În Bucureşti s-a intervenit toată noaptea pentru curăţarea străzilor, în urma ninsorii, a anunţat cu puţin timp în urmă primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. La ora 10:00 s-a întrunit Comandamentul de Iarnă, la sediul Primăriei, pentru a analiza măsurile care se impun, pe fondul condiţiilor meteo. Gabriela Firea a atras atenţia asupra pericolului apariţiei poleiului în orele următoare şi a cerut o intervenţie fermă din partea celor implicaţi. Edilul a făcut totodată apel la bucureşteni să renunţe, pe cât posibil, la deplasarea cu maşinile personale, în această perioadă:
Gabriela Firea: Guvernul, parlamentul, ministerele, primăriile au obligaţii prin lege, dar cred că şi noi, toţi ceilalţi, ca cetăţeni putem să aducem o contribuţie la fluidizarea traficului prin renunţarea la autoturismul personal măcar în unele dintre zilele de pe parcursul săptămânii, dacă nu se poate chiar în toate. Este un bun început.
Realizator: Gabriela Firea a mai cerut autorităţilor să negocieze cu sindicaliştii de la metrou pentru a pune capăt conflictului de muncă şi a evita greva generală anunţată pentru miercuri. Primarul general a făcut un apel la cetăţeni să contribuie la ducerea persoanelor fără adăpost în spaţii instituţionalizate. Azi-noapte, 38 de persoane aflate în această situaţie au fost convinse să se deplaseze într-un centru social, a mai spus Gabriela Firea./csimion/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 noiembrie)
Comandament la Primăria Capitalei
La Bucureşti se reuneşte la această oră Comandamentul de Iarnă. Vor fi analizate efectele vremii nefavorabile din ultimele ore şi se vor decide măsuri. A nins toată noaptea în Capitală. 19 autoturisme au fost avariate, în special din cauza vântului care a doborât copacii. Au fost în total 28 de evenimente cauzate de fenomenele meteo, după cum a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Se circultă în condiţii de iarnă pe multe şosele din ţară. Unul din judeţele afectate este Bacăul, de unde ne oferă acum detalii corespondentul nostru Gabriel Pop.
Reporter: Întreg judeţul Bacău este acoperit la această oră cu un strat subţire de zăpadă, iar vântul are intensificări, mai ales în vestul judeţului. Încă de azi-noapte, conform informaţiilor primite de la Serviciul Judeţean de Drumuri Bacău, se intervine cu opt utilaje, dotate cu lame şi material antiderapant, alte opt utilaje fiind în pregătire. Programul de intevenţie se pliază pe condiţiile meteo. Se circulă în condiţii de iarnă, pe toate drumurile naţionale şi judeţene, mai puţin pe şase tronsoane de drum din judeţul Bacău, Bărbăteşti – Brad, Pădureni – Ilieşti, Ocheni – Găiceana, Rug – graniţa cu judeţul Neamţ, Blăjeşti – Băsești, Gioseni – Bozga./roprea/aboboc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 noiembrie)