Calendarul evenimentelor, 29 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis va prezida ceremonia publică de promulgare a Legii privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș – „Autostrada Unirii” – ora 17:00, la Sala Unirii, Palatul Cotroceni

 

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

* Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, participă la evenimentul Institutului de Studii Liberale organizat pentru marcarea a 100 de ani de la nașterea marelui om politic Dan A. Lăzărescu – ora 14:00, la sala Constantin Brâncoveanu, nivel P1

 

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Activităţi în Comisiile parlamentare

  • Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

 

– Guvern

* Alba Iulia: Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 9:15 – Vizită la Monumentul Unirii din Alba Iulia
  • ora 9:35 – Întrevedere cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iulia – la Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia, hramul Sfânta Treime
  • ora 10:00 – Participare la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul
  • ora 10:30 – Ședință solemnă de guvern – la Cetatea Alba Carolina, Sala Unirii
  • La finalul ședinței de Guvern, premierul Viorica Dăncilă participă la ceremonia de semnare a unor documente:

– Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ

– Acordul între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor  Societăţiilor din Construcţii

– Semnarea în Cartea de Onoare a Cetății Alba Carolina

 

– Ministere

* Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Agenţia Națională pentru Egalitate de Şanse între Femei si Bărbaţi organizează dezbaterea publică cu privire la proiectele de ordin ale ministrului muncii şi justiţiei sociale pentru aprobarea standardelor de calitate în domeniul serviciilor sociale – ora 10:30, Bd. Gh. Magheru nr. 31

* Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) organizează, sub Înaltul patronaj al prim-ministrului Viorica Dăncilă, Gala „100 pentru Centenar”, proiect dedicat păstrării și promovării ideii de apartenență la identitatea românească – ora 18:00, la Ateneul Român. Cu prilejul Galei, va fi lansată și Enciclopedia Românilor de Pretutindeni, un demers al MRP, materializat prin expertiza Institutului pentru Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române

* Târgu-Jiu: Fundaţia pentru Dezvoltare Locală şi Regională prezintă Programul de Cooperare Europeană România-Italia, în cadrul Protocolului de Cooperare între judeţul Gorj, România şi Regiunea Basilicata, Italia – ora 10:00, la Consiliul Judeţean Gorj. Invitaţi: ministrul Agriculturii, Petre Daea şi ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi (29 nov. – 1 dec.)

* Jud. Hunedoara: Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, verifică stadiul lucrărilor de pe autostrada Lugoj-Deva – loturile 3 şi 4 – ora 13:00, la Centrul de Întreţinere de la Şoimuş

* Ferrara, Italia: Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la reuniunea plenară a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului

* Geneva: Participarea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore, în calitate de vicepreședinte, la reuniunea Biroului Comitetului pentru Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (ITC CEE-ONU) (29 – 30 nov.)

 

– Apărare, Interne

* Sibiu: Ceremonii militare dedicate lui Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu – ora 12:30, la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

 

– Partide

* Uniunea Salvaţi România prezintă lista candidaţilor care vor reprezenta USR la alegerile europarlamentare din luna mai 2019 – conferinţă de presă – ora 13:30, la sediul USR din Bd. Aviatorilor nr. 9

* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de PNL Argeş – ora 12:00

 

– Culte, Biserică

* Galaţi: Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează cu ocazia sărbătorii ocrotitorului ei, Sfântul Apostol Andrei, o serie de evenimente cu caracter duhovnicesc și cultural. Din programul zilei:

  • Sfânta Liturghie
  • Evenimentul „Sfântul Andrei – ocrotitorul siderurgiştilor”, organizat pentru lucrătorii platformei siderurgice gălăţene – la biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nicolae”
  • Slujbă de priveghere, oficiată la catedrală
  • ora 19:00 – „Pelerinajul luminii – Lumina Sfântului Andrei”, închinat Sfântului Apostol Andrei – pe traseul Catedrala Arhiepiscopală – capela „Sfântul Apostol Andrei” a Seminarului Teologic din Galaţi

 

– Juridic

* Tribunalul Bucureşti continuă audierile în dosarul „Colectiv”, în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone

 

– Administraţie

* Braşov: Şedinţa Colegiului Prefectural Braşov – ora 10:00, la sala 120 a instituţiei

* Buzău: Conferinţă de presă comună a prefectului judeţului Buzău Carmen Ichim, preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu şi primarul municipiului Buzău, Constantin Toma privind festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României şi ale Centenarul Marii Unirii – ora 13:00

* Călăraşi: Şedinţă ordinară a Consiliului local al municipiului Călăraşi – ora 16:30, în sala de şedinţe a Consiliului local

* Cluj-Napoca: A VII-a ediţie a evenimentului „Onoare Pentru Cluj” 2018, organizată de Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj – ora 11:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ

* Râmnicu Vâlcea: Conferinţă de presă organizată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea privind lansarea a trei proiecte cu finanţare externă – ora 10:00, la sala de Consiliu

* Râmnicu Vâlcea: Şedinţă solemnă dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României organizată de Consiliul Judeţean Vâlcea – ora 11:00

* Satu Mare: Conferinţă de presa susţinută de primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor (10,00)

* Sibiu: Şedinţă solemnă dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României organizată de Consiliul Judeţean Sibiu – ora 15:00

* Satu Mare: Şedinţa Consiliului Local Satu Mare – ora 14:00

* Sibiu: Şedinţa Consiliului Local Sibiu – ora 14:00

* Tulcea: Şedinţa Consiliului Local Tulcea – ora 13:00

 

– Economic

* Dezbatere dedicată proiectului „Campanie de mobilizare pentru acces la energie electrică al proprietarilor din ansamblurile rezidenţiale noi”, organizată de asociaţia Experts for Security and Global Affairs (ESGA) – ora 11:00, la Hotel Minerva, sala Hila, Str. Gheorghe Manu nr. 2-4

 

– Social

* Eveniment de sărbătorire a unui an de la lansarea proiectului „Plan Z – heroes against bullying”, organizat de Salvaţi Copiii, World Vision Romania şi Fundaţia „Terre des hommes” – ora 10:00, la Impact Hub, Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, clădirea 2, etaj 1

* „Împreună împlinim un vis” este primul bal de caritate organizat de Administraţia Publică Locală a Sectorului 2, prin Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri în cadre se vor strânge fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, leucemie şi alte boli grave trataţi în Institutul Clinic Fundeni – Secţia Pediatrie şi în Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” – ora 20:00

* Iaşi: Echipa Civica lansează „ABCivic – manual de cetăţenie activă”, în cadrul conferinţei inspiraţionale „ABCivic – Startul Implicării tale” – ora 17:30, la Palatul Culturii

 

– Manifestări dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri

* Royal Marines Band (RMB), Orchestra Reprezentativă a Marinei britanice, va susţine în perioada 28 noiembrie – 3 decembrie, o reprezentaţie comună cu Orchestra Reprezentativă a Ministerului român al Apărării Naţionale, precum şi o serie de concerte caritabile organizate de Ambasada britanică, în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale britanice active în România, precum Casa Speranţei, Light into Europe şi Casa Ioana, parte a colaborării militare româno-britanice în Anul Centenarului. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Concert caritabil la Casa Speranţei, organizaţie specializată în îngrijiri paliative
  • ora 19:00 – Concert comun cu Orchestra Reprezentativă a Ministerului român al Apărării Naţionale

* Conferinţa „Dobrogea – martor al civilizaţiilor milenare ale Levantului”; deschisă de prof.dr. Emil Constantinescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi inaugurarea expoziţiei „Cariere de piatră, cetăţi şi monumente arheologice” – ora 10:00, la Muzeul de Geologie

* În cadrul proiectului „Scriitori români interbelici și Marea Unire”, proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, oferă ascultătorilor săi şase premiere radiofonice, construite într-un limbaj sonor modern, care vor celebra spiritul românesc şi identitatea naţională. Spectacolele pornesc de la texte semnate de autori români din perioada interbelică, opere literare de autentică valoare artistică şi istorică, ale căror subiecte reflectă participarea României la Primul Război Mondial şi importanţa Marii Uniri de la 1918. Lansarea proiectului va avea loc de la ora 13:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București – Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Conferinţa publică a profesorului american Larry Watts din seria ‘Cărţile Centenarului Marii Uniri’; prezentarea volumului ‘Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României’ – organizator: Institutul de Sociologie al Academiei Române – ora 14:00, la Casa Academiei, sala de conferinţe „Dimitrie Gusti”, Calea 13 Septembrie nr. 13, etaj 4

* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează expoziția – eveniment „Semper Uniti. Centenarul Desăvârșirii Unității Naționale”, dedicată celebrării unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918 – ora 16:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, sector 3. Expoziția este realizată în parteneriat cu mai multe instituții muzeale și culturale din țară și din Republica Moldova, dar și colecționari privați, și va prezenta momentele și personalitățile care au făcut posibilă realizarea Unirii prin intermediul documentelor, dar și al obiectelor reprezentative pentru acest moment istoric crucial. Expoziția va fi deschisă pentru public începând cu data de 30 noiembrie, și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00

* Opera Națională București prezintă spectacolul „Oedipe”, de George Enescu, dedicat Zilei Naționale a României – ora 18:30. Dirijor: Tiberiu Soare

* De la ora 18:30, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București, va fi celebrată o Sf. Liturghie solemnă pentru românii de pretutindeni, iar de la ora 19:30, va avea loc un Concert susținut de Orchestra de BAROCkeri a Universității Naționale de Muzică București. Sfânta Liturghie şi concertul se înscriu în seria de evenimente organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică București pentru marcarea Centenarului Marii Uniri de la 1918

* În anul Centenar al Marii Uniri, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată „Sfințirea Altarului Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Națională)” dedicată unui important eveniment pentru creștinii ortodocși şi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online

* Alba Iulia: Manifestări prilejuite de Ziua Națională a României:

  • ora 14:00 – Ceremonialul „Pământ românesc” – la Sala Unirii
  • ora 15:00 – Vernisajul expoziției „Alba Iulia în imagini de epocă” – la Sala Unirii, subsol sud
  • ora 16:00 – Vernisajul expoziției „File de istorie – Reconstituiri istorice prin obiectivul fotografului” – la Centrul de Cultură „Augustin Bena”
  • ora 17:30 – Vernisajul expoziției „Alba unește România” – la Muzeul „Museikon”
  • ora 18:00 – Vernisajul expoziției „Păpușile lui Prichindel” – la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba
  • ora 19:00 – Concert Tudor Gheorghe – „Tot ce-i românesc nu piere” – la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Cluj-Napoca: Proiecţia filmului documentar realizat de Agenţia Naţională de Presă Agerpres  – „Marea Unire – România, la 100 de ani”, eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj, în cadrul proiectului propriu „Historia magistra vitae” – ora 17:30, la Cinematograful Victoria

* Deva: Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Teatrul de Artă Deva, cinstesc „Centenarul Marii Uniri” printr-o ședință omagială intitulată „Hunedoara și Marea Unire” – ora 11:00, în incinta Teatrului de Artă din Deva

* Jud. Prahova: Sub egida Programului Naţional „România 100 de ani” Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și județ, organizează următoarele activităţi cultural-educative dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri:

► Brebu:

  • ora 10:00 – Matineu muzeal: „1 Decembrie 1918 – Unirea poporului român după prima conflagraţie mondială”, – în colaborare cu Școala Gimnazială Şotrile – Muzeul „Casa Domnească”, Brebu

► Buşteni:

  • ora 10:00 – Matineu muzeal:„1 Decembrie 1918 – înfăptuirea idealului Naţional”, – în colaborare cu Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” Buşteni – la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, Bușteni, Str. Tudor Vladimirescu, nr.2

► Ploieşti:

  • ora 11:00 – Matineu muzeal: „Inima mea România” – în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Ploieşti
  • ora 11:00 – Expoziţie temporară: „Marea Unire la Ceas Aniversar” – la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr.1

► Valea Călugărească:

  • ora 9:00 – Matineu muzeal: „România Centenar”, – în colaborare cu Școala Gimnazială „Ion Ionescu” structura Nicovani – la Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr.139A
  • ora 12:00 – Matineu muzeal: „România Mare”, în colaborare cu Școala Gimnazială Măgurele – la Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr.139A

* Oradea: Inaugurarea Podului Centenarului, construit cu fonduri europene, peste Crişul Repede

* Oradea: Asociația Etno Foto Art, în parteneriat cu Primăria Oradea și Visit Oradea, organizează vernisajul expoziției foto-document „Povestea cronicarului nepereche al Marii Uniri din 1918 – Samoilă Mârza”, care va avea loc în Piața Unirii, de la ora 11:00

* Piatra Neamţ: Complexul Muzeal Județean Neamț organizează, de la ora 16:00, la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, un eveniment consacrat celebrării Centenarului Marii Uniri, în colaborare cu Fundația Academia Civică, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Cercul Militar Piatra Neamț. În cadrul evenimentului va avea loc vernisajul expoziției „Generaţia Unirii, victimă a represiunii comuniste”, o expoziție organizată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cu participarea istoricului Ioana Boca, director executiv al Fundației Academia Civică

* Satu Mare: Muzeul Judeţean Satu Mare, Teatrul de Nord Satu Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţonale Satu Mare organizează evenimentul cu tema „Sătmărenii şi Marea Unire” (29 nov. – 3 dec.). Din program:

  • ora 13:00 – Piesa de teatru „Drumul Unirii”, pusă în scenă de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Satu Mare. Organizatori: Biblioteca Județeană Satu Mare, Școala Gimnazială „Ion Creangă” – la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare
  • ora 14:00 – Vernisajul expoziției „Sătmărenii și Marea Unire” – la sediul Muzeului Județean Satu Mare, Bd. Vasile Lucaciu nr. 21
  • ora 14:30 – Spectacolul „Sătmărenii și Marea Unire”, realizat de Teatrul de Nord Satu Mare – la sediul Muzeului Județean Satu Mare
  • ora 14:30 – Spectacolul itinerant „Sătmărenii și Marea Unire”, realizat de o echipă de actori de la Teatrul de Nord Satu Mare – conducerea delegaților participanți la Marea Unire, pe traseul: Muzeul Județean Satu Mare – statuia dr. Vasile Lucaciu
  • ora 16:00 – Citirea rezoluției Marii Uniri din balconul Muzeului Județean Satu Mare – la Muzeul Județean Satu Mare
  • ora 18:30 – Concert Simfonic Extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri – la Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”. Interpretează Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Dinu Lipatti”, dirijor Cristian Brâncuși, solist Viniciu Moroianu – pian. În program lucrări de Carmen Petra Basacopol și Ludwig van Beethoven. Organizator: Filarmonica „Dinu Lipatti”. Locație: Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare

* Sfântu Gheorghe: Manifestare dedicată Centenarului Marii Uniri cu tema „Români lângă români, în România 100” – spectacol susţinut de Ansamblul Lăutarii, dirijor Nicolae Botgros, invitat special Ion Paladi din Republica Moldova. Organizator: Prefectura Covasna, Despărţământul Covasna-Harghita al ASTREI – la Arena Sepsi

* Sibiu: Simpozionul „Unirea şi intelectualii”, parte a proiectului „Centenarul României Mari – Sibiul şi Unirea”, organizat de Casa de Presă şi Editură Tribuna – ora 17:30, în Sala Atrium a Primăriei Sibiu

* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Judeţul Sibiu se prezintă la Centenar” – ora 12:00, la Consiliul Judeţean

* Bruxelles: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, Institutul Cultural Român Bruxelles prezintă, în colaborare cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și cu Ambasada României în Regatul Belgiei, expoziția foto-documentară „Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție” – ora 18:30, la Muzeul Autoworld, în Parcul Cinquantenaire

* Chișinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Fundația Löwendal, Primăria Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural al Sectorului 1 și Domeniul Manasia, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei  și Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, prezintă expoziția „Baronul George Löwendal – 100 de ani pe scena artei” al cărei vernisaj va avea loc începând cu ora 16:00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire și Zilei Naționale a României, expoziția marchează și împlinirea unui veac de prezență continuă pe scena artei din România a operei baronului George Löwendal, unul dintre cei mai importanți creatori de artă români. La vernisaj vor rosti alocuțiuni: Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Ariadna Löwendal-Dănilă, președinta Fundației Löwendal, acad.Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Călin Stegerean, curatorul expoziției. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 noiembrie 2018 – 20 ianuarie 2019

* Istanbul: Spectacol extraordinar susținut de Ansamblul Cununa Carpaților, în contextul marcării Zilei Naționale a României și a celebrării Centenarului Marii Uniri, organizat de  Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul – ora 19:30, pe scena sălii mari de spectacole a Centrului Cemal Reșit Rey

* Madrid: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi în contextul Centenarului Marii Uniri, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, va organiza în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie, o serie de evenimente de diplomație culturală de înaltă ținută. Din programul manifestării:

  • Seria evenimentelor va începe astăzi cu un recital extraordinar de pian susținut de Cristian Niculescu, care se va desfășura în impozanta sală de concerte a Ateneului din Madrid. Programul concertului, intitulat simbolic „100 de ani de muzică românească”, va cuprinde piese de Isaac Albéniz, George Enescu, Pascal Bențoiu, Cornel Țăranu, Adrian Iorgulescu, Vlad Ulpiu, Diana Rotaru ș.a. Evenimentul se va încheia cu o degustare de vinuri și produse românești oferite de Senator Wine, Ferma Cățean și Restaurantul Acasă din Alcalá de Henares
  • În continuarea concertului, în data de 30 noiembrie, pianistul va susține o clasă magistrală la Real Conservatorio Superior de Música din Madrid
  • Seria evenimentelor va fi încheiată de prezentarea expoziției „România în Primul Război Mondial” la Nuevo Centro Cultural din Coslada. Expoziția, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, cu Primăria din Coslada și cu Asociația Obatalá din Coslada, va fi deschisă publicului în perioada 3-28 decembrie

 

– Învăţământ, Cercetare

* Timişoara: Evenimentul de lansare a platformei digitale YTM, destinată orientării în carieră a elevilor de liceu, în prezența principalilor reprezentanți ai mediului preuniversitar din jud. Timiș – ora 9:00, în sala A01, Bd. V. Pârvan nr. 4

 

– Istorie

* Buzău: Serviciul Judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale organizează vernisajul expoziţiei „Eroii noştri din Primul Război Mondial’’ – ora 12:00, la sediul Muzeului Judeţean Buzău (29 nov. 2018 – 31 mar. 2019)

* Timişoara: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) organizează vernisajul expoziţiei foto-documentare „Comunismul în România” – ora 12:00, la Bastionul Maria Theresia

 

– Mass-media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:30, la sediul instituţiei

* Chişinău: În zilele de 29 și 30 noiembrie, va avea loc Forumul mass-media 2018, la care sunt invitaţi jurnaliști, editori, manageri media, alți colaboratori ai redacțiilor din Republica Moldova, reprezentanți ai organizaţiilor şi asociaţiilor de media, agenţiilor de publicitate, mediului academic aferent formării profesionale jurnalistice, experți din țară și de peste hotare. Forumul este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). La Forum au confirmat participarea experți și jurnaliști notorii din Lituania, Ucraina, România, Estonia şi Rusia. Din programul zilei:

  • În prima zi a Forumului vor avea loc câteva paneluri de discuții despre condiția jurnalistului în Republica Moldova, calitatea produsului oferit publicului, accesul la informație și transparența instituțiilor publice, activitatea Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media
  • În aceeași zi, se vor desfășura mai multe ateliere și master class-uri susținute de experți din străinătate
  • La sfârșitul primei zile va avea loc o festivitate de premiere a jurnaliștilor în cadrul a două concursuri naționale „Investigațiile jurnalistice 2018” și „Click pentru egalitatea de gen”

 

– Cultură

* Lansarea romanului „Marele Premiu la Monte Carlo sau Dedublarea”, al scriitorului Dinu Săraru, apărut la Editura RAO – ora 11:00, la Cafeneaua Capşa, Calea Victoriei nr. 36. Vor rosti alocuţiuni: directorul general al Editurii RAO, Ovidiu Enculescu, prof. Univ.dr. Manuela Cernat – istoric şi critic de film şi academician Ilie Bădescu. Autorul va prefaţa cocktailul

* Conferința de presă prilejuită de deschiderea Târgului „Poveste de Crăciun” – ora 12:00, la Opera Comică pentru Copii, Calea Giulești nr. 16. Unul dintre cele mai așteptate târguri ale sărbătorilor de iarnă – Târgul „Poveste de Crăciun” al Operei Comice pentru Copii – va fi deschis în perioada 29 noiembrie 2018 – 15 ianuarie 2019, fiind organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, în curtea instituţiei. Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis de luni până vineri între orele 16:00 – 21:30, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 22:00

* Muzeul Național „George Enescu” prezintă proiectul „N-Escu. Variațiuni pe o temă de George Enescu” – ora 18:00, la Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141. Interpretează: Raluca Stratulat, vioară Andrei Licareț, pian. „N-Escu” este un program anual al Muzeului Național „George Enescu” dedicat muzicii contemporane românești prin care compozitorii români sunt invitați să scrie lucrări inspirate din creația lui George Enescu

* Editura Humanitas Fiction organizează lansarea romanului „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris, tradus în limba română de Luana Schidu, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor prezenta cartea criticul literar Tania Radu, alături de scriitorii și jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Radu Paraschivescu. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii

* Proiectul de dezbateri culturale pe teme de actualitate „Cafeneaua critică” aniversează 10 ani ai celei de-a II-a serii (2008-2018), printr-un eveniment desfăşurat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti – ora 19:00, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova și Teatrul ACT București continuă parteneriatul început în 2014, cu o nouă stagiune „Colibri. ACTul 3”, în acest an când Teatrul ACT București aniversează două decenii de existență. Primele două spectacole programate sunt „Constelații“ și „Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?“. Astăzi se deschide „Stagiunea Colibri. ACTul 3”, cu spectacolul „Constelații“, de Nick Payne, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, o producție a Teatrului ACT – ora 19:00, Calea Victoriei nr. 126

* Proiecţia filmului „România neîmblânzită” (documentar, Olanda, 2018, regia: Tom Barton-Humphreys, durata: 90 min), în seria „Joia de film” – ora 19:00, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Proiecția este organizată în parteneriat cu Transilvania Film

* Conferința cu tema „Eclezia și arta polarizată. Note despre interval”, susţinută de drd. Andrei Mușat, în cadrul evenimentelor derulate, în perioada 23 noiembrie – 5 decembrie, sub brandul artistic „Andrei Bălan” – ora 19:00, la Arcub Sala Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90

* Vernisajul expoziţiei curatoriate de MNAC pe tema „Rasismul la români” – ora 19:00, la Electronic Arts Romania, AFI Park 2, Bd. General Vasile Milea nr. 4 –  prima companie care va găzdui la sediul său Muzeul Nomad de Artă Contemporană. Expun: Claudiu Cobilanschi – „So Dashti Te Keras?” („Ce este de făcut?”), video; George Vasilescu – „Imaginea Celuilalt”, video; Simona Constantin, Suzana Dan, Cosmin Filișan – Autogol, instalație. Invitați speciali: Clubul de Educaƫie Alternativă din Ferentari. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie. Muzeul Nomad de Artă Contemporană este un proiect al programului MNAC de „Community Outreach”, desfășurat în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities și cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea de finanțare proiecte culturale II/2018, aria „Arte Vizuale”

* Proiecţia filmului „Un om la locul lui”, regia lui Hadrian Marcu, în prezenţa echipei – ora 20:00, la CinemaPro

* Concert susţinut de formaţia Viţa de Vie – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Arad: FotoClubPro Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad, organizează vernisajul Salonului Internaţional de Artǎ Fotograficǎ al FotoClubPro Arad – ora 18:00, la sala Clio, Str. Horia nr. 10

* Arad: Concert al Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Arad, sub bagheta dirijorului galez, Jonathan Mann, și cu participarea pianistului italian, Emilio Aversano – ora 19:00, la Sala Palatului Cultural

* Braşov: Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural „Reduta”, organizează, începând cu ora 13:00, vernisajul Expoziției Naționale de Fotografie Etnografică „Oameni și datini”, care va avea loc în foaierul Centrului Cultural „Reduta” (29 nov. – 12 dec.)

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte expoziţia de pictură cu titlul „Case şi tradiţii româneşti” – în Salonul expoziţional (29 nov. 2018 – 31 ian. 2019). În cadrul expoziţiei vor expune artişti plastici de la Cenaclul Plastic „Constantin Brâncuşi”: Teodora Ciolan, Antoneta Cocoş-Andreescu, Antoneta-Maria Oltei, Georgeta Şerban, Cristiana Chirea, Bebică Ghiţă, Călin Gheorghe, Valentina Ticudeanu şi Ion Catrina

* Focşani: Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” deschide, începând cu ora 15:00, la Muzeul „Trepte de istorie”, expoziţia de sculptură – „Natura, resursă şi inspiraţie”. Evenimentul se încadrează în a XIX-a ediţie a Festivalului Şanselor Tale – Săptămâna Educaţiei Permanente în România, festival naţional iniţiat de Asociaţia EUROED Bucureşti, cu scopul promovării conceptului de educaţie pe tot parcursul vieţii

* Târgoviște: Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița organizează concursul „Respect legea! Respect viața!”, ediţia a II-a, care se va desfășura la sediul bibliotecii din Târgoviște, Sala de conferințe, începând cu ora 11:00. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Vaslui: Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui și Uniunea Scriitorilor din România (USR), Filiala Iași, Reprezentanța Vaslui, organizează, începând cu ora 11:00, un eveniment de amploare care va cuprinde festivitatea decernării Premiului anual al Filialei Iași a USR poetului Simion Bogdănescu, lansarea cărților „Răsfrângeri critice” (semnată de Lina Codreanu, a cărei prezentare va fi făcută de scriitorul Petruș Andrei), și „Basarabia eminesciană” (de Theodor Codreanu, care va fi prezentată de autor), şi un dialog al scriitorului Cassian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași a USR, cu membri ai Reprezentanței Vaslui a USR

* Polonia: A XXVII-a ediţie a Târgului Cărţilor Bune de la Wrocław, la care România participă pentru al treilea an consecutiv – la Hala Stulecia (29 nov. – 2 dec.)

* Varşovia: Institutul Cultural Român de la Varşovia va participa la Festivalul de poezie scandată Spoke’n’Word, a 14-a ediţie, alături de Austria, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Franța, Germania, Polonia, Portugalia și Ungaria. România va fi reprezentată la Festival de Benji Horváth, poet, scriitor, slammer, trăducător, redactor la revista literară maghiară „Helikon” din Cluj-Napoca (29 nov. – 1 dec.)

 

– Sport

* Meci în etapa a 7-a a Superligii Naţionale de polo pe apă: Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti – ora 19:00, la Bazinul Floreasca

* Oradea: Sala Sporturilor „Antonio Alexe” va găzdui, cu începere de la ora 18:00, un meci între naţionala de baschet masculin a României şi reprezentativa statului Kosovo, în cadrul preliminariilor Eurobasket 2021

* Au loc meciuri din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • AHC Dobrogea Sud – CSM Bucureşti – ora 17:30, la Sala Sporturilor – Constanţa
  • CSM Făgăraş – CS Universitatea Cluj – ora 18:00, la Sala Radu Negru – Făgăraş

* Târgovişte: Are loc ultima partidă din etapa a 19-a a Ligii a II-a de fotbal: AFC Chindia Târgovişte – ACS Energeticianul – ora 14:00, pe Stadionul „Eugen Popescu”

* Franţa: Cea de-a XIII-a ediţie a Campionatului European de Handbal feminin va avea loc în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie, primul meci al echipei României, împotriva reprezentativei Cehiei, urmând să aibă loc pe 1 decembrie, de la ora 19:00. Din progromul zilei:

  • Nancy: Franţa – Rusia – ora 22:00

* Gümligen, Elveţia: Dinamo Bucureşti întâlneşte în deplasare echipa elveţiană Wacker Thun, în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 21:00, la Sala Mobiliar Arena

* Ungaria: Are loc un meci din Erste Liga la hochei pe gheaţă: Dunaujvarosi Acelbikak – ACSH Gheorgheni – ora 19:00

* Viena: HC Dobrogea Sud Constanţa îşi află adversarele din grupele Cupei EHF la handbal masculin, la tragerea la sorţi de la Viena – ora 12:00

 

– Diverse

* Conferință de presă premergătoare evenimentului BrosNor Gala Awards 2018, care va avea loc pe 13 decembrie – ora 14:00, la Boem Events, Str. Liviu Rebreanu nr. 14

* Bran, jud. Braşov: Castelul Bran găzduiește în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie,  „Petrecerea tuturor strigoilor”. Vizitatorii Castelului Bran care poartă numele Sfântului Andrei nu vor avea nevoie de bilet de acces în data de 30 noiembrie, ci de un act de identitate

* Galaţi: Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) Galaţi organizează, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Andrei, în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, „Târgul Meşterilor Populari 2018”, ajuns la a XVIII-a ediţie. Evenimentul reuneşte meşteri populari şi artizani din cele mai importante zone etnofolclorice ale ţării şi este amplasat în zona pietonală de la „P-uri”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 29 noiembrie

* Se împlinesc 80 de ani (1938) de când relațiile diplomatice între România și Franța, stabilite la nivel de legație la 8/20 februarie 1880, au fost ridicate la nivel de ambasadă

* Acum 71 de ani (1947) Adunarea Generală a ONU hotăra împărţirea Palestinei în două state (israelit şi arab), Ierusalimul fiind proclamat oraş liber, sub administraţia ONU

* Cu 28 de ani în urmă (1990), Consiliul de Securitate al ONU, în încercarea de a aplana pe cale diplomatică criza din Golf, declanşată prin invadarea, la 2 august 1990, a Kuweitului de către Irak, a adoptat Rezoluţia 678 care autoriza folosirea forţei împotriva Irakului, în cazul în care acesta nu va înceta ocupaţia militară până la 15 ianuarie 1991. Saddam Hussein a sfidat Occidentul, astfel încât, la 17 ianuarie 1991, a fost declanşată operaţiunea „Furtună în deşert” sub comanda generalilor americani. La 28 februarie 1991, „Războiul din Golf” s-a încheiat prin capitularea trupelor irakiene

* Se împlinesc 25 de ani (1993) de când îşi începea transmisia postul de televiziune Antena 1, prima televiziune comercială din România cu capital 100% românesc (aparţinând trustului Intact Media Group)

* Acum 11 ani (2007), în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie din Bucureşti, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Necesitatea construirii unei Catedrale ortodoxe reprezentative în Bucureşti s-a afirmat după Războiul de Independenţă din anul 1877. Astfel, în vara anului 1884, Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani, când, în 2 septembrie 2010, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, iar în 20 decembrie 2010 au demarat primele lucrări de construcţie pentru noua Catedrală

* În urmă cu 6 ani (2012) Palestina a devenit stat observator nemembru la ONU, în urma unui vot istoric al Adunării Generale a ONU, în pofida opoziţiei Statelor Unite ale Americii şi Israelului. Statutul obţinut de teritoriile palestiniene conferă acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale

* Se împlinesc 5 ani (2013) de la parafarea tehnică a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Semnarea oficială a documentului şi a actelor conexe a avut loc în data de 27 iunie 2014, la Bruxelles, cu prilejul Consiliului European

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Infanteriei Marine”; la data de 29 noiembrie 1971, a fost reînfiinţat Batalionul de Infanterie Marină (desfiinţat în 1958) (observator.ro)

 

