„Milorad Dodik rămâne sub sancţiunile impuse de SUA, dar vom colabora cu el din respect faţă de Preşedinţia Bosniei-Herţegovina” – a declarat ambasadorul SUA la Sarajevo, Maureen Cormack. Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor referitoare la liderul Alianţei Social Democraţilor Independenţi şi a reprezentantului nou ales al sârbilor în Preşedinţia Bosniei-Herţegovina, Milorad Dodik, ambasadorul SUA a declarat că este „vorba de politica SUA şi această politică presupune ca persoanele aflate sub sancţiuni SUA să fie răspunzătoare”. „Când este vorba de Dodik, se aplică Legea privind sancţiunile impuse Balcanilor de Vest. Washington-ul respectă în mod deosebit Acordul de pace de la Dayton, deoarece acest acord are un rol esenţial în Bosnia-Herţegovina şi trebuie apărat” – a declarat Cormack, adăugând că SUA vor colabora în viitor cu Dodik, în calitate de membru al Preşedinţiei Bosnia-Herţegovina, din respect faţă de instituţie şi faţă de funcţia deţinută de Dodik. „Sancţiunile sunt pe numele lui Milorad Dodik. Nu avem nicio problemă să colaborăm cu Republica Srpska, cu cetăţenii şi autorităţile din Republica Srpska. Parteneriatul SUA cu Bosnia-Herţegovina va continua” – a subliniat diplomatul SUA./rmihaj/aboboc
(www.rts.rs – 29 noiembrie)