EVENIMENTE INTERNE
– Apărare, Interne
* Bistriţa: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează un eveniment dedicat Zilei Mondiale pentru Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere – ora 17:00, în Piaţa Petru Rareş
– Minorităţi
* Lansarea cărților „Un promotor al păcii și înțelegerii – prestigiu, tradiție, continuitate. Dr. Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România – extrase și fragmente din cuvântări, intervenții, și alocuțiuni rostite cu diverse ocazii oficiale”, lucrare îngrijită și redactată de Carol Roman (General Manager, Revista și Editura „Balcanii și Europa”) și „Miturile fondatoare ale antisemitismului, din Antichitate și până în zilele noastre” scrisă de Prof. univ. dr. Carol Iancu – ora 11:00, la Sinagoga Mare din Str. Adamache nr. 11, sector 3. Alături de autori, vor lua cuvântul: Prof. univ. dr. Vasile Morar, Dr. Lya Benjamin, Conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Conf. univ. dr. Felicia Waldman, Dr. Liviu Beris (președinte A.E.R.V.H.), dl Țicu Goldstein și Alexandru Marinescu (directorul Editurii Hasefer)
* Sfântu Gheorghe: Este anunţat un miting pentru „autonomia ţinutului secuiesc”, ce marchează împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional Secuiesc
– Medicină
* Un număr de 8419 tineri medici s-au înscris la concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie pe care Ministerul Sănătăţii îl organizează în această zi
– Manifestări prilejuite de cea de-a XXV-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură – la Pavilionul Central ROMEXPO (14 – 18 noiembrie)
* Evenimentul se desfăşoară în acest an sub înaltul patronaj al Guvernului, şi stă sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri şi al finalului Primului Război Mondial, 90 de ani de la prima transmisiune a Radio România, unul dintre cele mai vechi posturi de radio din Europa, şi 25 de ediţii ale Târgului Gaudeamus. Preşedintele de onoare al ediţiei va fi acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Tema centrală a acestei ediţii – „România Centenar” – va fi ilustrată prin intermediul unui stand generos, amenajat şi gestionat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, şi printr-un program de evenimente speciale, dedicate acestui moment istoric. Din programul zilei:
► ora 13:00 – Ministerul Tineretului şi Sportului – nivelul 7.70:380 – Decernarea premiilor Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret 2018
► ora 14:00 – Radio România – nivelul 0.00 – decernarea premiilor celei de a XXV-a ediţii a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – carte de învăţătură
► Evenimente derulate la standul „ROMÂNIA CENTENAR” (0.00:45), organizate de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti:
- ora 10:00 – Ateliere pentru copii (Muzeul Naţional al Literaturii Române)
- ora 12:00 – Eurodidactica – Lansarea cărţii „Jurnal de război”, coordonator Dan Drăgoi. Moderator: lect. univ. dr. Remus Cristea
- ora 13:00 – Editura Rao – Prezentarea filmului documentar realizat după Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, Bogdan Bucur. Proiecţia filmului documentar va fi urmată de discuţii cu autorul şi invitaţii acestuia: acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA
- ora 15:00 – Lansări: Zoia de Virgil Tănase; Frica de Nicolae Breban. Prezintă: acad. Eugen Simion, Ioan Groşan
- ora 18:30 – Ora de Poezie. Moderator: Loreta Popa
► Sala „Mircea Sântimbreanu” – nivelul 7.70:341
- ora 11:00 – Editura Fundaţiei „România de Mâine” – Lansare carte: „Economia şi societatea românească în anul centenarului. Studii şi articole”, prof. Mircea Coşea
- ora 12:00 – Editura Inspirescu – Lansarea volumelor: Ioan Raţiu, „Rondeluri pentru clipe”, sonete; Antologie colectiv, „Cartea dilemelor”, dileme şi paradoxuri; Ciocan Victor, „Carte de bune intenţii”, epigrame
- ora 14:00 – Editura Sânziana – Lansare de carte: „Haiducii Dobrogei. Rezistenţa armată anticomunistă din Dobrogea” de Nicola Cioacu. Participă: Dan Puric, Zoe Rădulescu, Octav Bjoza, Marius Oprea
► Standul Radio România – nivelul 4.50:252
- ora 12:00 – Radio România Cultural – „Revista literară radio” – emisiune transmisă în direct
- ora 12:00 – Bucureşti FM – „Recunoaşte piesa!” Concurs organizat de Bucureşti FM cu vizitatorii Târgului: Recunoşti melodiile şi primeşti boxe wireless
► Bursa de Contacte – nivelul 3.20:137
- ora 11:00 – Asociaţia Liber la Educaţie, Cultură şi Sport şi Radio România – Secvenţe caligrafice pentru grupa de vârstă 40+
- ora 14:15 – ADEPC – Editura Betta – Festivitatea de premiere a laureaţilor Concursului naţional de proză scurtă „Nicolae Velea”, dedicat Marii Uniri şi lansarea antologiei cu prozele intrate în concurs: „Antologia de poezie română actuală” (bilingv româno-turcă); „Antologia de poezie română actuală” (în limba turcă); Antologia „Poeţi în Arenă” cu participanţii la Concursul Naţional „Radu Cârneci”; „Antologia de poezie turcă modernă; „Antologia de proza scurtă „Prozatori în Arenă”. Invitaţi: diplomaţi turci şi reprezentanţi ai Centrului cultural Turc din Bucureşti, Eliza Roha, Gabriela Banu, Victoria Milescu, Aureliu Goci, Lucian Gruia, N.D.Fruntelată, Victor Atanasiu, Nicolae Georgescu, Şerban Codrin, Nelu Barbu
- ora 17:00 – ADEPC – Editura Astralis – Lansarea volumelor: „Culori secrete”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, de Camelia Pantazi Tudor; „Trasee paralele”, de Cleopatra Luca; „Staţia… viitor”, ediţie îngrijită de Magda Băcescu; „Poveşti Povestiri. Pilde pentru copii”, ediţia a II-a, revizuită de Ana Pleşa. Prezentare de carte: „Floare de cais”, de Ioana Voicilă Dobre; „Prietenii dreptăţii”, de Marina Costa; „Orizontul din deal”, de Dumitru Negoiţă; „Admirabel”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, de Daniel Prallea Blaga; „Un loc din câmpie”, de Crstina Creţu; „Totul se repetă”, ediţia a II-a, revăzută, de Nicolae Rusu; „Amprente pe cerul înstelat”, coordonator Camelia Pantazi Tudor; „Misterul din ajunul nunţii”, de Elena Ionescu Colcigeanni; „Viaţa îmbrăcată subţire”, de Ileana Popescu Bâldea; „Mansarda visurilor”, de Cleopatra Luca. Vor prezenta: Luminiţa Zaharia, Maria-Gabriela Drăghici, Geo Călugăru, Lucian Gruia, George Vlaicu, Dorel Vidraşcu. Moderator: Camelia Pantazi Tudor
► Salonul de carte pentru copii „Ion Creangă” – nivelul 3.20:125
- ora 10:00 – Ateliere de creaţie GAUDEAMUS – INDECO
- ora 11:00 – Radio România Cultural – „Comics Didactic – benzi desenate pentru elevi”. Atelier susţinut de autorul de benzi desenate Mihai Ionuţ Grăjdeanu
► Sala Cupola – nivelul 0.00
- ora 10:00 – Radio România – Dezbatere cu tema „Rolul radioului public în fenomenul cultural – crearea şi distribuirea de conţinut cultural”. Dezbaterea aduce la aceeaşi masă preşedinţi ai organismelor de cooperare internaţională din Europa, Asia-Pacific şi zona mediteraneană (EBU, ABU, COPEAM, URTI) şi experţi ai instituţiilor publice de presă din Marea Britanie, Franţa, Italia, Rusia, Cehia, Bulgaria, Armenia, Moldova. Moderator: Flavia Voinea, manager Bucureşti FM
- ora 13:30 – Editura Gama le propune cititorilor o campanie inedită de promovare a lecturii și jocului: alegerea unei zile în care suntem provocați să renunțăm la dispozitivele electronice. Derulată sub sloganul „Ziua în care avem timp”, campania debutează cu dezbaterea, având tema „Copilăria și noile oferte de divertisment: între digital, carte și joacă în aer liber”, şi reunește nume cunoscute din sfera educației și parentingului, precum: Mirela Retegan – autoare, creatoarea fenomenului Gașca Zurli, Dana Papadima – director educațional Avenor College, Daria, prietenă cu cărțile – booktuber de succes, Mircea Toma – coordonator de programe educaționale, jurnalist, Diana Mocanu – directoarea generală a Editurii Gama
- ora 15:30 – Asociaţia AdSTRA – Masa rotundă cu tema „Colaborarea dintre cercetători şi jurnalişti pentru promovarea ştiinţei în România”. Participă: Cristian Presură, fizician, Ştefan Szedlacsek, biochimist, Valeriu Tudose, astrofizician, Corina Negrea, gazda emisiunii „Cafeneaua de ştiinţă” de la Radio România Cultural, Aurel Marin, medic şi jurnalist medical, redactor la rohealthreview.ro şi sanatateatv.ro, şi Marius Cosmeanu, jurnalist şi autor al blogului savantgarde.ro. Moderator: Ada Roseti
► Standul Propriu
- ora 10:00 – Editura Litera (la standul Litera Mică) – nivelul 0.00:36 – Mickey Mouse Happy Day – Ziua lui Mickey Mouse
- ora 11:00 – Humanitas Junior – nivelul 0.00:43 – Regina Elisabeta a României – Carmen Sylva, „De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii”. Vor vorbi: Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu. Lectura: Voicu Hetel, actor Teatrul Ion Creangă
- ora 11:00 – Editura Universităţii de Vest – nivelul 0.00:22 – Lansare de carte: „Cântecul celui neiubit”, Apollinaire în traducerea lui Şerban Foarţă
- ora 11:00 – Tritonic Grup Editorial – nivelul 0.00:18 – Lansarea seriei „Queen Marie of Romania, Confesiuni”, volume realizate de Sorin Cristescu, colecţia Tritonic Istorie. Participă: Sorin Cristescu şi Bogdan Hrib
- ora 11:30 – Curtea Veche Publishing – nivelul 0.00:38 – Lansare de carte: „Jocuri de jucat toamna” de Mirela Retegan, fondatoarea Găştii Zurli
- ora 12:00 – Editura Arc – nivelul 0.00:23 – Lansare de carte: „G. Călinescu şi „complexele” literaturii române“, Mircea Marti
- ora 12:00 – Editura CARTEX 2000 – nivelul 7.70:390 – Lansare de carte: Noam Chomsky, „Requiem pentru visul american” (cu o prefaţă de Vladimir Borţun). Invitaţi: Bedros Horasangian, Vladimir Borţun. Moderator: Lucian Pricop
- ora 12:00 – Humanitas – nivelul 0.00:43 – Lansare de carte şi sesiune de autografe: Mircea Vasilescu, „Cultura română pe înţelesul patrioţilor”. Vor vorbi: Mircea Vasilescu, Horia-Roman Patapievici, Corina Şuteu, Cosmin Ciotloş
- ora 12:00 – Editura Paideia – nivelul7.70:317 – Lansare de carte: „Enciclopedia culturii populare româneşti”
- ora 12:00 – Editura Universităţii din Bucureşti – nivelul 0.00:22 – Lansare de carte: Nicoleta-Elena Apostol, „Dimensiune de gen şi munca în jurnalism”. Invitaţi: Maria Ţoghină, jurnalist, România Actualităţi; conf. univ. dr. Romina Surugiu, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti
- ora 12:00 – Editura Vellant – lansare carte „Comoara din Deltă” – cartea scrisă de copii şi lansată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Participă: Ivan Patzaichin, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Bogdan Răileanu, ilustratoarea Maria Mălcică și 12 dintre autorii-copii
- ora 12:30 – Curtea Veche Publishing – nivelul 0.00:38 – Sesiuni de autografe cu Adrian Cioroianu (autorul volumelor pentru copii şi tineri din colecţia „Regii şi Reginele noastre”), Alexandru Muraru (coordonatorul volumului „Mihai I al României. Regele nostru”), Diana Mandache („Mignon. Principesa României, Regina Iugoslaviei”)
- ora 13:00 – Humanitas – nivelul 0.00:43 – Lansare de carte şi sesiune de autografe: „România, te iubesc”, cu texte de Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareş Năstase, Cosmin Savu. Vor vorbi: Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareş Năstase, Cosmin Savu, Lidia Bodea
- ora 14:00 – Humanitas Multimedia – nivelul 0.00:43 – Lansare de audiobook şi sesiune de autografe: „Maria regina României. Jurnal de război. 1916–1918”. Lectura: Oana Pellea. Vor vorbi: Oana Pellea, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea
- ora 14:00 – Editura Universităţii din Bucureşti – nivelul 0.00:22 – Lansare de carte: Adrian Cioroianu (editor), „Camarazii utopiei: destine individuale şi de grup din ilegalitatea comunistă”.
Invitaţi: cercetători ai istoriei comunismului
- ora 14:00 – Festivitatea de decernare a premiilor celei de-a XXV-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, Pavilionul Central Romexpo
- ora 16:00 – Crime Scene Press – nivelul 0.00:3 – Extragerea taloanelor câştigătoare la tombola Pernod Ricard
- ora 16:00 – Humanitas – nivelul 0.00:43 – Lansare de carte şi sesiune de autografe: Daniel Cain, „Vechiul Regat şi Marele Război. O istorie retrăită”, colecţia „Istorie“. Vor vorbi: Daniel Cain, Cristian Pătrăşconiu, Radu Gârmacea
- ora 19:00 – Institutul Cultural Român – nivelul 0.00:9 – Graffiti Art Performance
– Cultură
* Cea de-a IV-a ediție a Festivalului „RadiRo”, singurul eveniment dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, produs și organizat de Radio România, se va desfășura între 18 și 25 noiembrie și va cuprinde două secțiuni: concerte simfonice – derulate la Sala Radio și, în premieră la această ediție, concerte de jazz – prezentate la Sala Auditorium – MNAR (Muzeul Național de Artă al României). Ediția 2018 „RadiRo” aduce la Sala Radio orchestre europene de prestigiu, ce aparțin unora dintre cele mai importante posturi publice de radio: BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania), Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra), Orchestra Radiodifuziunii Elveției Italiene (Orchestra de la Svizzera Italiana) din Lugano, alături de „gazda” evenimentului, Orchestra Națională Radio România. Prin această ediție a festivalului Radio România marchează și cele două evenimente importante ale acestui an – aniversarea împlinirii a 90 de ani de existență a postului public de radio (1 noiembrie) și aniversarea Centenarului României (1 decembrie). Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:
- ora 19:00 – Concert al Orchestrei Naţionale Radio, dirijor – Jean-Claude Casadesus, solist – Javier Perianes – pian – la Sala Radio. Cu participarea Corului Academic Radio, dirijor – Ciprian Țuțu
* Concertul coral aniversar susţinut de Corul bărbătesc Cantus Domini, invitat de onoare – Valentin Gruescu, dirijor – Răzvan-Constantin Ștefan, soliști – Marius Pisică, Andrei Predescu, Ștefan Mihalache, Costin Retea, Pr. Florin Cheagă, Marius Barbu, Marius Oblu, la pian: Viorel-Nicu Bontea, Alin Ionescu, la vioară: Daniela Curcan, la flaut: Diana Elenescu – ora 11:00, la Ateneul Român
* În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, prof. dr. Dumitru Borţun prezintă conferinţa cu tema „România – o enigmă, un miracol și un paradox. Sarcinile următoarei generații” – ora 11:00, la Sala Mică a TNB
* Lansarea cărţii unui dialog inedit, „Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan” (Editura Polirom, 2018) – ora 18:00, în Sala Perpessicius, sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Întâlnirea va fi moderată de Andrei Partoș
* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Îndrăgostită de Will”, cu actrița Irina Movilă, Dan Cavassi – violoncel, Cristian Soleanu – saxofon și Constantin Urziceanu – clarinet – ora 19:00, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu
* Spectacol-experiment „Invitaţie la dans” susţinut de coregraful de renume mondial Renato Zanella – ora 19:00, la Teatrul Excelsior
* Timişoara: Cea de-a II-a ediție a Festivalului International de Muzică Contemporană TIMSONIA, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, din cadrul Universităţii de Vest, şi Centrul de Cercetare Muzicală și Transdisciplinară, se desfășoară în perioada 18 – 22 noiembre, având ca tematică interferențele stilistice, culturale, precum și interferențele între generații
* Porto, Portugalia: Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, ICR Lisabona susține turneul Transylvanian Concert – de la Enescu la jazz, de la doină la blues al muzicienilor Lucian Ban și Mat Maneri, în premieră în Portugalia. Turneul se va desfășura în perioada 16-18 noiembrie și va cuprinde o serie de 3 concerte și un workshop. Din programul zilei:
- ora 21:00 – Concert la galeria și spaţiul de concerte „Solilóquios“ („Sobre o Porto“) din Porto
– Sport
* CSM Bucureşti întâlneşte echipa germană SG BBM Bietigheim, în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:15, la Sala Dinamo
* CSM Bucureşti întâlneşte echipa cipriotă Parnassos Strovolou, în manşa a doua din turul al treilea preliminar al Cupei Challenge la handbal masculin – ora 12:00, la Sala Dinamo – Bucureşti,)
* Are loc o partidă din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Galaţi – Sportul Studenţesc – ora 11:00
* Brăila: Se desfăşoară un meci din Liga Naţională de baschet masculin: CS Cuza Sport Brăila – ABC Athletic Constanţa – ora 17:00, la Sala Danubius
* Hedmark, Norvegia: Dinamo Bucureşti joacă în deplasare cu formaţia norvegiană Elverum Handball, în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 19:10, la Elverum
– Diverse
* Asociaţia Culturală Dominium şi Le Château organizează evenimentul de modă pentru copii – Kids Fashion Week Romania – ora 19:00, la Le Château, Str. Turturelelor nr. 11. Evenimentul este susţinut de Federaţia Română de Design şi Accesorii, împreună cu designerii: Cătălin Botezatu şi Clara Rotescu
– S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie
* Cu 716 ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), papa Bonifaciu al VIII-lea proclama supremația spirituală a papei asupra tuturor deciziilor dogmatice, considerată de istoricii una dintre cele mai importante declaraţii de supremaţie spirituală făcute vreodată de Sfântul Scaun. Documentul original s-a pierdut, dar o versiune a textului se poate găsi în registrele Papei Bonifaciu al VIII-lea, în Arhivele de la Vatican
* Acum 392 de ani (1626) avea loc sfinţirea Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, de către papa Urban al VIII-lea. La început a fost doar un monument comemorativ în locul unde apostolul Petru, considerat drept primul papă al Romei, ar fi fost martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nero. Între anii 319 şi 329, împăratul Constantin cel Mare a construit pe acest loc o mare bazilică. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi papa Iuliu al II-lea hotărăşte construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, cea mai mare biserică din lume, începută la 18 aprilie 1506, se sfârşeşte în anul 1612, în timpul papei Paul al V-lea
* Acum 178 de ani (1840), avea loc, la Teatrul Național din Iași, premiera comediei „Farmazonul din Hârlău”, prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali (18/30)
* Cu 158 de ani în urmă (1860) Conferinţa naţională a fruntaşilor politici români din Banat, desfăşurată la Timişoara, în zilele de 18 şi 19 noiembrie, adopta o moţiune prin care se cerea autonomia Banatului (teritoriul acestuia urmând să fie numit „Căpitanatul român”) sau să fie încorporat la Transilvania (devenită autonomă)
* În urmă cu 154 de ani (1864), era discutată și aprobată, în Consiliul orașului Bucureşti, noua stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul orașului. La data de 7 decembrie a aceluiaşi an, prin decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, stema a fost oficial adoptată. Stema a fost schimbată în vremea comunismului, pentru a nu apărea în ea elemente religioase, dar după Revoluţie a fost readoptată în varianta iniţială
* Tot într-o zi de 18 noiembrie, acum 144 de ani (1874), România adera la Convenţia internaţională pentru îmbunătăţirea soartei militarilor răniţi din armatele de campanie (Crucea Roşie), încheiată la 10/22.VIII.1864, la Geneva (18/30)
* Se împlinesc 115 ani (1903) de la semnarea primului Tratat americano-panamez ce stabilea instituirea jurisdicţiei „a perpetuidad” (pentru totdeauna) a SUA asupra Zonei Canalului Panama, fâşie de teritoriu panamez (de-a lungul celor două maluri ale Canalului), cu o suprafaţă de 1432 kmp. La 7.IX.1977 a fost semnat un nou Tratat, în care erau prevăzute modalităţile de transfer către Panama, până la 31.XII.1999, a tuturor drepturilor de administrare a acestei căi navigabile şi de refacere a suveranităţii R. Panama asupra fâşiei de pământ denumite Zona Canalului. În zona Canalului Panama se derulează, în prezent, un contract de operare a porturilor, pe o perioadă de 25 ani, încheiat de guvernul panamez cu firma chineză Hutchinson Whampoa (cu sediul la Hong Kong)
* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la Adunarea Națională de la Alba Iulia, cu participarea a 1228 de delegați (deputați). În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Dimitrie Radu – președinți, Ștefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui Secretariat. Vasile Goldiș a rostit cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începea cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de cei prezenți la Marea Adunare Națională cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei, Adunarea Națională a procedat la alegerea unei Adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membri; acesta la rându-i numea guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent. După săvârșirea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, au aprobat cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului național unitar român, proces început la 24 ian. 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea cu România a Dobrogei la 14 nov. 1878, a Basarabiei la 27 mar. 1918 și a Bucovinei la 28 nov. 1918 (18.XI/1.XII)
* Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, îşi făcea pentru prima oară apariţia, acum 90 de ani (1928), la „Colony Theatre” din New York, în filmul de 7 minute intitulat „Steamboat Willie”, primul film de animaţie care a combinat tehnologia animaţiei cu sunetul sincronizat
* Cu 87 de ani în urmă (1931), avea loc prima emisiune a Radiodifuziunii Române dedicată străinătăţii, preluată de Radiodifuziuni europene
* Acum 81 de ani (1937) era inaugurată clădirea Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti, instituţie publică, cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Construită din iniţiativa lui Stelian Popescu – preşedintele societăţii anonime „Universul” de antrepriza ing. Emil Prager sub controlul prof. arh. Petre Antonescu, a purtat între anii 1957 – 1982 numele de Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa”
* Se împlinesc 55 de ani (1963) de la premiera filmului istoric „Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, film de referinţă în istoria cinematografului românesc care evocă mişcarea istorică de la 1821
* Tot acum 55 de ani, compania Bell Telephone a introdus în circuitul comercial din SUA primul telefon cu butoane (sau taste), înlocuind telefonul cu disc. A fost instalat pentru prima dată în Carnegie și Greensburg, Pennsylvania
* Se împlinesc 40 de ani (1978) de la cea mai mare sinucidere colectivă din timpurile moderne, care a avut loc în colonia de la Jonestown din Guyana (America de Sud), 913 de adepţi ai sectei „Templul popoarelor”, dintre care 276 de copii, luându-şi viaţa. Cel care i-a îndemnat pe sectanţi să recurgă la fatalul gest a fost liderul spiritual al acestora, Jim Jones, care a întemeiat secta în 1956 în Statele Unite. Majoritatea adepţilor a consumat o băutură cu cianură şi sedative, iar cei care au refuzat au fost împuşcaţi din ordinul lui Jones. Trupurile neînsufleţite ale oamenilor erau împrăştiate în întreaga colonie
* Acum 27 de ani (1991), a avut loc „Masacrul de la Vukovar”. În această zi armata iugoslavă şi unităţile paramilitare au pus stăpânire pe oraşul Vukovar din estul Croaţiei, după un asediu de aproape trei luni. Aproape 300 de bărbaţi care s-au refugiat într-un spital au fost transportaţi sub pază armată la ferma Ovcara din afara oraşului, unde au fost bătuţi de soldaţi mai multe ore. Câţiva dintre ei au fost eliberaţi, dar peste 200 au fost ucişi, iar corpurile lor au fost aruncate în gropi comune. Asediul oraşului Vukovar a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfăşurată în oraşul din estul Croaţiei. Asedierea oraşului s-a făcut de Armata Populară Iugoslavă, sprijinită de diverse forţe paramilitare sârbe, cu intenţia de a desprinde localitatea de Croaţia şi de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia şi Muntenegru. Asediul s-a desfăşurat între august şi noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independenţă. Asediul s-a terminat cu înfrângerea Gărzii Naţionale Croate, distrugerea Vukovarului, moartea a cel puţin 3.000 de persoane, precum şi purificarea etnică a cel puţin 20.000 de croaţi din oraş şi din împrejurimi. A fost primul oraş european ras de pe faţa pământului de la Al Doilea Război Mondial încoace
* Se împlinesc 16 ani (2002), de când, la Giessen, în Germania, se deschidea primul muzeu interactiv din lume dedicat matematicii – „Mathematikum”
Aniversări – Comemorări
– Sfinţirea Bazilicilor „Sf. Petru” şi Sf. Paul” (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– Lăsata Secului Postului Crăciunului (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)
– 1856: S-a născut Ioan Iacov Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1931)
– 1876: S-a născut geologul Ion Popescu-Voiteşti; pionier al cercetărilor geologice româneşti; a întocmit o sinteză asupra geologiei (1921) şi a istoriei geologice (1935) a teritoriului României (m. 1944)
– 1879: S-a născut medicul chirurg Iacob Iacobovici, unul dintre fondatorii Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca şi întemeietorul şcolii de chirurgie din Transilvania (m. 1959)
– 1898: A murit Ion Georgescu, sculptor şi desenator, elev al lui Karl Storck (n. 1856) – 120 de ani
– 1905: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) medicul Grigore Benetato, medic şi fiziolog; contribuţii la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1972)
– 1906: S-a născut Corneliu Baba, pictor şi grafician; membru corespondent (1963) şi membru titular (1990) al Academiei Române (m. 1997)
– 1907: S-a născut Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (m. 2000)
– 1916: S-a născut Ion Larian Postolache, poet şi traducător; s-a remarcat mai ales prin bogata activitate de traducător (imnuri vedice, lirică sanscrită, poezie egipteană veche) (m. 1997)
– 1924: S-a născut Iordan Chimet, eseist, prozator, poet, scenarist şi traducător (m. 2006)
– 1924: S-a născut Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (m. 2012)
– 1935: S-a născut Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator tv. (m. 2012)
– 1940: A murit Ion Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (n. 1884, la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova)
– 1943: S-a născut compozitorul și profesorul Dan Cezar Buciu – 75 de ani
– 1947: S-a născut Bedros Horasangian, prozator, publicist şi jurnalist
– 1952: S-a născut Vlad Rădescu, actor, regizor şi profesor
– 1967: S-a născut regizorul Felix Alexa; fiul regizorului de teatru şi film Alexa Visarion
– 1969: S-a născut poeta Nina Vasile
– 1980: A murit chimistul Mircea Ionescu; specialist în domeniul chimiei aplicate în agricultură (chimia plantelor de cultură); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1896)
– 1992: A murit prozatorul Radu Tudoran (numele la naștere Nicolae Bogza); frate cu scriitorul Geo Bogza (n. 1910)
– 2000: A murit Anghel Mora (pseudonimul lui Mihai Diaconescu), regizor de film şi scenarist (n. 1949)
– 2002: A murit scenarista Vasilica Istrate; a avut o colaborare constantă şi exclusivă cu regizoarea de film Elisabeta Bostan (n. 1934)
– 2005: A murit actorul Valeriu Doru Popescu; stabilit în Franţa între anii 1970 şi 1995 (n. 1938)
– 2006: A murit chimistul Ioan-Alexandru Silberg; importante contribuţii în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus care stă la baza celor mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (n. 1937)
– 2013: A murit Eugenia Văcărescu-Necula, dirijor al Corului de Copii Radio timp de 20 de ani și profesoară de muzică (n. 1938) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Forumul viitorilor lideri UE – Australia (18 – 22 nov.)
– Berlin: Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va avea o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel, va susţine un discurs în cadrul Bundestag-ului şi va participa la reuniunea internaţională cu tema „Youth for Peace – 100 Years after World War I, 100 Ideas for Peace” / „Tineri pentru Pace – 100 de ani de la Primul Război Mondial, 100 de idei pentru Pace”
– China: Preşedintele parlamentului portughez, Eduardo Ferro Rodrigues, în vizită la Beijing (18 – 20 nov.)
– Bandar Seri Begawan, Brunei: Vizita preşedintelui chinez Xi Jinping
– Danang, Vietnam: Vizita preşedintelui indian, Ram Nath Kovind
– Cehia: Vicepremierul chinez, Sun Chunlan în vizită la Praga şi apoi în Croaţia (18 – 25 nov.)
– Riga, Letonia: Ceremonii de marcare a Centenarului independenţei ţării
– Republica Guineea-Bissau: Alegeri legislative, pentru Adunarea Naţională Populară
– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc celebrează o slujbă cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, la care urmează să participe 3.000 de invitaţi
– Nigeria: Începutul campaniei pentru alegerile prezidențiale și legislative
– Madrid: Eveniment de comemorare a morții lui Francisco Franco (4 dec. 1892 – 20 nov. 1975), fost prim-ministru al Spaniei, în contextul în care guvernul intenţionează să-i mute rămășițele într-un loc mai retras
– Beaune, Franța: Cea de-a 158-a ediţie a Licitaţiei de Vinuri, Hospices de Beaune (16 – 18 nov.)
– New York: Cea de-a 90-a aniversare de la „naşterea” lui Mickey Mouse va fi marcată prin premiera proiecţiei de desene animate „Steamboat Willie”, la Colony Theater
– Polonia: Festivalul Krzysztof Penderecki la Varşovia (18 – 23 nov.)
– Spania: Marele Premiu de Formula 1 al Valenciei
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Săracilor”, marcată pentru prima oară în 2017, a fost înființată de Papa Francisc la încheierea Jubileului extraordinar al milostivirii și a fost stabilită în cea de-a XXXIII-a duminică a timpului liturgic de peste an; mesajul pentru anul 2018 este: „Săracul acesta strigă şi Domnul îl aude”, inspirat din Psalmul 34
– „Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier”; inițiată în 1995 de Federația Europeană a Victimelor Traficului Rutier, ziua este marcată din 2005, la iniţiativa ONU, la nivel mondial, în cea de-a treia duminică a lunii noiembrie
– „Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice”, eveniment anual desfășurat din 2008 ( – 10 ani) sub coordonarea Centrului European pentru Controlul Bolilor, urmărește sporirea prudenţei în utilizarea antibioticelor pentru a frâna dezvolarea naturală a rezistenței la antibiotice
– Ziua Naţională a Republicii Letonia; aniversarea proclamării republicii/1918 – 100 de ani
– Ziua Naţională a Sultanatului Oman (aniversarea zilei de naştere a sultanului Qabus bin Said al-Said – 18.XI.1940)
– 1647: S-a născut Pierre Bayle, filosof şi scriitor francez (m. 1706)
– 1680: S-a născut compozitorul flamand Jean Baptiste Loeillet (m. 1730)
– 1714: S-a născut poetul englez William Shenstone (m. 1763)
– 1768: S-a născut Friedrich Ludwig Zacharias Werner, poet, dramaturg şi preot german (m. 1823) – 250 de ani
– 1786: S-a născut compozitorul german Carl Maria von Weber; creatorul operei romantice germane (m. 1826)
– 1787: S-a născut Louis (Jacques Mandé) Daguerre, pictor decorator francez; realizator al dioramei şi dagherotipiei, primul procedeu de fotografiere (brevetat în 1839) (m. 1851)
– 1814: A murit Aleijadinho (cu numele real António Francisco Lisboa), sculptor și arhitect brazilian (n. cca. 1738)
– 1839: S-a născut fizicianul german August Kundt (m. 1894)
– 1863: S-a născut Richard Dehmel, poet german (m. 1920) – 155 de ani
– 1882: S-a născut soprana italiană Amelita Galli-Curci (m. 1963)
– 1897: S-a născut Patrick Blackett, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1948 (m. 1974)
– 1898: S-a născut regizorul olandez de film documentar Joris Ivens (m. 1989) – 120 de ani
– 1899: S-a născut dirijorul şi violonistul american de origine ungară Eugene Ormandy (m. 1985)
– 1901: S-a născut George Gallup, sociolog şi ziarist american; fondatorul unui cunoscut institut de sondare a opiniei publice, care-i poartă numele, cu sediul la Princetown (New Jersey) (m. 1984)
– 1906: S-a născut biochimistul american George Wald; contribuţii în domeniul percepţiei vizuale; a descoperit prezenţa vitaminei A în retină şi a demonstrat rolul acesteia în mecanismul fotochimic de percepţie retiniană în culori; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1967, împreună cu suedezul Ragnar Granit şi cu conaţionalul său Keffer Hartline (m. 1997)
– 1906: S-a născut ornitologul chinez Zheng Zuoxin, considerat fondator al ornitologiei moderne chineze (m. 1998)
– 1912: S-a născut Walter Schulz, filosof german (m. 2000)
– 1922: A murit Marcel Proust (Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust), romancier, critic literar şi eseist francez (n. 1871)
– 1923: S-a născut Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit în spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei ”Mercury Freedom 7”; zborul a durat 15 minute) (m. 1998) – 95 de ani
– 1927: S-a născut Eldar Riazanov, regizor, scenarist, actor, profesor, prezentator TV, scriitor, poet, dramaturg şi producător rus; cunoscut pentru comediile sale în care a satirizat viaţa în URSS (m. 2015)
– 1928: A murit cineastul suedez Mauritz Stiller, reprezentant al filmului mut (n. 1883) – 90 de ani
– 1939: S-a născut scriitoarea canandiană Margaret Atwood, laureată a premiului Booker în anul 2000; este autoare a numeroase volume de proză, eseuri și poezie
– 1939: S-a născut John O’Keefe, neurolog, profesor la Institute of Cognitive Neuroscience și Department of Anatomy, University College London; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2014, împreună cu May-Britt Moser și Edvard I. Moser, “pentru descoperirea celulelor care compun un sistem de poziţionare din creier”
– 1941: A murit omul de ştiinţă german Walther Hermann Nernst, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1920 (n. 1864)
– 1944: S-a născut Wolfgang Joop, creator și designer german, fondatorul companiei de modă şi cosmetice „Joop!”
– 1952: A murit poetul şi prozatorul francez Paul Éluard (numele literar al lui Eugène Emile Paul Grindel), unul dintre scriitorii de seamă ai Rezistenţei franceze (n. 1895)
– 1960: S-a născut interpreta pop britanică Kim Wilde (numele la naştere: Kimberly Smith)
– 1962: A murit fizicianul danez Niels Bohr; a imaginat modelul atomic, punct de plecare în teoria cuantică modernă (1913) şi a elaborat teoria fisiunii nucleare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1922 pentru teoria sa privind structura atomului (n. 1885)
– 1970: S-a născut actriţa australiană de film Peta Wilson (cunoscută din serialul tv. „Nikita”)
– 1973: A murit Alois Hába, compozitor, teoretician şi pedagog ceh (n. 1893) – 45 de ani
– 1976: A murit Man Ray, pictor, fotograf şi regizor american de film; membru al mişcării dadaiste şi principalul participant american în mişcarea suprarealistă (n. 1890)
– 1999: A murit scriitorul şi compozitorul american Paul Bowles (n. 1910)
– 2002: A murit James Coburn, actor american de film (n. 1928)
– 2010: A murit astronomul american de origine britanică Brian G. Marsden, specialist în mecanica cerească; renumit pentru abilităţile sale de a localiza comete (considerat cel mai bun vânător de comete al secolului XX); unul dintre cercetătorii care au retrogradat planeta Pluto la rangul de planetoid (n. 1937)
– 2015: A murit jucătorul de rugby din Noua Zeelandă Jonah Lomu, considerat unul din cei mai mari jucători de rugby din istorie (n. 1975)
– 2016: A murit interpreta americană de muzică soul Sharon Jones, care a devenit celebră alături de formaţia Dap-Kings (n. 1956)
– 2017: A murit Malcolm Young, compozitor, chitarist, interpret, producător scoțian-australian, cofondator al trupei de hard-rock australiene AC/DC (n. 1953) – 1 an