Preţurile la energia electrică nu vor creşte în această iarnă

Preţurile la energia electrică nu vor creşte în această iarnă şi nici în prima parte a anului viitor, afirmă consilierul ministrului energiei, Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Nationale de Reglementare în domeniul energiei. El a explicat, într-o declaraţie pentru Radio România Actualităţi, motivele care îl determină să facă această previziune.

Niculae Havrileţ: Pentru această iarnă nu există motive dentru o ajustare în sensul creşterii preţurilor, pentru că piaţa este liberă, sunt contracte liberalizate, se urmăreşte ca să fie respectate condiţiile din contract, ori condiţiile din contract nu scrie că automat la o fluctuaţie a pieţei să se reflecte şi în factura finală. Cred că şi în sezonul viitor, în trimestrele doi şi trei, în special, preţurile vor stagna la acelaşi nivel. Sunt influenţe pe perioade scurte de timp, atunci când e foarte calda sau foarte frig, dar se compensează cu perioadele în care energia este ieftină.

Realizator: Liberalizarea pieţei energiei electrice a început în 2013, iar de anul acesta, potrivit calendarului, energia electrică furnizată populaţiei este achiziţionată integral din piaţa liberă./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie