O nouă rectificare bugetară ar putea fi discutată, în şedinţa de astăzi a Guvernului. Proiectul a fost publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor, care precizează că a fost respectat deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut. Sume suplimentare vor primi Finanţele, Munca şi Sănătatea, instituţii care trebuie să-şi onoreze anumite obligaţii financiare până la sfârşitul anului. Bugete reduse vor avea Transporturile, Cercetarea, Educaţia şi Cultura.
Reporter: Petruţa Obrejan – Discuţiile cu principalii ordonatori de credite, care vor bani în plus, au avut loc deja. Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, spune că prin această a doua rectificare bugetară, intenţionează să acorde banii necesari acelor instituţii care au de achitat urgent facturi până la finalul acestui an.
Eugen Teodorovici: Discuţii au fost inclusiv cu Administraţia Prezidenţială şi, repet, acolo unde se justifică, unde sunt facturi primite sau în curs a fi primite până la final de an, vom lăsa sumele aferente pentru a fi plătite, altfel ne încărcăm şi nu se face o economie în acest fel, pentru că anul viitor facturile anul ăsta înregistrate şi plătite anul viitor tot se contabilizează pe baza metodologiei ESA, să spunem, ca fiind deficit pe acest an, adică nu asta urmărim şi, repet, odată ce ai un contract semnat, o factură de plătit, este obligatoriu şi de bun-simţ să plăteşti aceste facturi către mediul economic.
Reporter: Potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanţelor, Transporturile vor pierde peste 1,2 miliarde lei, Cercetarea şi Educaţia peste 200 de milioane fiecare. Cele mai câştigate ar fi Ministerul Finanţelor Publice, cu 2,7 miliarde lei, ministerele Muncii, Sănătăţii şi Justiţiei. Şi bugetul asigurărilor sociale se va majora cu 45,4 milioane lei, în timp ce asigurările pentru şomaj vor primi peste 82,6 milioane lei./denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 noiembrie)