Mihai Fifor: Hai să lămurim un pic lucrul acesta, înainte de toate vreau să spun că am prezentat şi colegilor mei, doamnei prim ministru, domnului preşedinte Dragnea mulţumiri pentru susţinere şi pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în două rânduri, o dată ca ministru al economiei şi a doua oară ca ministru al apărării naţionale, am încercat să fac un mandat cât se poate de bun şi sper că nu am înşelat încrederea nimănui. Pe de altă parte, am făcut o analiză foarte serioasă, am văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni şi am considerat că pot să merg lângă echipă la partid şi să încercăm să pregătim cei doi ani foarte grei care urmează. Cred că e nevoie să întărm echipa şi să putem să pregătim proiectele acestea extraordinar de importante, prin urmare am rugat-o şi pe doamna prim-ministru şi pe domnul preşedinte Dragnea să fie de acord să îmi depun mandatul şi să pot să merg la partid să mă implic foarte serios.
Reporter: Da, aţi fi fost oricum schimbat, domnule Fifor! V-aş mai întreba dacă vă menţineţi declaraţia că nu aţi semnat acea scrisoare prin care i s-a cerut lui Liviu Dragnea demisia în acest moment?
Mihai Fifor: Încă o dată vă spun care sunt motivele pentru care eu am decis împreună cu colegii mei, cu doamna prim ministru şi cu domnul preşedinte Livu Dragnea să îmi depun mandatul, astfel încât să pot să mă alătur echipei la partid.
Reporter: V-am întrebat altceva, aţi semnat sau nu acea scrisoare?/aboboc

 

TVR 1 (19 noiembrie)