Calendarul evenimentelor, 23 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 11:00 – Primirea prof. dr. Bernd Fabritius, Însărcinat al Guvernului Federal German pentru imigranți și minorități naționale în cadrul Ministerului Federal de Interne – la Palatul Cotroceni

 

– Senat

* Agenda senatorului Titus Corlățean, președintele delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE):

  • ora 12:20 – Întrevederea cu o delegație a Parlamentului Republicii Estonia, condusă de prim-vicepreședintele Riigikogu, Enn Eesmaa – la Salonul „Dimitrie Cantemir”

 

– Uniunea Europeană

* Dezbaterea „Pilonul european al drepturilor sociale: un an după summitul de la Göteborg”, eveniment organizat în parteneriat cu Institutul European din România, prilejuit de prezența în România a Mariei João Rodrigues (S&D), deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru afaceri sociale și raportor pentru dosarele legislative conexe pilonului european al drepturilor sociale. Moderator: Dan Cărbunaru (jurnalist) – ora 9:00, la Hotel Novotel, Sala Paris, Calea Victoriei nr. 37. Participă: Mădălina Mihalache, Șeful Biroului Parlamentului European în România, Gabriela Drăgan, Director General, Institutul European din România, Maria João Rodrigues, deputat în Parlamentului European, vicepreședinte al Grupului Alianța Progresistă a Socialiștilor şi Democraților din Parlamentul European (S&D), membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și raportor pentru dosarele legislative conexe Pilonului european al drepturilor sociale, aprobat în 2017

  • ora 10:45 – declaraţii de presă susţinute de Maria João Rodrigues (S&D), deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru afaceri sociale și raportor pentru dosarele legislative conexe pilonului european al drepturilor sociale,

* Spania: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu se vor afla în zilele de 22 şi 23 noiembrie,  în Las Palmas, capitala insulei Grand Canaria (regiunea Insulelor Canare din Spania), cu ocazia Conferinței anuale a regiunilor ultra-periferice (nouă regiuni situate la mii de km de continentul european). Conferința se va desfășura în prezența Maiestății Sale Felipe VI, regele Spaniei. Programul zilei:

  • Președintele Jean-Claude Juncker va susține un discurs în sesiunea de deschidere a Conferinței anuale, care va putea fi urmărit în direct pe EbS. Comisarul pentru politică regională Corina Crețu va participa la prezentarea proiectului „Forward” și va susține un discurs în încheierea Conferinței anuale, acesta fiind urmat de o conferință de presă alături de președinții regiunilor ultra-periferice. La finalul vizitei, comisarul Crețu va avea întâlniri cu președintele guvernului Insulelor Canare și cu președintele guvernului Insulelor Azore

 

– Guvern

* Şedinţă de Guvern – ora 11:00, la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se întâlneşte cu studenţii Facultăţii de Drept de la Universitatea Bucureşti – ora 10:00

* Conferinţa „1918 şi reconstrucţia Europei Centrale şi de Est”, organizată de Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu sprijinul Institutului de Cercetare al Universităţii din Bucureşti (23 – 24 nov.)

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 milioane lei

* Viena, Austria: Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea de bilanț a trio-ului Estonia-Bulgaria-Austria

 

– Apărare, Interne

* Repetițiile pentru Parada Militară Națională, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri sunt deschise reprezentanților mass-media şi se vor desfășura după următorul program: astăzi, de la ora 10:00, la Terenul de instrucție Ghencea (acces din Șoseaua Antiaeriană nr. 6-8)

* Activitate organizată de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității – I.G.P.R. pentru marcarea Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor (25 nov.) – ora 13:00, la ARCUB (pasaj Gabroveni – Lipscani)

 

– Partide

* Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, depune o coroană de flori, în cadrul ceremoniei organizate de UNPR Bucureşti la Monumentul Eroilor Militari căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional din Parcul Tineretului. Conferinţă de presă – ora 11:30

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi şi prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Alexandru Nazare – ora 12:00, la sediul central al PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Baia Mare: Conferinţă de presă organizată de PMP Maramureş – ora 12:00

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc – ora 12:00, la sediul de pe Pietonalul Liviu Rebreanu nr. 23-25

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de PNL Bihor – ora 11:00

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan – ora 12:00

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Pro România Suceava – ora 9:00

* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de PNL Gorj – ora 12:00

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Pro România – ora 11:00

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00

 

– Culte, Biserică

* Evenimentele legate de Sfinţirea Catedralei Naţionale se vor desfăşura după următorul program:

  • ora 8:35 – sosirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I care efectuează o vizită în România – pe Aeroportului „Henri Coandă”, la salonul oficial
  • ora 12:45, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra. Cu ocazia acestui important eveniment, delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, 24 noiembrie, ora 16:00

 

– Ambasade

* Timişoara: Prelegerea cu tema „Securing Unity In Diversity: Germany, Romania, Europe”, susținută de ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, în cadrul seriei de conferințe „Ambasadori la UVT” – ora 10:00, la Universitatea de Vest, în Amfitetrul A01

 

– Administraţie

* Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural, organizează conferința de presă ce marchează deschiderea Festivalului Bucovinei (23 – 25 nov.) – ora 12:00, în cortul montat în Piața George Enescu, în apropierea Ateneului Român

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa – ora 11:30, la Hotel Ibis, sala de conferinţe „Decebal”, Str. Mircea cel Bătrân nr. 39-41

* Piteşti: Şedinţa Consiliului Judeţean Argeş – ora 12:00

* Timişoara: Şedinţa Consiliului Local Timişoara – ora 14:00

* Tulcea: Evenimentul „Dialogurile părţilor privind strategiile de dezvoltare durabilă: lecţii, oportunităţi şi studii de caz – 4 Delta”, organizat de Institutul Naţional de Cercetare Delta Dunării Tulcea – ora 10:30, la Consiliul Judeţean Tulcea)

 

– Juridic

* Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru astăzi procesul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, contestă decizia Instanţei supreme de a nu aplica noile reglementări privind formarea completurilor de cinci judecători

* Societatea Civilă de Avocaţi STOICA & Asociaţii şi Editura Universul Juridic organizează lansarea cărţii „In honorem Valeriu Stoica. Drepturi, libertăţi şi puteri la începutul mileniului al III-lea”, volum coordonat de prof. univ. dr. Marian Nicolae, conf. univ. dr. av. Radu Rizoiu şi de asist. univ. dr., jud. Laura Toma-Dăuceanu – ora 11:30, în Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. Evenimentul de lansare a cărţii are loc în cadrul conferinței „Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire”, organizată de Facultatea de Drept a Universității din București, în perioada 22-23 noiembrie

 

– Social

* Zalău: Gala caritabilă Balul Rotary Zalău 2018, pentru strângerea de fonduri pentru finalizarea reabilitării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din satul Bădăcin (jud. Sălaj) – ora 19:00, la Brilliant Parc, Str. George Coșbuc nr. 1

 

– Economic

* Cluj-Napoca: Vivo! Cluj Napoca găzduieşte, între 23 şi 25 noiembrie, o nouă ediție a Târgului de Turism Touristica, care reuneşte cele mai mari companii din domeniu care îşi prezintă ofertele speciale pentru pasionaţii de vacanţe – ora 10:00

* Cluj-Napoca: Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Consulatul General al Ungariei de la Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și rețeaua Central Europeană de Dezvoltarea Economică a Ungariei organizează, începând cu ora 14:00, a VI-a ediție a Forumului de Afaceri Româno-Ungar – la Cluj Arena. Scopul evenimentului este de a consolida dialogul economic între cele două țări și de a intensifica volumul schimburilor comerciale între companiile mici  și mijlocii din România și Ungaria

* Craiova: Vizita de presă organizată de Distribuție Oltenia. Din program:

  • Lansarea stației electrice de transformare 110/20 kV pentru Zona Industrială de Est Craiova
  • Prezentarea tehnologiei MWM (Mobile Workforce Management) implementată în cadrul Distribuție Oltenia

 

– Mediu

* Asociația Bioplastic România organizează Conferința „Noile materiale plastice Biodegradabile și Compostabile din zilele noastre” – ora  9:00, la Hotel Grand Phoenicia, Bd. Alexandru Șerbănescu nr. 87, sector 1. La eveniment vor fi prezenți următorii reprezentanți ai autorităților centrale din domeniu: Ministerului Mediului, Administrației Fondului pentru Mediu, Producători de materii prime pentru produse biodegradabile și compostabile precum: Novamont, Producători de mase plastice, Retail, Organisme T.U.V. de certificare precum și alți specialiști cu experiență interesați de acest domeniu al maselor plastice

 

– Medicină, Sănătate

* Conferința ”Asistență modernă în psihiatrie și neuroștiințe”, organizată de Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia” cu ocazia împlinirii a 95 de ani de existență – ora 9:00, la Crystal Palace Ballrooms București, Sala București

* Săptămâna Europeană a Testării, în perioada 23 – 30 noiembrie, ce îşi propune promovarea testării voluntare pentru HIV şi hepatitele B şi C. Tema ediţiei din acest an este „Testaţi-vă! Trataţi! Preveniţi!”

 

– Învăţământ, Cercetare

* Deschiderea ediției din acest an a „Top Talents România” – ora 9:30, la Hotel Caro din Bucuresti (23 – 24 nov.). Evenimentul reunește cei mai buni 250 de studenţi în ani terminali de facultate, masteranzi şi proaspăt absolvenţi. 11 companii vor fi prezente la eveniment cu scopul recrutării celor mai ambițioși și entuziaști participanți

* Peste 20 de istorici din centre universitare din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Italia şi Rusia participă, în zilele de 23 şi 24 noiembrie, la conferinţa „1918 şi reconstrucţia Europei Centrale şi de Es”’, organizată la Universitatea din Bucureşti (UB)

* Colocviul internațional al Departamentului de Lingvistică, ajuns la cea de-a 18-a ediție, se va desfășura în zilele de 23 şi 24 noiembrie, la Facultatea de Litere a Universității din București. Invitații din acest an sunt Corinne Rossari (Universitatea din Neuchâtel) și Michelle Sheehan (Universitatea „Anglia Ruskin”, Cambridge). Din programul zilei:

  • ora 9:30 – deschiderea manifestării – în Amfiteatrul Odobescu al Facultății de Litere
  • ora 18:15 – lansarea mai multor volume colective scrise sau îngrijite de lingviști ai Universității din București: „Variație în română și în limbile romanice. Actele celui de al 17-lea colocviu internațional al Departamentului de lingvistică”; „Studii lingvistice. Omagiu Valeriei Guțu Romalo”; „Studii romanice, I. Omagiu profesorilor Florica Dimitrescu și Alexandru Niculescu la 90 de ani”; „Discursul parlamentar românesc (1866-1938).O perspectivă pragma-retorică; Istoria limbii române”, vol. I. – în Amfiteatrul Odobescu

* Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Litere, Centrul de cercetări Teoria și practica discursului (CCTPD), Centrul Cercetarea de interfaţă a textului original și tradus. Dimensiuni cognitive și comunicaţionale ale mesajului (LITCIT) şi Centrul de studii culturale Dialogis, în colaborare cu Universitatea din Limoges – Facultatea de Litere şi Ştiinţe Umane organizează, în perioada 23 – 24 noiembrie, Colocviul Internaţional „Un trecut care nu trece: memorii ale totalitarismelor în Europa contemporană”

 

– Istorie

* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia „Ţine de noi”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia – ora 14:00, la Muzeul George Enescu, Calea Victoriei nr. 141

* Teiuş, jud. Alba: Prin prisma singurului martir al Unirii, stegarul Ion Arion, la Casa de Cultură a oraşului Teiuş se va desfăşura un Simpozion cu tema „Ion Arion – patriot înflăcărat şi martir al neamului românesc”, organizat în colaborare cu Liceul Teoretic Teiuş şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Începând cu ora 13:00, pe Aleea Personalităţilor Teiuşene din zona centrală a oraşului se va dezveli bustul eroului martir Ion Arion, urmat de la ora 15:00, de un spectacol folcloric „ Obiceiuri şi tradiţii zonale:  Iara – Teiuş”

 

– Cultură

* Programul celei de-a IV-a ediții a Festivalului „RadiRo”, singurul eveniment dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, produs și organizat de Radio România şi desfăşurat în perioada 18 și 25 noiembrie:

  • ora 19:00 – Concert susţinut de BBC Philharmonic Orchestra, dirijor Ben Gernon, solist Kristóf Baráti – vioară – la Sala Radio
  • ora 19:00 – Concert susţinut de Marilyn Mazur & Danish Radio Big Band – la Sala Auditorium a MNAR. Dirijor: Miho Hazama

* Spectacolul „Sultan pentru o zi”, scenariu de Costin David, după un basm din 1001 de nopţi, va putea fi ascultat, în avanpremieră, de la ora 17:00, în mansarda librăriei Cărtureşti Verona din Bucureşti. Spectacolul „Sultan pentru o zi”, poartă marca „Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii”

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București și Editura Betta, organizează, de la ora 15:30, cenaclul „Arena literară”. În program: Reflectarea în literature a Marii Uniri din 1918 și lansarea antologiei „Sub cupola Unirii”. Prezintă: Nicolae Roșu și Victor Atanasiu

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează în zilele de 23 şi 24 noiembrie, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151), Conferinţa internaţională „România Mare 2.0 – De la insula de latinitate la arhipelagul global” – ora 16:00

* Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1, organizează, în perioada 23-25 noiembrie, în Piața George Enescu, Festivalului Bucovinei, un eveniment dedicat Centenarului Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, precum și românilor din nordul Bucovinei

  • ora 12:00 – Conferinţă de presă prilejuită de deschiderea Festivalului Bucovinei – în cortul din Piaţa George Enescu, în apropierea Ateneului Român

* Muzeul „Victor Babeș”, din componența Muzeului Municipiului București, reintră începând de astăzi în circuitul muzeal (prima etapă: restituirea valorii memoriale – mobilier, cărți și artă decorativă, precum și o restituire a atmosferei de lucru și de familie), refăcut după o perioadă în care a fost închis pentru reamenajare – ora 18:00. A doua etapă se va finaliza anul viitor și se va focaliza pe recuperarea muzeală a activității științifice a lui Victor Babeș

* Lansarea volumului „Călătorie spre centrul infernului”, un studiu semnat de Ruxandra Cesereanu, recent publicat la Editura Manuscris, ce îi poartă pe cititori prin literatura și memorialistica din infernala detenție comunistă – ora 18:00 la Cărturești Café Verona. Alături de Ruxandra Cesereanu, vor vorbi Doina Jela – prozatoare și publicistă, printre altele, autoare a volumului „Lexiconul negru”) și Alin Mureșan –  istoric, director general IICCMER și autor al studiului „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”

* Conferinţa „Versiuni ale unei teme mitice – nemurirea”, susținută de prof. Silviu Angelescu, în cadrul seriei de evenimente organizate cu ocazia proiectului expozițional propus de Ștefana Mărmureanu, „Povești în Ramă. Ipostaze ale nemuririi în 3 basme românești” – ora 18:00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media ai evenimentului Radio România Cultural

* De la ora 19:00, la Casa Paleologu (Str. Armenească nr. 34), are loc lansarea volumului „Însemnări din vremuri tulburi şi ţinuturi exotice”, de Cristian Preda, apărut de curând la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor: Theodor Paleologu, Cătălin Avramescu. Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe

* În perioada 23 noiembrie – 9 decembrie, se desfășoară cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București, publicul fiind așteptat în spații culturale precum Biblioteca Națională, Teatrul Național, Biserica Anglicană sau Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, să descopere muzici dintre cele mai diverse, de la cântece sefarde cu origini medievale, până la capodopere ale Barocului Târziu, toate menite să ilustreze deviza Festivalului: „Descoperă noutatea Muzicii Vechi!”. Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva, Medieval Praxis, în colaborare cu Primăria Capitalei prin Arcub. Parteneri: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Polonez, Institutul Francez, Biblioteca Națională a României, Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, REMA, Capella Cracoviensis, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional. Din programul zilei:

  • La celebrarea a 350 de ani de la nașterea lui François Couperin, Festivalul de Muzică Veche București propune publicului una din cele mai cunoscute lucrări vocal-instrumentale ale compozitorului, „Leçons de ténèbres”. Aceasta va fi prezentată în concert de grupul „Le Poème Harmonique”, condus de Vincent Dumestre, împreună cu alte lucrări religioase ale Barocului Francez Târziu, de la ora 19:00, la Sala Sympozium a Bibliotecii Naționale a României. Concertul „Leçons de Ténèbres” este organizat în parteneriat cu Institutul Francez București

* Primăria Capitalei, prin Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, va organiza prima ediție a Festivalului Național de Interpretare „Florin Bogardo” – ora 19:00, la Sala SAVOY, Calea Victoriei nr. 33. Prima zi de concurs & Recitaluri – Stela Enache și Paul Surugiu-Fuego. Orchestra va fi condusă de Dan Dimitriu. Prezentator Octavian Ursulescu  (23-25 nov.)

* Circul Metropolitan București prezintă în perioada 23-25 noiembrie un spectacol de muzică şi dans „Benise – Spirit of Spain” – ora 19:00

* Gala de Deschidere a „Zilelor Filmului German”, ediţia XIII – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco (23 – 29 nov.)

* Premiera în România a filmului „Moon Hotel Kabul”, în regia Ancăi Damian – ora 19:00, la Cinema Pro, în prezenţa echipei şi a invitaţilor

* Ultimile două reprezentaţii ale concertului „Săftița” (Balkanic Project de Marius Mihalache), sub egida programului TNB Parateatral – Muzică – ora 20:00, la Teatrul Național Bucureşti, în Sala Studio (23 şi 24 nov.)

* În perioada 23 noiembrie – 5 decembrie, au loc o expoziţie şi o lansare de album și sculptură sub brandul artistic „Andrei Bălan” – la Arcub Sala Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90. Expoziția este şi un prilej al unor evenimente complementare:

  • ora 19:00 – Vernisaj, la care participă Andrei Găitănaru, publicist și cercetător, și drd. Andrei Mușat

* Premiera filmului „Un om la locul lui”, regizor Hadrian Marcu, o adaptare liberă după romanul „Firesc”, scris de Petru Cimpoeșu

* Aiud: De la ora 13:00, în sala I.C. Brătianu a Primăriei Municipiului Aiud, are loc ediția a 28-a a Zilelor Culturale „Liviu Rebreanu” (23 – 24 nov.). Din programul zilei:

  • Colocviu / Lansare de Carte / Expoziție
  • Simpozionul „Rebreanu şi Romanul Românesc de după Marea Unire” – Coordonator : prof. dr. Gabriela Gâlea

* Călăraşi: Se desfăşoară Festivalul Național – Concurs de Muzică Folk „Chitara Dunării”, ediţia a X-a (23 – 25 nov.)

* Cluj-Napoca: Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Caolin, dedicată Crăciunului şi programată în perioada 23 – 25 noiembrie, se va desfășura în trei spaţii – Turnul Croitorilor, Institutul Francez și cafeneaua culturală – Espresso Studio – spațiu atașat Festivalului Caolin. În cadrul festivalului va fi organizat Târgul Internațional de Ceramică Contemporană – Caolin, o expoziție personală de ceramică conceptual-artistică și o serie de ateliere pentru copii și adulți, festivalul numărându-se printre cele mai importante evenimente ale ceramicii contemporane. Vernisajul oficial – Caolin 2018 – va avea loc începând cu ora 18:00, la Turnul Croitorilor, Str. Baba Novac nr. 2

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în perioada 23 – 24 noiembrie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, simpozionul naţional cu titlul „Marea Unire şi începuturile avangardei româneşti. Saşa Pană şi Mişcarea de la Unu. 90 de ani de la înfiinţarea revistei Unu”. Sesiunile de comunicări vor fi prefaţate de vernisarea expoziţiei dedicate avangardei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. În cadrul acesteia, vor fi grupate documente, manuscrise şi fotografii din Arhiva „Saşa Pană”, dar şi înregistrări audio cu Saşa Pană din arhiva Radio România Cultural. De asemenea, în cadrul primei zile a simpozionului, vor fi lansate volumele „Jurnalul sinuciderii de Ilarie Voronca” şi „Deagă Magdalena… Corespondenţă Geo Bogza – Madda Holda”, ediţii îngrijite de Vladimir Pană, „Manuel Sin Marcu de A.L. Zissu”, ediţie îngrijită de Emil Nicolae, respectiv „En garde! Avangarda”, autor Florin Colonaş

* Iaşi: Lansarea volumului poetului Emil Brumaru „80 de nimfe-ntr-un dulap” – ora 18:00, la Librăria Cartea Românească, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 2

* Polovragi, jud. Gorj: Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a XIII-a – ora 18:00

* Jud. Prahova: Sub egida Programului Naţional „România 100 de ani”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și județ, organizează următoarele activităţi cultural-educative dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri:

  • Ploieşti: Matineul muzeal „100 de ani România”, în colaborare cu Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 35 – ora 11:00, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie
  • Urlați: Matineul muzeal „Drumul spre Marea Unire”, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Lizeta-Paul Greceanu” Cioceni – ora 9:00, la Muzeul „Conacul Bellu” Urlați, Str. Orzoaia de Sus nr. 12

* Piatra Neamţ: Centenarul Filmului Românesc ajunge la Piatra Neamț, cu două proiecții de film și două lansări de carte. Evenimentele vor avea loc în incinta Cinema Dacia și îl vor avea ca invitat pe actorul Ion Dichiseanu. Printre partenerii media: Rado România Cultural. Programul zilei:

  • ora 12:00 – Vizionarea filmului „Tudor” (regia Lucian Bratu, 1962)
  • ora 18:00 – Lansarea cărţilor semate de Ion Dichiseanu „Adevărul, mai frumos decât legenda” (Polirom, 2017) și „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel” (Polirom, 2016), în prezența autorului, cu sesiune de autografe, fotografii și dialog la final
  • ora 19:00 – Proiecţia filmului „Titanic vals” (regia: Paul Călinescu, 1964)

* Piatra Neamţ: Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ va găzdui astăzi, expoziţia temporară „Ia Neam(ţ)ului”, în care vor fi expuse ii de patrimoniu, dar şi cămăşi tradiţionale cusute în anul 2018, special pentru acest eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului va fi lansat un catalog dedicat cămăşii femeieşti de sărbătoare din judeţul Neamţ, dar şi o invitaţie de a purta ia autentică

* Sibiu: De la ora 13:00, la Casa Artelor, Piaţa Mică nr. 21, Muzeul ASTRA vernisează expoziția Saloanele ASTREI 5+3 – ediția a VI-a, în cadrul căreia vor fi expuse 40 de lucrări de artă plastică. Artiștii participanți la cea de-a VI-a ediție a Saloanelor ASTREI 5+3 sunt: Dana Constantin, Marcel Bunea, Ioan Sbârciu, Vladimir Șetran, Corneliu Vasilescu (pictură); Darie Dup, Aurel Vlad, Marian Zidaru (sculptură). Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 23 noiembrie 2018 – 3 februarie 2019

* Sibiu: Zilele Centrului de Tineret Sibiu, ediţia a VII-a – la Centrul de tineret Sibiu, Str. Nicolae Teclu nr. 41 (23 – 24 nov.)

* Sibiu: Expoziţia cu vânzare „Mineralia: minerale din România” – în Sălile de Expoziţii Temporare ale Palatului Brukenthal

* Spania: Poeta româncă Ileana Mălăncioiu va vizita pentru a doua oară Catalunia între 23 și 26 noiembrie, cu ocazia Festivalului Internațional de Poezie de la Lleida, la care a fost invitată și ulterior, la Barcelona, cu ocazia apariției volumului ”La Vèrtebra”/”Vertebra”, antologie bilingvă din creația sa, publicată de AdiA Edicions, în traducerea Janei Balacciu Matei și a lui Xavier Montoliu Pauli, cu o postfață semnată de poetul Carles Duarte I Montserrat

► Lleida:

  • ora 13:00 – la Liceul Màrius Torres: „Festival în aule”- Recital de poezie și întâlnire cu elevii în prag de bacalaureat. Manifestare condusă de profesorul și poetul Pere Pena. Cu participarea lui Xavier Montoliu Pauli
  • ora 20:00 – la Teatre de l’Escorxador: „Seară de poezie” – principala manifestare a Festivalului, cu participarea poeților Erri de Luca (Napoli), Marta Ana Diz (Buenos Aires), Antònia Vicens (Mallorca), Josep Piera (València) și Ileana Mălăncioiu. Direcția muzicală: Xavi Lloses, proiecții audiovizuale: Àlex Pall

* Londra: În perioada 22-24 noiembrie, Institutul Cultural Român de la Londra găzduieşte, în premieră, „Zilele Filmului Istoric”, un proiect desfăşurat în parteneriat cu Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov şi Ambasada României la Londra. Seara de astăzi, va fi dedicată unui program de scurtmetraje istorice, selectate de către producătoarea Claudia Duca. Vor fi vizionate filmele „Cadoul de Crăciun” în regia lui Bogdan Mureşanu, „Regele Mihai al României – despre viaţă”, în regia lui John Florescu şi „Timeless Love” în regia lui Ştefan Marin şi Rareş Neagu. Scurtmetrajele vor fi urmate de proiecţia filmului istoric „Ecaterina Teodoriu”, regizat în anul 1978 de Dinu Cocea

 

– Sport

* Primul meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal: FC Dinamo Bucureşti – CS Gaz Metan Mediaş – ora 20:30, la Stadion Dinamo

* Conferinţă de presă premergătoare meciului de rugby dintre echipele României şi Uruguayului, la care participă căpitanii şi antrenorii celor doua echipe – ora 11:30, la sala de conferinţe a Federaţiei Române de Rugby, Stadionul Arcul de Triumf

* Clubul de fotbal Rapid Bucureşti organizează o conferinţă de presă prilejuită de ultimul meci jucat pe stadionul Giuleşti şi de retragerea din activitatea de jucător a lui Daniel Pancu – ora 11:00, la Sala Rapid

* Partidă din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Bucureşti – CS Minaur Baia Mare – ora 18:00, la Sala Rapid

* Ediţia a 50-a a Trofeului Carpaţi la handbal feminin – la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” (23 – 24 nov.):

  • ora 16:00 – România B – Serbia
  • ora 18:30 – România A – Rusia

* Meciuri din etapa a 18-a a Ligii a II-a de fotbal:

  • ora 17:00 – CS Mioveni – ACS Poli Timişoara – pe Stadionul Orăşenesc Mioveni
  • ora 17:30 – Fotbal Club Argeş – ACS FC Academica Clinceni – pe Stadionul Nicolae Dobrin Piteşti

* Meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • ora 18:30 – Sport Club Miercurea Ciuc – Schiller-Vasas HC
  • ora 18:30 – ACSH Gheorgheni – EV Vienna Capitals II
  • ora 19:00 – UTE – Corona Braşov

* Cluj – Napoca: Semifinala Cupei României la rugby: CSA Steaua Bucureşti – Timişoara Saracens – ora 11:00, în Parcul Iuliu Haţieganu

* Constanţa: Handbal Club Dobrogea Sud organizează o conferinţă de presă prilejuită de meciul din Cupa EHF la handbal masculin – ora 15:00, la Bistro Evo

* Timişoara: Jucătoarea de tenis, Simona Halep, numărul 1 mondial, va fi distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” de către Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) – ora 13:30, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității, Bd. Vasile Pârvan nr. 4. Reprezentanții presei pot participa și la o conferință la care va fi prezentă Simona Halep și conducerea UVT. Aceasta va avea loc imediat după ceremonie, de la ora 14:45 – în Amfiteatrul A01, Bd. Vasile Pârvan nr. 4

* Zalău: Meci din etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSM Bucureşti – ACS Volei Municipal Zalău – ora 18:00

* Bologna, Italia: Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal Under-21, la care participă şi echipa României – ora 19:00 (ora României)

* Cottbus, Germania: Sportiva română Denisa Golgotă participă la Cupa Mondială la gimnastică artistică (22 – 25 nov.)

 

– Diverse

* Floreşti, jud. Cluj: GD Events, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Florești, organizează în perioada 23 noiembrie 2018 – 3 ianuarie 2019, prima ediție a „Satului lui Moș Crăciun” din comuna Florești. „Satul lui Moș Crăciun” va fi amplasat în Parcul Tăuți (Str. Tăuțiului), pe o suprafață de aproximativ 20000 de metri pătrați. „Satul lui Moș Crăciun” va fi deschis zilnic, între orele 11:00-22:00, iar pe lângă zonele tematice, va găzdui zilnic concerte live, spectacole de teatru, precum și o expoziție de obiceiuri și tradiții de iarnă din diverse zone etnografice ale României

* Sibiu: Are loc expoziţia „Mineralia: minerale din România” – la Palatul Brukenthal, Sălile de Expoziții Temporare (23 – 25 nov.). Organizator: Geolog Andrei Gorduza

 

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1484 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 308 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 129 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 102 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 78 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Cu 21 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843 ( – 175 de ani), la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema ”Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

 

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

 

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

 

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

 

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

 

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

 

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

 

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică – 70 de ani

 

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

 

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist – 65 de ani

 

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888) – 65 de ani

 

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

 

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

 

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

 

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

 

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, ”doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Las Palmas: Uniunea Europeană organizează Conferinţa anuală a regiunilor ultra-periferice, cu participarea preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi a comisarului european pentru politică regională Corina Creţu

 

– Lisabona: Președintele angolez, João Manuel Gonçalves Lourenço vizitează Portugalia (23 – 24 nov.)

 

– Praga: Vot de încredere pentru guvernul condus de premierul Andrej Babis

 

– Havana: Vizita oficială a premierului spaniol Pedro Sanchez, prima la acest nivel în peste 30 de ani (22 – 23 nov.)

 

– Copenhaga: Ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter Szijjarto, vizitează Danemarca

 

– Roma: A patra ediţie a Dialogului mediteraneean, care reuneşte înalţi responsabili din Europa şi Orientul Mijlociu (22 – 24 nov.)

 

– Roma: Banca Centrală a Italiei publică raportul de stabilitate financiară

 

– Seul, Correa de Sud: Compania Samsung urmează să prezinte scuze pentru maladiile prfesionale ale angajaţilor săi care au fost expuşi substanţelor nocive

 

– Paris: Expoziţia „Michael Jackson: On the Wall”, reunind lucrări semnate de peste 40 de artişti care au utilizat imaginea celebrului cântăreţ pentru arta lor (23 nov. 2018 – 14 feb. 2019)

 

– Abidjan, Coasta de Fildeș: Festivalul de Electronică și joc video din Abidjan (FEJA) (23 – 25 nov.)

 

– Strasbourg: Târg de Crăciun (23 nov. – 30 dec.)

 

– Lille, Franţa: Meciuri în finala Cupei Davis, Franţa – Croaţia (23 – 25 nov.):

  • ora 15:00 – Jeremy Chardy – Borna Coric
  • Jo-Wilfried Tsonga – Marin Cilic

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Sunt programate antrenamente libere înaintea Marelui Premiu de Formula 1

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

 

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

 

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

 

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

 

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

 

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

 

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

 

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

 

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964) – 130 de ani

 

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

 

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

 

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

 

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

 

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

 

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

 

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

 

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

 

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

 

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

 

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

 

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

 

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

 

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

 

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

 

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

 

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

 

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)