Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat. Generaţii întregi de reporteri, redactori, operatori, tehnicieni, ingineri au trebăluit pentru ascultători, în clădirea veche din strada Fântânii şi în cea nouă din strada Nuferilor – apoi General Berthelot – zile, luni, ani, zeci de ani. Priceperea, creativitatea şi puterea lor de muncă au hrănit spiritul românilor aproape un secol. După ce şi-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar preţios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor…
Sofia Şincan îşi făcuse studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia de teatrologie şi filmologie. A fost angajată reporter la redacţia Cultural în 1958, imediat după absolvire. În anul următor se ocupa deja de cronica teatrală şi de alte emisiuni culturale. Asemeni multor redactori de la Radio, a fost chemată să lucreze şi la Televiziune de unde a plecat apoi, în 1972, pentru câteva luni, la o şcoală de partid „de calificare profesională”, cu „scoatere din producţie”, cum se spunea pe atunci. „Întoarcerea în producţie” a fost pentru Sofia Şincan la Radiodifuziune, la Cultural, pe postul de redactor şef adjunct. Revenirea sa a coincis cu perioada de înnoiri în care avea să se nască şi Programul III pentru tineret, la care Sofia Şincan a avut o contribuţie esenţială.
„Era o perioadă de căutări, pentru că vechea <garnitură>, ca să zic aşa, activă, a redacţiei culturale deja se răspândise. Vişan Constantin era la secţie la Comitetul Central, după aceea a venit redactor şef la Televiziune; Nicolae Popescu plecase de mult din Radio şi plecase în Televiziune, fusese redactor şef la Cultural; [Dionisie] Şincan plecase şi el, fusese redactor şef adjunct la Cultural, plecase redactor şef în Televiziune, la Social-economic. Şi deci veniseră [oameni noi]… <garnitura> asta care de obicei era promotoarea emisiunilor noi, erau nişte oameni cu un simţ deosebit al duratei unor emisiuni, simţeau când s-a terminat materia pentru emisiunea respectivă şi se gândeau la altceva.
Ei, atuncea era puţin mai conservatoare situaţia la Cultural. Am reuşit să introducem nişte emisiuni noi, de pildă eu mă ocupam mai ales de o lectură-ghicitoare aşa-zis, dramatizam fragmente din romane, lăsând întotdeauna finalul în suspense, pentru a provoca ascultătorul să-şi ia cartea şi să o citească. […] Sau Costică Săbăreanu făcea o emisiune de o oră, Dialoguri radiofonice, un fel de precursor al talk show-urilor din ziua de astăzi, emisiuni dedicate unor personalităţi din toate domeniile de activitate, în care se discutau destul de amplu multe idei la ordinea zilei şi idei chiar bune. Erau cu precădere aduşi oamenii care făceau ceva, inovatori, inventatori, oameni din sfera artei, cu succese deosebite… Şi, în paralel, am fost şi eu consultată la alcătuirea schemei de lucru a Programului III. Sigur că n-am ştiut cu ce scop se face asta, dar am colaborat cu tot sufletul la această lucrare foarte nouă…
Cu cine colaboraţi?
Cu vechii slujitori ai emisiunilor pentru tineret: Victor Popa, Eduard Jurist, Mioara Paler, Dida Teodoriu, Virginia Velcescu. Şi cu foarte mulţi oameni din afară, de la Comitetul Central UTC, de la Comitetul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, cu universitari, cu jurnalişti. Şi în felul acesta s-a alcătuit schema Programului III. Nu ştiam noi când o să intre, dar în ‘73, cam imediat după ce ne-am întors după Anul Nou, [Bujor] Sion [de la secţia de presă a CC PCR] a venit prin Radio şi a zis: <Ei, cum a ajuns în final asta? Îţi place?> <Îmi place!> , am zis eu. Şi atunci a luat dosarul şi a zis: <Poftim! Apucă-te să faci Programul III>. Am crezut că-i o glumă. M-a luat de mână, m-a dus la Ţundrea în birou şi mi-a spus: <De azi înainte, ea nu mai lucrează la Cultural, de azi înainte face Programul III.> Tot nu mi-a venit să cred! Şi mi-a zis: <Acuma te duci acasă şi te gândeşti la ce ai nevoie ca să faci acest program. Gândeşte-te cum să-ţi faci redacţia, gândeşte-te ce oameni vrei, cei de la Tineret, dar şi din alte redacţii, alege-ţi pe cine vrei!> M-am apucat de treabă, bineînţeles, m-am dus a doua zi la el, i-am spus câteva păreri […] şi eu cu Jurist m-am apucat – în paralel cu realizarea vechilor emisiuni de tineret – să elaborăm schema pentru noua redacţie şi să începem să dăm în lucru nişte emisiuni, în ideea că să fim totuşi pregătiţi când va începe programul.
N-a trecut o săptămână şi m-a chemat Bujor şi mi-a spus că Programul III să înceapă la 1 martie. A fost singura dată când am izbucnit în plâns, pentru că mi s-a părut ceva atât de cumplit! În mintea mea se amestecau tot soiul de idei, că un program bun [urma] să fie transpus prost dacă este transpus în grabă, simţeam că n-am gândit suficient fiecare lucru în parte, că nu ne-am făcut grupurile de colaboratori de care am avut nevoie… Şi-atuncea el şi-a dat seama că sufăr pur şi simplu şi mi-a spus cu o voce pe care mi-e greu să o uit: <Te rog să mă înţelegi că am nevoie de acest program! Nu sunt în relaţii bune cu Secţia de presă a Comitetului Central şi am nevoie să facem repede acest program! Gândeşte-te şi spune-mi când poţi>. Şi i-am zis: <Ce-mi daţi?> A zis: <Ai la dispoziţie orice vrei din Radio şi poţi să-ţi faci o schemă de personal până la 80 de personae, schema de redacţie…>
Am venit, ne-am apucat cu Jurist să ne gândim, ne-am exprimat dorinţa şi vizavi de alţi oameni din redacţie, am luat de la Cultural pe Titus Vâjeu, a vrut să vină şi Constantin Săbăreanu, Costică mi-era vechi coleg de Radio. A venit, mi-a spus pur şi simplu: <După mine!>, am adus de la REPS – pentru că REPS-ul era singurul departament care făcea emisiuni de o altă factură decât se făceau <pentru interior>, deci erau <pentru export> şi erau mai aproape de formula modernă radiofonică. Şi atuncea am cerut de la REPS pe Octav Iordăchescu, pe Sergiu Deleanu şi pe Alexandru Darian. […]
Şi, deci, am început, am dat anunţuri la ziare că facem concursuri pentru angajat reporteri şi redactori pentru un program de tineret la Radiodifuziunea Română, am rezervat cabine. Au venit mulţi tineri care s-au prezentat la concurs şi când eram în febra acestor pregătiri, a căzut ghilotina, cum spun eu: a venit o reducere de personal şi au fost daţi afară 500 de redactori! Deci, nici n-a mai fost vorba că o să am o schemă de 80 de persoane, nici măcar toţi cei pe care i-am găsit în vechea redacţie de Copii şi Tineret n-au mai putut să rămână la Radio. Nimic, absolut nimic!.. Singurul lucru care mi s-a îngăduit a fost să-mi mai aleg pe câte cineva dintre cei pe care alte redacţii îi puneau <pe liber>, cum se spunea. Eu, făcând cercetări, am văzut că şi de data asta nu erau puşi pe lista neagră numai oameni necorespunzători profesional, ci erau şi destui oameni… oameni dificili, care puneau probleme. Şi atunci am cerut dintre ăştia, pentru că totdeauna convingerea mea a fost că nu poţi face lucruri bune numai cu oameni care te aprobă, cu oameni care sunt incapabili să sesizeze unde merg lucrurile prost, ce ar trebui… sau oameni care nu sunt capabili să se certe cu tine pentru un subiect. […]
Am debutat cu transmisii în direct, numai că vremea rea ne-a împiedicat chiar în prima săptămână, 12-18 martie 1973, să facem tot ce ne-am propus, pentru că noi am intrat în 12 martie, iar în 15 martie s-a declanşat stare de necesitate, zăpada în Bucureşti era de un metru. Transmisia în direct a fost însă mult în atenţia noastră…”
[Interviu de Virginia Călin, 1998]
