Academia Română a avut dintotdeauna vocaţia de a uni românii din provinciile istorice, a declarat, ieri, la Suceava, preşedintele instituţiei, Ioan-Aurel Pop. Mai mulţi membri ai Academiei şi o delegaţie de la Cernăuţi au participat, la Muzeul Bucovinei din Suceava, la celebrarea împlinirii a 100 de ani de la unirea acestei provincii istorice cu România. Ioan-Aurel Pop a declarat, cu acest prilej, că bucovinenii sunt cei mai vechi şi mai neaoşi moldoveni.
Ioan-Aurel Pop: Academia Română, care a cinstit la 27 martie, la Chișinău, împreună cu Academia Moldovei, Unirea Basarabiei cu România, trebuie să își ducă până la capăt misiunea și să facă același lucru și în privința celorlalte provincii românești care s-au alăturat țării în anul 1918. De altminteri, Academia, creată în urmă cu 152 de ani, a avut vocația unității românilor.
Realizator: La rândul lor, reprezentanţii românilor din Cernăuţi au subliniat faptul că, deşi în prezent ne desparte o graniţă, ne unesc cultura şi spiritualitatea, ne-a transmis corespondentul RRA Mihaela Buculei./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie