Israelul ştie foarte bine să se apere – a declarat premierul Benjamin Netanyahu, răspunzând astfel calomniilor preşedintelui iranian, Hassan Rouhani, la o conferinţă pentru unitate islamică găzduită de regimul de la Teheran.
Corespondenţă de la Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Primul ministru Benjamin Netanyahu a declarat, în această seară, că discursul preşedintelui iranian, Hassan Rouhani, împotriva Israelului „dovedeşte necesitatea impunerii sancţiunilor regimului terorist iranian. Netanyahu a răspuns afirmaţiei preşedintelui Rouhani care a comparat Statul Israel cu o tumoare creată de ţările occidentale pentru promovarea intereselor lor în Orientul Mijlociu.
Israelul ştie foarte bine să se apere de Iran – a mai spus Netanyahu. La conferinţa anuală pentru unitate islamică a organizată de Iran, Rouhani a pretins că Israelul este un fals regim. Aviaţia israeliană a intervenit de multe ori în Siria după declanşarea războiului intern din această ţară, spulberând ţinte iraniene şi ale organizaţiei şiite libaneze Hebollah.
Rouhani s-a referit, de asemenea, la SUA şi a chemat lumea musulmană să se unească. În opinia lui, cei care sunt alături de americani trădează lumea musulmană şi a îndemnat Arabia Saudită să pună capăt rivalităţii cu Iranul. Washingtonul a renunţat la acordul nuclear din 2015 pe care preşedintele Donald Trump l-a catalogat cel mai prost posibil. Începând din această lună au intrat în vigoare noile sancţiuni economice impuse regimului de la Teheran de către SUA./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie