Comisia Europeană a recomandat astăzi României în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi să le revizuiască, ţinând seama pe deplin de recomandările Comisiei de la Veneţia. În raportul dat astăzi publicităţii, Comisia afirmă că va fi necesar ca instituţiile-cheie din România să facă dovada unui angajament ferm faţă de independenţa sistemului judiciar şi de luptă împotriva corupţiei. Corespondentul nostru Amalia Bojescu relatează.
Reporter: Raportul Comisiei Europene atrage atenţia că deşi s-au făcut paşi importanţi pentru implementarea recomandărilor în ultimele luni România a înregistrat un regres în ceea ce priveşte amendarea legilor justiţiei, independenţa magistraţilor şi combaterea corupţiei. De aceea, executivul comunitar face noi recomandări României. Între acestea: suspendarea punerii în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi revizuirea lor în conformitate cu recomandările făcute.
De asemenea, se solicită suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi revocare aflate în curs, care vizează procurorii în funcţie cheie, dar şi relansarea procesului de numire a unui procuror şef al DNA care să aibă experienţă dovedită în domeniul urmăririi penale, a infracţiunilor de corupţie. În plus, se cere un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente şi imparţiale în cazurile de corupţie.
O altă recomandare este respectarea avizelor negative ale CSM referitoare la numitea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ. Se solicită şi îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie