Filmul documentar „Maria – inima României”, în premieră de gală la Ateneul Român

La Ateneul Român din capitală a avut loc în această seară premiera de gală a filmului documentar „Maria – inima României”, care face un portret inedit al Reginei Maria în anul în care se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire. Echipa de producţie, coordonată de John Florescu, a lucrat mai bine de doi ani la realizarea acestui film, a folosit zeci de materiale de arhivă sub formă de fotografii sau imagini filmate, dar şi mărturiile unor experţi în Familia Regală a României. În premieră, în acest film documentar se aude adevărata voce a reginei, fără distorsiunile de la peliculele din anii ’20 ai secolului trecut. La premiera de gală din această seară a asistat şi Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale, a transmis Ianna Ioniţă./ovidiu/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 noiembrie