Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Detașamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.
Tot în Bucureşti va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.
În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, va avea loc ceremonia militară la care vor lua parte aproximativ 1.600 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu aproximativ 150 mijloace tehnice și 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare se vor regăsi militari și tehnică ale armatei poloneze.
Pe timpul ceremoniilor din București și Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.
Ceremoniile militare din cele două orașe vor putea fi urmărite și online, accesând pagina de facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).
Activități similare vor avea loc în marile garnizoane din țară, cu participarea reprezentanților Armatei României, precum și în teatrele de operații în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
RADOR (29 noiembrie)