– „Ziua Naţională a Luptei împotriva Infertilităţii”; se organizează, cu acest prilej, dezbateri între pacienţi şi medici; printre iniţiatori, „Asociaţia Embriologilor/AER” şi ”Asociaţia SOS Infertilitatea”

 

– 1852: A murit (la Palermo, Italia) Nicolae Bălcescu, istoric şi prozator; om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1819)

 

– 1880: S-a născut N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, ziarist, dramaturg şi traducător (m. 1949)

 

– 1888: A murit (la Aschaffenburg/Germania) Iacob Cihac, medic şi naturalist de origine cehă; stabilit la Iaşi (în 1825), a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi; a înfiinţat, împreună cu dr. Mihai Zotta, ”Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi” (1833); a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1800, Aschaffenburg) – 130 de ani

 

– 1921: A murit Paulina Cruceanu; absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, ea a devenit, la 6 mai 1891, prima farmacistă din România (n. 1865)

 

– 1922: A murit Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1919) (n. 1852). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 28.XI.1922

 

– 1924: S-a născut actorul Mihai Mereuţă (m. 2003)

 

– 1933: A murit juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1856) – 85 de ani

 

– 1934: S-a născut Flavia Buref, actriţă, poetă, realizatoare de emisiuni de radio şi TV, scriitoare, scenaristă, traducătoare, autoare de versuri pentru muzică şi musicaluri (m. 2016)

 

– 1936: S-a născut librarul şi traducătorul sibian Reimar-Alfred Ungar (m. 2006)

 

– 1938, 29/30: „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu (n. 1899), conducătorul organizaţiei legionare „Garda de Fier”, şi alţi 13 şefi legionari, arestaţi şi condamnaţi (în mai 1938) la închisoare, au fost executaţi din ordinul regelui Carol al II-lea (comunicatul oficial anunţa că au încercat să fugă de sub escortă, motiv pentru care au fost împuşcaţi); Germania a reacţionat violent, demnitarii şi ofiţerii decoraţi de regele Carol restituind decoraţiile primite; a intervenit o perioadă de tensiune în relaţiile germano-române – 80 de ani

 

– 1938: S-a născut baschetbalistul Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), între anii 1996-2004, şi al Federaţiei Române de Canotaj (FRC), între anii 1986-1995 (m. 2015) – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Liviu Tudan (nume real: Dumitru Tunsoiu), compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei de rock „Roşu şi Negru” (m. 2005)

 

– 1949: S-a născut violonistul Vladimir Mendelsohn

 

– 1951: A murit medicul veterinar Mihail Fălcoianu; a reorganizat şi modernizat învăţământul ginecologic veterinar din România (n. 1884)

 

– 1958: S-a născut Carmen Firan, poetă, prozatorare și jurnalistă; stabilită la New York din 1997 – 60 de ani

 

– 1959: A murit Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1872)

 

– 1962: S-a născut Eugen Mihăescu, chitarist şi compozitor pop-rock; liderul formaţiei „Krypton” şi al trupei „Nimic întâmplător”

 

– 1966: A murit poetul Simion Stolnicu (numele real: Alexandru Botez), situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (n. 1905)

 

– 1968: S-a născut Ramona Bădescu, interpretă de muzică uşoară şi actriţă, stabilită în Italia – 50 de ani

 

– 1970: A murit Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (n. 1901)

 

– 1973: A murit Gheorghe Cristescu, reprezentant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din România; unul dintre fondatorii Partidului Comunist, al cărui prim conducător a fost (1921-1924); exclus din PCR în 1926 (n. 1882) – 45 de ani

 

– 1974: A murit Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)

 

– 1978: A murit Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum ”Literatura latină”, ”Satirici şi epigramişti latini”, ”Poeţi latini” (n. 1903) – 40 de ani

 

– 1989: A murit Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist; autor de filme de animaţie (n. 1923)

 

– 1993: A murit (a fost ucis) Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi dirijorul grupului vocal studenţesc „Song” (n. 1951) – 25 de ani

 

– 1994: A murit Titus Popovici, prozator, scenarist, dramaturg, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 – Dorina Rusu şi http://www.cinemagia.ro/actori/titus-popovici-8120/ dau ca dată a morţii 30.XI.1994

 

– 1996: A murit poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş; deţinut politic între anii 1949 şi 1956 (n. 1918, la Turia, Grecia)

 

– 1997: A murit geofizicianul şi profesorul Liviu Constantinescu; considerat, împreună cu Sabba S. Ştefănescu, drept fondator al şcolii române de geofizică; contribuţii în seismologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1914)

 

– 2011: A murit regizorul de teatru şi operă Alexandru Tocilescu (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Buenos Aires: Întâlnire bilaterală a preşedintelui argentinian, Mauricio Macri, cu premierul italian, Giuseppe Conte, înaintea summitului G20 din 30 noiembrie

 

– Rio de Janeiro, Brazilia: Întrevedere a lui John Bolton, consilier pe probleme de securitate națională al Statelor Unite, cu preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro

 

– Lisabona: Versiunea finală a proiectului de buget pe 2019 va fi votată în Parlament

 

– Londra: O comisie parlamentară o va audia pe premierul britanic Theresa May pe tema Brexit

 

– Washington: James Jeffrey, reprezentantul special american pentru conflictul sirian, este audiat de Comisia de Afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor

 

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul ucrainean, Volodimir Groisman, participă la deschiderea Forumului economic Germania – Ucraina, găzduit de Camera Germană de Comerţ (DIHK)

 

– Quito: Raportorul special al ONU privind drepturile poporului indigen, Victoria Tauli-Corpuz, prezintă raportul său pentru Ecuador

 

– Hanoi: Vizita ministrului afacerilor externe nord coreean, Ri Yong Ho, în Vietnam (29 nov. – 1 dec.)

