Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, i-a mulţumit prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru corectitudinea raportului privind Mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Raportul corespunde în mod direct celui mai generos buget din întreaga istorie a Bulgariei. Şeful executivului de la Sofia a precizat că aceşti bani se datorează rezultatelor bune obţinute în lupta împotriva corupţiei şi contrabandei. Prim-ministrul bulgar a citat declaraţia de marţi a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, care a susţinut că dacă Bulgaria continuă pe traseul urmat până acum, mecanismul de monitorizare va fi eliminat înainte de încheierea mandatului acestei Comisii. „Doresc să-i mulţumesc public, deoarece apăra Bulgaria cu multă pasiune şi explica faptul că dacă în lunile următoare vom merge cu toţii pe această cale, va fi eliminată monitorizarea”, a comentat Borisov. Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că şi guvernul olandez, când va fi informat în legătură cu raportul, ar putea să-şi schimbe poziţia cu privire la tema Schengen şi Bulgaria./ddaniela/aboboc
(www.focus-news.net – 14 noiembrie)