Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
La 6 octombrie 1918 reprezentanţii Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat din Transilvania se întâlnesc la Budapesta şi adoptă o platformă comună în lupta pentru liberă determinare · tot la Budapesta, ia fiinţă Consiliul Naţional Român · la 12 octombrie PNR adoptă la Oradea declaraţia redactată de Vasile Goldiş privind dreptul la autodeterminare al românilor din Transilvania · la 2 noiembrie Consiliul Naţional Român îşi începe activitatea la Arad, în casa avocatului Cicio Pop · la 20 noiembrie CNR anunţă convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia în care avea să se voteze „Unirea Transilvaniei, Banatului şi Ţării Ungureşti”.
Gherasim Căpâlna era un preot tânăr în Şimişna, jud. Sălaj; împreună cu alţi preoţi din satele din jur, a înfiinţat în noiembrie Consiliul Naţional Român local – al cărui preşedinte a fost – şi Garda Naţională locală.
„Poporul, mai vârtos de unde sunt eu, a fost într-adevăr întru totul dezvoltat în ideea naţională, din partea aceea, din judeţul [Sălaj]… din plasa Ileanda. Veşnic am avut deputaţi în Parlamentul unguresc, l-am avut pe Lucaci, l-am avut pe doctor Tudor Mihali… […] În fiecare an, ne adunam la o dare de seamă la Ileanda şi Miluşa, unde venea şi episopul Hossu Vasile. Făceau liturghie în Ileanda sau făceau liturghie în Chizeni, la doctor Mihali, şi la darea de seamă era şi el acolo cu noi. Şi astfel, românii, văzând încetul cu încetul, s-au familiarizat cu ideea asta, cum că ei sunt români. Public nu spuneau, [ci] doar ei între ei: <Mă, a venit vremea când ne-om uni cu cei de dincolo, de dincolo de munţi.> Asta şi a fost. […]
[Mai erau] adunările şi dările de seamă ale deputaţilor noştri români, care regulat se adunau în circumscripţia unde erau aleşi. Astfel, Vaida Voevod, Vasile Goldiş la Arad, Ştefan Cicio Pop la Arad iarăşi, […] Gheorghe Pop de Băseşti, în Ceul Silvaniei şi ajunge şi la Baia Mare, de făcea dări de seamă. La aceste dări de seamă se dădeau foi volante, să le publice – le confiscau jandarmii, dar pentru aceia tot rămâneau – în care se cerea românilor ca să… dar cu acestea începea: <Să cinsteşti pe împăratul, să cinsteşti statul şi guvernul, dar nu uita că tu eşti român!> Asta era…
Cine erau iniţiatorii şi propagatorii acestui ideal şi prin ce mijloace îl propagau?
Preoţii şi învăţătorii. […]
Când au venit armatele române şi eliberarea românească din 1918, cum au fost primiţi de către popor şi de către intelectuali?
Cu flori, şi cu mâncare şi cu îmbrăcăminte şi cu tot ce-au avut. Până aici n-au ajuns. […] Şi au fost găzduiţi [şi îmbrăcaţi], că erau dezbrăcaţi, săracii, erau cei mai mulţi în opinci. Şi li s-a dat încălţăminte aici, hrană… S-au adus boi, vite mari, hrană din astălaltă, băutură, au fost primiţi din cale afară, foarte bine. Se înţelege, aceia care au fost iniţiatorii acestor [primiri] au fost arestaţi după aceea şi au ajuns şi condamnaţi, condamnaţi au fost. Astfel, între cei condamnaţi a fost şi Dumitru Man, fostul profesor de morală de la Academia din Gherla şi apoi mulţi preoţi, iară. […]
Cine consideraţi dumneavoastră că a fost organizatorul principal al actului din 1 Decembrie 1918?
Partidul Naţional [Român]. Principalul organizator a fost Alexandru Vaida Voevod, el a fost acela care, cu riscul vieţii sale, în 15 octombrie ΄918, în Parlamentul unguresc a spus: am terminat, nu mai stăm cu voi, am terminat… El a fost! Şi apoi au venit, după aceea, toţi deputaţii: la Arad Ştefan Cicio Pop; Gheorghe Pop de Băseşti, în Sălaj; Tudor Mihali, episcopii… Cel mai activ dintre toţi a fost episcopul Iuliu Hossu. Era cel mai tânăr. La adunare el a citit şi proclamaţia şi cu riscul că să fie împuşcat: nu puteai şti tu că în mulţimea aceea nu este un ungur care să te împuşte! Mai ales că toţi… întâi, că era cunoscut, deci îl ştiau aceia din jurul nostru. Au fost împuşcaţi o grămadă! În vagonul unde am mers şi eu a picat un stegar [Ion Arion], pe treptele vagonului. Şi mort a sosit în Alba Iulia…. da, mort!”
[Înregistrare realizată la Cluj, donaţie Viorica Lascu]
