Se deschide Festivalul RadiRo cu Rapsodia nr. 1 de Enescu!

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 6 zile până la startul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018)! Duminică, 18 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio, ansamblu ce împlinește în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a IV-a ediție a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu și un atractiv program francez Ravel/Debussy!

Deschiderea festivalului îl aduce la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pe dirijorul francez Jean-Claude Casadesus, care a fondat  în 1976 Orchestra Națională din Lille (Franța),  alături de care a înregistrat peste 30 de albume discografice și a susținut turnee în 32 de țări. Programul serii va debuta cu celebra Rapsodie nr. 1 semnată de George Enescu și va continua cu lucrări create de compozitorii francezi Maurice Ravel (Concertul în Sol pentru pian și orchestră, Pavană pentru o infantă defunctă și Suita Daphnis si Chloé) și Claude Debussy (Preludiu la după amiaza unui faun). Evenimentul extraordinar îl are ca invitat special și pe pianistul spaniol Javier Perianes aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, precum Carnegie Hall – New York, Barbican Hall – Londra, Marea Sală a Conservatorului din Moscova, Suntory Hall – Tokyo, Teatro Colón – Buenos Aires. Concertul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

Miercuri, 21 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio va prezenta cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului RadiRo, de această dată sub bagheta altui important dirijor francez – Frédéric Chaslin, director muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim. A fost asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth și în 1991 a devenit asistentul lui Pierre Boulez, colaborând cu Ensemble Intercontemporain. Distins cu prestigiosul ”German Echo Klassik Prize”  pentru înregistrarea concertelor lui Bach, pianistul francez David Fray va putea fi aplaudat de publicul de la Sala Radio interpretând Concertul op. 54 în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Schumann. Programul serii mai cuprinde încă două creații celebre :  Ceaikovski uvertura-fantezie Romeo şi Julieta și Rimski – Korsakov  Suita simfonică Șeherazada.

Agenda Festivalului RadiRo, organizat și produs o dată la 2 ani de Radio România, cuprinde 8 concerte simfonice la Sala Radio și, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României). Cea mai veche orchestră radio europeană – MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) revine în România cu 2 concerte extraordinare (19 și 20 noiembrie) și 3 ansambluri celebre sunt prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic (Marea Britanie), Orchestra de la Svizzera italiana – Lugano (Elveția) și RTÉ National Symphony Orchestra (Irlanda). Secțiunea de jazz o aduce la București pe Aura Urziceanu și 3 formații de jazz europene – Danish Radio Big Band (Danemarca), premiată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croația), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume și Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de  RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Producător: Radio România

Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale

Coproducător artistic : TVR, TVR 3

Organizator : Artexim

Parteneri: Primăria Capitalei prin ARCUB și MNAR (Muzeul Național de Artă al României)

Transportator oficial: Dacia

Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas, Florăria IRIS, Aqua Carpatica

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro

RADOR – 12 noiembrie