Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a constatat o înrăutăţire a situaţiei din lume, în special în Peninsula Coreeană, în Ucraina şi în Orientul Mijlociu. Şeful statului rus şi-a exprimat acest punct de vedere în deschiderea seriei tradiţionale de reuniuni privind dezvoltarea Forţelor Armate Ruse. „Noi observăm că, în ultimii ani, situaţia pe planeta noastră nu a devenit mai calmă, din păcate. În unele regiuni, aceasta chiar s-a înrăutăţit. De exemplu, este departe de a fi stabilă situaţia din Orientul Mijlociu şi din Afganistan şi mai rămân multe incertitudini în legătură cu situaţia din Peninsula Coreeană. În ciuda acordurilor încheiate la Minsk, acţiunile armate nu au încetat în sud-estul Ucrainei, blocul NATO continuă an după an să-şi crească potenţialul militar în apropierea graniţelor noastre, iar soarta acordurilor fundamentale în sfera controlului armamentului rămâne sub semnul întrebării” – a declarat Vladimir Putin. Şeful statului rus şi-a exprimat speranţa că judecata sănătoasă şi responsabilitatea vor deveni baza consolidării stabilităţii strategice şi a securităţii colective./ssirbu/pvelisar
www.tass.ru – 19 noiembrie