Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat. Generaţii întregi de reporteri, redactori, operatori, tehnicieni, ingineri au trebăluit pentru ascultători, în clădirea veche din strada Fântânii şi în cea nouă din strada Nuferilor – apoi General Berthelot – zile, luni, ani, zeci de ani. Priceperea, creativitatea şi puterea lor de muncă au hrănit spiritul românilor aproape un secol. După ce şi-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar preţios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor…
Actorul Ion Vova, realizator de emisiuni şi regizor artistic, a fost supranumit <Domnul Radio>. Timp de 60 de ani, istoria lui s-a contopit cu aceea a instituţiei în care a lucrat cu pasiune. Era un proaspăt absolvent al Academiei de Muzică şi Artă Dramatică atunci când a fost angajat la Radiodifuziune, în 1952, ca regizor de studio. A lucrat apoi ca regizor artistic. Ion Vova a realizat peste 1000 de emisiuni, aducând la microfon generaţii de actori deveniţi celebri.
„Eu, în general, în Radio am lucrat şi foarte multe emisiuni muzicale, sunt mai specializat pe emisiunea care cere înregistrări muzicale. […]
Pe urmă, ştiu că am făcut şi la Teatrul Radiofonic, am făcut comedii muzicale, comedii celebre, Titanic vals, Profesorul de franceză, nu mai ştiu care. Textele s-au prelucrat şi s-au introdus şi părţi cântate. […] A fost o perioadă când s-au făcut foarte multe spectacole şi nu numai în Bucureşti, s-au făcut şi în diverse alte locuri: şi la sala ziariştilor şi la o casă de cultură a studenţilor, dar şi în sala de concerte a Radioului s-au făcut… Tot aşa, cu nişte distribuţii foarte atractive, cu cei mai buni actori de comedie care erau în vremea respectivă, erau Horia Şerbănescu cu Radu Zaharescu, Mircea Crişan, Tomazian şi mai încoace, ceilaţi care au fost… Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Cristina Stamate, Alexandru Arşinel.
Dar, în afară de Bucureşti, au fost şi în deplasare spectacole cu public. Au fost, de exemplu, la Sinaia, la un moment dat; s-au ţinut la Constanţa, pe litoral, la Teatrul Fantasio din Constanţa, pe urmă la Mangalia. Şi mergeau în deplasare actorii şi jucau… […] Pe urmă, au mai fost şi la Băileşti, de pe unde era şi Amza Pellea… Cam astea, nu-mi mai aduc aminte în ce oraşe, am mai făcut eu ceva… la Craiova am făcut, iar aşa… la Iaşi, iar aşa. […]
Făceaţi înregistrarea spectacolului şi apoi o difuzaţi sau se transmitea în direct?
Nu se transmitea în direct. Se înregistra, se înregistra cu atmosfera respectivă de spectacol, cu public, cu aplauze, cu tot ce era şi veneam la Bucureşti şi o transmiteam. Mai prelucram puţin banda, pentru că mai trebuiau aşa scoase anumite lucruri care nu erau poate bine înregistrate sau aveau defecţiuni, ceva, şi atuncea se corecta, dar nu la modul tendenţios, adică… numai din punct de vedere tehnic, dacă nu era ceva bine realizat. […]
La Unda veselă s-a întâmplat un lucru. Ea a participat la un moment dat la nişte concursuri internaţionale, la Concursul Internaţional al Radioului, Monte Carlo, s-a numit Trio varieté. Şi – asta se întâmpla prin anii ‘68, până în ‘72 – la acest concurs, aproape an de an, dar şi la doi ani s-a întâmplat, noi am participat cu emisiuni absolut special făcute şi chiar vorbite în franceză, anumite pasaje, nu în totalitate, dar erau vorbite în franceză. De exemplu, prima… când am luat concursul, a fost Nuntă în Carpaţi.
Aţi luat premiul întâi ?
Da… Şi pe urmă a fost [o emisiune] – tilul în franceză era Zig-zague dans la soucoupe volante – a luat locul II. Pe urmă a mai fost Bref histoire de la pierre, Olympique varieté, tot din astea… […]
Aicea [la Radio] a existat un lucru foarte <la locul lui>, ca să spun aşa. Instituţia noastră a valorificat lucrurile cu măsură, lucrurile se făceau… piesele cu conţinut politic se făceau cu multă grijă şi să se menţină în limita unei creaţii bune, creaţii bine echilibrate şi nu… lucrurile nu erau distorsionat făcute, aşa, prea voit, să fie cu tendinţă. Aici a fost un climat în general de echilibru în privinţa asta, în compartimentul ăsta. Se întrebuinţau, bineînţeles valori artistice, dar erau lucrurile foarte bine [echilibrate], cu măsura bunului simţ, ca sa zic aşa.”
[Interviu de Virginia Călin, 1998]
