Procurorii germani l-au acuzat pe un bărbat în vârstă de 59 de ani de tentativă de vânzare a unor obiecte furate care i-au aparţinut fostului membru al trupei Beatles John Lennon, între care şi jurnale ale acestuia. Toate obiectele au fost furate în 2006 din apartamentul de la New York al văduvei lui John Lennon, Yoko Ono. Presupusul hoţ este fostul şofer al acesteia. Obiectele recuperate anul trecut de la o casă de licitaţii intrată în faliment sunt două perechi de ochelari ai lui Lennon, o casetă cu o înregistrare audio a trupei Beatles şi trei jurnale personale. Unul dintre jurnale conţine o ultimă adnotare, făcută de John Lennon chiar în ziua în care a fost ucis. Suspectul este acuzat că ar fi primit un avans de 680.000 de lire sterline pentru acele obiecte, care ar fi urmat să fie scoase la licitaţie, însă nu este clar cum a intrat în posesia lor. Acum este acuzat de tăinuire de lucruri furate şi conspiraţie la fraudă./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 noiembrie