La Palatul Cotroceni va avea loc, în această seară, o recepţie oferită de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale a României. La eveniment sunt invitaţi politicieni, diplomaţi, personalităţi culturale şi reprezentanţi ai cultelor religioase.
Ca şi în anii trecuţi, şeful statului va susţine o alocuţiune, iar tema centrală a discursului de astăzi va fi Centenarul Marii Uniri. După cum afirma preşedintele Klaus Iohannis, Centenarul nu este doar despre trecut, ci şi despre România viitoare. El atrăgea atenţia că generaţii după generaţii au reuşit să păstreze unitatea ţării şi la momentul potrivit să folosească toate oportunităţile pentru a se integra în familia europeană, pentru că a fi român echivalează acum cu a fi european, înseamnă a fi parte a un comunităţi de valori care preţuieşte libertatea, solidaritatea, respectarea demnităţii umane, democraţia şi în care domneşte necondiţionat statul de drept, mai spunea preşedintele României. Tot astăzi, şeful statului va decora mai multe personalităţi civile, dar şi militari pe care îi va avansa în grad.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie