Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
La 12 octombrie 1918 Partidul Naţional Român adoptă la Oradea declaraţia redactată de Vasile Goldiş privind dreptul la autodeterminare al românilor din Transilvania · la 31 octombrie se constituie la Budapesta Consiliul Naţional Român Central, cu şase membri PNR şi şase social-democraţi · în 2 noiembrie CNRC îşi fixează sediul la Arad, în casa Cicio Pop · în noiembrie se formează consilii naţionale în localităţile din Transilvania, cu rol de organisme politice româneşti · se înfiinţează gărzi naţionale militare pentru protejarea administraţiei româneşti · în 13-14 noiembrie au loc la Arad tratative româno-maghiare între Consiliul Naţional Român Central şi guvernul revoluţionar ungar reprezentat de Oszkár Jászi, ministrul minorităţilor.
Ion Clopoṭel (1892-1986), ziarist şi profesor, era redactor şef la ziarul Românul din Arad, care fusese şi în 1912 centrul luptei românilor pentru autodeterminare.
„Comitetul Naṭional de revoluṭie s-a convocat în ziua de 12 octomvrie, chiar în casa lui Aurel Lazăr, la Oradea Mare, dar el avut iniṭiativa, […] el a sesizat comitetul să se întrunească pentru ca să ia o decizie. Şi în ziua de 12 octomvrie a avut loc comitetul şi atunci a venit [Alexandru] Vaida, a venit Mihali, Aurel Vlad, Aurel Lazăr […] şi s-a hotărât convocarea comitetului. Comitetul a decis să se facă un text, o declaraţie politică în Parlamentul de la Budapesta, de autodeterminare. Textul a variat, un text l-a adus Vaida, alt text Aurel Lazăr, însă erau texte cu mult mai lungi şi mai nepotrivite şi atuncea a prezentat Goldiş un text scris de-a dreptul în limba maghiară, atunci, pe loc, şi ăsta a rămas definitiv. […] Și aici s-a spus că poporul român are dreptul de a decide printr-o aderare la o adunare naţională, lui i-a venit ideea cu Alba Iulia. Convocarea s-a făcut puţin mai târziu, în casa lui Cicio Pop care era deputat în Arad şi atunci au avut loc ultimele tentative, [făcute de] de Jászi – Jászi Oszkár era ministrul naţionalităţilor – trimis de contele [Mihály] Károlyi care era preşedintele guvernului [Ungariei], [trimis] la Arad să trateze cu românii, [să afle] propru-zis ce vor românii. Şi atuncea s-a hotărât convocarea. Data convocării s-a făcut în noaptea de 13/14, în casa lui Cicio Pop, de faţă cu o reprezentanţă foarte lărgită a Partidului Naţional şi a socialiştilor. Şi atunci, în unanimitate, au hotărât că e absolută nevoie de această adunare care e suverană. […]
Am participat, eram de faţă [la tratative]… Şi au avut loc în prealabil câteva adunări lărgite cu reprezentanţi ardeleni, pe la Cicio Pop, pe-acolo. Şi lumea fierbea chiar, de griji, de nu ştiu ce… o agitaţie extraordinară ! Și erau noaptea, până către ziuă şi a doua zi se comunica rezultatul. Şi Jászi a fost puţin contrariat de intransigenţa asta a românilor, dar aşa era. Şi în perioada asta s-a petrecut un lucru deosebit, că au venit şi maghiari şi au zis: <Ce vreţi dumneavoastră?> Şi atunci Maniu a rostit el <separare deplină> şi au am notat cuvântul ăsta, ştiţi. Şi Maniu a fost foarte aplaudat de această rezoluţie personală. […]
Înainte de Alba Iulia, a venit [primul ministru al Republicii Ungare Mihály] Károlyi la Arad şi a făcut o vizită lui Goldiş. I-a zis: <Domnule Goldiş, ştii că eu am un program radical şi acceptabil pentru români, românii ar putea să mă voteze> Şi a venit Goldiş furios în redacţie, să ne spună. [Îi zisese:] <Domnule conte, regret că dumneavoastră veniţi cu o dovadă [care contestă] că îmbrăţişaţi cu adevărat problema naţionalităţilor ! Cum puteţi cere voturile unei populaţii pentru care n-aţi făcut nimica ?! De ce noi cerem de la social-democraţi ? Pentru că social-democraţii au un statut de partid care se ocupă de problemele naţionalităţilor>. Vedeţi, cum a pus Goldiş problema ?! Şi, într-adevăr, Goldiş a fost foarte consecvent, el şi-a dat seama de clasa muncitoare, că e răscolită, are o putere mondială că această clasă şi-a înscris în statutul de partid ca problemă fundamentală, problema de naţionalitate.”
[Interviu realizat de prof. Zoltán Rostás, 1983]