 

– Bratislava: Reuniunea „Amicii coeziunii”, la care participă reprezentanţi ai statelor membre ale UE

 

– Geneva: Raport provizoriu al ONU pe tema stării climatului mondial în 2018 prezentat de secretarul general al Agenţiei ONU pentru Mediu

 

– Sanaa, Yémen: Vizita secretarului general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock

 

– Soweto, Africa de Sud: Oprah Winfrey susţine un discurs la un eveniment dedicat centenarului naşterii lui Nelson Mandela

 

– Amsterdam: Întâlnire a şefilor Nissan-Renault-Mitsubishi pentru a analiza efectele arestării lui Ghosn şi viitorul alianţei

 

– Insulele Mauritius: Reuniune a Comitetului de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO (29 nov. – 1 dec.)

 

– Los Angeles: Salonul automobilistic de la Los Angeles, care va cuprinde, printre altele decernarea premiului pentru „Maşina verde a anului” (29 nov. – 9 dec.)

 

– Amsterdam: Muzeul „Van Gogh” din Amsterdam va dezvălui rezultatele unui nou studiu cu privire la celebrul pictor olandez

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Solidaritate cu Poporul palestinian”, proclamată, în 1977, în cadrul celei de-a 32-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 32/40 B; la 29.XI.1947 Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 181 (II) cu privire la împărţirea Palestinei. NOTĂ: Rezoluţia 181 (II) stipula crearea pe teritoriul Palestinei (regiune istorică din Orientul Apropiat cuprinsă între Marea Mediterană şi deşertul Siriei) a două state – arab şi israelian; oraşul Ierusalim urma să devină o unitate administrativă autonomă sub conducerea ONU; războiul din anii 1948 şi 1949, declanşat împotriva Israelului de către statele arabe vecine, s-a încheiat cu victoria Israelului şi ocuparea de către acesta a unei mari părţi din teritoriul Palestinei

 

– 1516: A murit pictorul veneţian Giovanni Bellini (numit Giambellino) (n. ~1430)

 

– 1643: A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi (n. 1567) – 375 de ani

 

– 1759: A murit Nicolaus I Bernoulli, matematician elvețian (n. 1687)

 

– 1797: S-a născut compozitorul italian Gaetano Donizetti (m. 1848)

 

– 1803: S-a născut Christian Doppler, fizician şi matematician austriac; în 1842 a descoperit efectul care-i poartă numele şi care se referă la modificarea frecvenţei undelor sonore când sursa se deplasează faţă de observator; a prevăzut că un efect similar are loc şi în cazul luminii (”efectul Doppler-Fizeau”) (m. 1853) – 215 ani

 

– 1825: S-a născut medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne (m. 1893)

 

– 1832: S-a născut Louisa May Alcott, scriitoare americană (m. 1888)

 

– 1839: S-a născut Ludwig Anzengruber, poet, dramaturg și romancier austriac (m. 1889)

 

– 1849: S-a născut Sir John Fleming, fizician şi inginer britanic; în 1904 a brevetat lampa cu doi electrozi (numită iniţial „valva lui Fleming”), primul model de diodă; numită şi lampa cu tub cu vid sau lampa lui Fleming, această invenţie este considerată adesea ca fiind începutul electronicii (m. 1945)

 

– 1872: A murit editorul american de ziare Horace Greeley; în 1841 a fondat cotidianul „New York Tribune” (n. 1811)

 

– 1915: S-a născut inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (m. 2012)

 

– 1924: A murit, la Bruxelles (în Belgia), compozitorul italian Giacomo Puccini (numele complet: Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini) (n. 1858)

 

– 1932: S-a născut Jacques Chirac, politician francez, ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1974-1976); primar al Parisului (1977-1995), preşedinte al Franţei între anii 1995 şi 2007

 

– 1973: A murit scriitorul austriac Felix Braun (n. 1885) – 45 de ani

 

– 1981: A murit (în condiţii neelucidate) actriţa americană de film Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zakharenko); În noiembrie 2011, investigatorii au decis redeschiderea unuia dintre cele mai misterioase cazuri de deces de la Hollywood, după ce au fost contactaţi de persoane care au susţinut că deţin informaţii suplimentare cu privire la evenimentele petrecute în acea noaptea; chiar dacă autorităţile au închis cazul declarând că moartea actriţei este un „înec accidental”, mărturia lui Dennis Davern, căpitanul iahtului deţinut de actriţă şi de soţul ei, i-a determinat pe anchetatori să reanalizeze cazul din 1981 (n. 1938)

 

– 1986: A murit actorul american de film Cary Grant (n. 1904)

 

– 2001: A murit chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (n. 1943)

 

– 2010: A murit poeta rusă Bella Ahmadulina (n. 1937)

 

– 2010: A murit (s-a sinucis) scenaristul şi regizorul italian Mario Monicelli, considerat un maestru al comediei italiene (n. 1915)

 

– 2014: A murit poetul, eseistul, traducătorul şi profesorul american Mark Strand, câştigător al Premiului Pulitzer pentru poezie în 1999 (n. 1934, în Canada)