Proiecții de gală la Brașov, Brăila, Timișoara
“Un om la locul lui”, filmul de debut în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, va rula începând de azi în mai multe cinematografe din țară, iar proiecții de gală vor avea loc la Brașov, Brăila și Timișoara. Din distribuție fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.
Filmul va rula în București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema and More Băneasa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Pro), Arad (Cinema Arta), Brașov (Cinemateca Patria), Brăila (Cinefeel), Cluj Napoca (Cinema Victoria), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Iași), Pitești (Cinema Trivale), Slobozia (Filme Slobozia), Timișoara (Casa Artelor),
Proiecțiile de gală, în prezența echipei, vor avea loc la Brașov (vineri, 23 noiembrie, ora 19.00, Cinemateca Patria), Brăila (sâmbătă, 24 noiembrie, ora 19.00, Cinefeel) și Timișoara (miercuri, 28 noiembrie, ora 19.30, Casa Artelor).
„Un om la locul lui” a avut premiera mondială în cadrul secțiunii New Directors a Festivalului de Film de la San Sebastian și a fost selectat în competiția dedicată regizorilor aflați la debut a festivalului de film de la Namur.
“Un om la locului lui” spune povestea lui Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională, care e pe cale să devină soț și tată atunci când Sonia, amanta lui, e implicată într-un accident grav de mașină. Pe măsură ce opțiunile sale se restrâng tot mai mult, Petru caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Filmul este o adaptare a romanului “Firesc”, de Petre Cimpoeșu, cu Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.
TRAILER OFICIAL:
„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.
Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu.
Montaj – Alexandru Radu, sunet – Sebastian Zsemlye, scenografie – Bogdan Ionescu, costume – Alexandra Alma Ungureanu, casting – Florentina Bratfanof, producător executiv – Titi Rădoaie, coproducător – Adela Vrînceanu Celebidachi, producători – Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.
Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/adecentman/
Parteneri: Uniunea Cineaștilor din România, Primăria Capitalei prin Centrul Cultural Expo Arte, Conceptual Lab, Polirom