Ștefan Cicio – Pop a fost avocat și om politic, membru al Partidului Naţional Român, și mai apoi vicepreședinte al Partidului Naţional Țărănesc. A fost deputat român în Dieta de la Budapesta şi participant activ la Marea Unire din 1918, fiind Președinte al Consiliului Național Central Român şi vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
A fost ministru al Apărării, al Internelor, ministru de Stat pentru Transilvania, ministru de externe şi președinte al Adunării Deputaților.
Unul din principalii protagonişti ai Marii Uniri, Ştefan Cicio Pop a participat şi a inaugurat Marea Adunare de la Alba-Iulia şi, alături de personalităţi ca Alexandru Vaida-Voievod, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu şi Vasile Lucaciu, a purtat cu multă verticalitate făclia spirituală a neamului românesc.
Ștefan Cicio – Pop s-a născut la 1 aprilie 1865, la Șigău, jud. Cluj, părinţii săi fiind Emanuil și Măriuța Cicio. El era nepot, după mamă, al marelui dascăl al teologilor din Seminarul Episcopiei Unite de Gherla, Vasile Pop, de la care a primit și numele, fiindcă a rămas orfan de mic şi a fost adoptat și crescut de către acesta.
A făcut clasele primare la Dej, iar studiile medii le-a urmat la Liceul Maghiar de Stat din Dej și, mai apoi la Liceul Maghiar de Stat din Sibiu.
A studiat științele juridice la universităţi din Budapesta și Viena, iar în 13 aprilie 1889, a obținut doctoratul în drept la Universitatea din Budapesta, apoi, din anul 1991, a practicat avocatura la Arad.
A participat la Conferința de la Haga, unde a susținut cauza românilor din Ardeal, apoi devine membru al Partidului Național Român, ocupându-se, şi din această poziţie, în susținerea cauzei românilor transilvăneni.
Ștefan Cicio Pop s-a căsătorit cu Eugenia Macavei, moștenitoare de proprietăți aurifere de pe lângă Abrud, cu care a avut cinci copii: Ana Vasile Ștefan, Zoe Maria Sofia, Alexandru Eugen Tiberiu și Liviu.
În anul 1894 a fost principalul avocat al apărării în Procesul Memorandiștilor, în cauza deschisă împotriva lor de către autoritățile maghiare. După intervenția regelui Carol I al României pe lângă împăratul Franz Iosif, obține un răsunător succes, memorandiștii fiind achitați.
Ștefan Cicio – Pop a fost un susținător pro-bono al cauzei țăranilor din Arad și un avocat al apărării în procesele de presă înaintate românilor de către stăpânirea maghiară de atunci.
În anul 1905, a fost ales deputat de Șiria, în Dieta Ungariei, unde susține cu consecvență cauza românilor din Transilvania.
În faţa problemei emigrării masive din Ardeal, analizând cu multă rigurozitate situaţie, a intervenit cu fermitate în şedinţa din 19 iulie 1906 în cadrul legislativului din Budapesta, referindu-se la problema alterării structurilor etno-confesionale, a emigrărilor şi a colonizărilor, afirmând că nu prin măsuri poliţieneşti se poate stopa emigrarea.
La 24 septembrie 1906, autoritățile maghiare îl condamnă, la Cluj, la 3 luni de temniță și o amendă de 800 coroane pentru două articole publicate în „Libertatea” care contraveneau politicii oficiale austro-ungare privind națiunea română din Transilvania.
În 3 decembrie 1908, tot în Dieta Ungariei, a abordat cu fermitate chestiunea iobăgiei, a sărăciei şi a pedepselor aspre impuse asupra românilor.
La 31 octombrie 1918, din inițiativa deputaților PNR din Parlamentul de la Budapesta, a luat fiinţă Consiliul Național Central Român format din 6 membri ai PNR și din 6 socialiști români, iar în zilele ce au urmat Consiliul și-a stabilit sediul la Arad, chiar în locuința preşedintelui Ștefan Cicio – Pop.
În Proclamația „Către Națiunea-Română”, din 8 noiembrie 1918, semnată de Cicio – Pop, acesta arăta: „Fiecare soldat român, dezlegat de jurământul dat împăratului, are liberă voie să intre în sfatul militar național român (garda națională română), să poarte simbolul mândru al suveranității lui naționale, tricolorul, și este supus numai și numai Consiliului Național Român”. Fapt demn de menţionat, pentru înarmarea şi echiparea acestor gărzi naţionale, Ştefan Cicio-Pop şi-a ipotecat întreaga avere.
La 20 noiembrie 1918, Consiliul decidea convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, în vederea unirii cu Regatul României.
Ștefan Cicio – Pop a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, pe care a condus-o în calitatea sa de președinte al Consiliului Național Român Central și vicepreședinte al Marii Adunări.
Iată cum a descris patriarhul Miron Cristea rolul avut de Cicio-Pop în Adunarea de la Alba-Iulia: „Ştefan Cicio-Pop a fost tot timpul, înainte de adunare, unul dintre cei ce mai mult au alergat în Ardeal pentru pregătirea adunării, uneori cu riscul vieţii, fiind şi preşedinte al Consiliului Naţional”.
Marea Adunare de la Alba Iulia l-a ales membru al Marelui Sfat Național al Românilor din Transilvania, iar în 2 decembrie 1918, a fost ales membru al Consiliului Dirigent, ocupând funcția de vicepreședinte şi responsabil de domeniile apărării și internelor şi apoi, ministru fără portofoliu în Guvernul Regatului României, pentru a asigura, alături de Vasile Goldiș și Alexandru Vaida-Voevod, integrarea administrativă și legislativă a Transilvaniei în Regatul României.
În noiembrie 1919, alegerile stabileau că Ștefan Cicio Pop devenea deputat în Parlamentul României şi că PNR ocupa 35% din locurile din Legislativ, iar în alianţă cu Partidul Național Român din Transilvania, Partidul Țărănesc din Transilvania, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, Partidul Țărănesc și Partidul Naționalist-Democrat din Vechiul Regat dădeau şi noul Guvern al ţării.
PNR dădea noul premier, Alexandru Vaida-Voevod, iar la 9 ianuarie 1920, Ștefan Cicio – Pop devenea ministru pentru Transilvania şi ministru de externe.
În anul 1926, în urma fuziunii cu PNR cu Partidul Țărănesc, se va fonda Partidul Național Țărănesc, iar Ștefan Cicio – Pop este ales vicepreședinte al partidului.
În anul 1928 alegerile parlamentare au fost câștigate de către Partidul Național Țărănesc, iar Cicio – Pop este desemnat Președinte al Adunării Deputaților, demnitate pe care o va ocupa în două Legislaturi.
Pentru excepţionala sa activitate, Cicio – Pop a fost decorat, de-a lungul timpului, pentru merite deosebite, cu ordinele „Coroana României”, „Ferdinand I”, „Sfântul Grigore” şi „Steaua României”.
În anul 1933 se retrage din politică, stabilindu-se la moșia sa de la Conop, județul Arad, unde a trecut la Domnul, în urma unei grele şi lungi suferinţe, la 16 februarie 1934, la vârsta de 71 de ani.
Ștefan Cicio – Pop a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Arad, cu onoruri de stat, slujba de înmormântare fiind oficiată de episcopul unit Alexandru Nicolescu, în prezenţa unei numeroase asistenţe în care se aflau personalităţi precum premierul Gheorghe Tătărescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Sever Bocu.
