Marţi, 27 noiembrie, de la ora 20.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, sub genericul „SCRIITORI ROMÂNI INTERBELICI ȘI MAREA UNIRE”, PREMIERA: Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, scenariu radiofonic de Florica Ichim și Irina Zlotea. Regia artistică: Claudiu Goga. În distribuție: Sorin Leoveanu, Adrian Titieni, Florica Ichim, Alexandru Jitea, Vlad Logigan, Matei Constantin. Regia de studio: Renata Rusu. Regia de montaj: Bogdan Golovei și Radu Verdeș. Regia tehnică și muzicală: Codrin Lazăr. Redactor Crenguța Manea. Proiect cultural finanțat de către Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale
În 1916, atunci când a fost mobilizat ca sublocotenent în rezervă, Camil Petrescu avea douăzeci și doi de ani. La vârsta tuturor elanurilor, a faptelor brave fără nicio condiție, a sincerității depline, foarte tânărul Camil trăiește experiența războiului în prima linie. Idealul României Mari și patriotismul autentic, înflăcărat, îi susțin totala angajare pe câmpul de luptă; experiența directă a războiului este una decisivă, de cunoaștere și de confruntare a omului cu forțele brute dezlănțuite. Războiul, ca iminență a morții provocată de om, este tragic și absurd. Această experiență a fost apoi topită în opera literară a scriitorului Camil Petrescu sau i-a inspirat pagini în presa vremii.
Spectacolul Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, prin selecția de fragmente din opera sa, frânturi de corespondență, or notații și comentarii, focalizează nu numai personalitatea scriitorului, ci și chipurile camarazilor, faptele lor de arme, jertfa lor pentru Marea Unire.
„Curăţă-ţi cu grijă arma şi lopata
Şi pune-ţi cruciuliţa la gât.
Fii gata,
Pregăteşte-ţi frumos sufletul,
Omoară în el – de azi – tot trecutul.
Fă din el un trup de mort
Cu piele de ceară şi vine albastre”.
(din poemul Versuri pentru ziua de atac, volumul de debut Ideea. Ciclul morții)
„Azi de dimineață rușii au intrat în Polonia, peste câteva zile, cu toată declarația de neutralitate, s-ar putea pune și problema Basarabiei. Mă întreb dacă să mă integrez istoric, dacă mai e vreo salvare. Bun sau rău, acest neam românesc este neamul meu, chiar dacă sunt atât de exasperat azi, l-am iubit, totuși, cu o patimă nețărmuită. Niciun român n-a iubit vreodată neamul său cu deznădejdea și furia cu care l-am iubit și am suferit eu din cauza lui.” Camil Petrescu, 17 septembrie 1939