Peste o oră, la Sala Radio începe cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, organizat de Radio România. Concertul de deschidere va fi susţinut, în această seară, de Orchestra Naţională Radio, cu participarea Corului Academic Radio. Până duminica viitoare, vor avea loc 8 concerte simfonice şi 4 de jazz – în premieră la acest festival. Printre invitaţi se numără orchestre, dirijori şi solişti de prim rang ai scenelor internaţionale, iar între instrumentele la care se va cânta sunt şi patru de patrimoniu universal – trei viori Stradivarius şi un violoncel de colecţie din 1671. Toate concertele de la festival sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio./lazard/lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie