 100 de pagini și cuprinde un vast articol despre viața și creația de geniu al celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti, precum și 10 interviuri cu personalități de prim rang ale vieții culturale românești – regizoarea Alice Barb, pianistul Horia Mihail, dirijorul Daniel Jinga, actrița Daniela Nane, compozitorul Dan Dediu, soprana Irina Iordăchescu, muzicologul Irina Hasnaș, jurnalistul Marius Constantinescu, tenorul Șerban Vasile și directorul Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău, Ion Grosu.
În sumar se regăsesc editorialul regizoarei Alice Barb, directorul fondator al revistei „Prima iubire, Muzica” și al redactorului-șef Alice Năstase Buciuta, articole semnate de criticul de film Irina Margareta Nistor, de profesorul Alexandru Mironov și de profesorul Mădălin Alexandru Stănescu, precum și pagini dedicate evenimentelor și publicului Casei Artelor “Dinu Lipatti”. Sesiunile foto sunt realizate de Paul Ștefan Buciuta.
“Este o publicație lunară, pentru întreaga familie”, declară Alice Barb, “Și, până la urmă, poate, vom visa cu toții la o lume plină de muzică și de iubire. Poate vom face cu toții, împreună, o lume mai frumoasă și mai bună, în care prima iubire va fi cântecul de leagăn al mamei, muzica – prietenă, mângâietoare și aripă…”.
Casa Artelor „Dinu Lipatti” este cel mai nou centru cultural de excelență din Capitală, înființat de Primăria Municipiului București, finanțat de Consiliul General al Municipiului București și inaugurat la 19 martie 2018, în casa – astăzi monument istoric – celui mai mare pianist roman al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti.
Informații despre Casa Artelor “Dinu Lipatti”: https://www.facebook.com/casadinulipatti/