Motto: „Acum nu mai erau doi stăpâni ai României, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări care avea nesfârşită răbdare.” – Nicolae Iorga despre Ion I. C. Brătianu
Ion I.C. Brătianu, sau Ionel Brătianu, cum mai era cunoscut, a fost diplomat, inginer şi om politic, o personalitate care a jucat un rol esenţial în Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și, în general, în viața politică a României moderne. Exponent al cei mai mari familii de oameni politici români, Ionel Brătianu a fost lider al Partidului Naţional Liberal timp 19 ani, de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, mai mult decât oricare alt om politic român, de două ori ministru al Afacerilor Externe, de trei ori ministru de Interne şi de două ori ministru al Apărării Naţionale.
Ion I.C. Brătianu este considerat a fi „conducătorul din umbră” al României interbelice, o personalitate care prin activitatea sa prestigioasă a contribuit din plin la crearea şi dezvoltarea statului român modern.
Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ion I.C.Brătianu, s-au remarcat în mod deosebit prin durata lor, în total, Partidul Naţional Liberal guvernînd ţara timp de 6 decenii, perioadă marcată de reformele îndrăzneţe iniţiate şi susţinute de Ion I.C.Brătianu.
Cu toate dificultăţile epocii, Ion I.C. Brătianu are meritul de a fi reuşit să depăşească momentele de criză şi să menţină stabilitatea politică a ţării.
Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864, la Florica (azi Ștefănești), în judeţul Argeș, fiind fiul cel mai mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C.Brătianu şi al Olteniţei Pia Pleşoianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu.
În anul 1882 îşi susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București, apoi efectuează, ca voluntar, un stagiu militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie.
În perioada 1883-1885, este cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe, la Paris, în perioada 1884-1886 este auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice din capitala Franţei, iar între anii 1886-1889 este student la Școala de Poduri și Șosele, de unde obţine, la final, diploma de inginer.
Încă din anul 1895 a devenit membru al Partidului Național Liberal şi, în același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj.
În 1889, revine în România, fiind concentrat la cazarma „Malmaison”, unde este înaintat la gradul de locotenent.
În februarie 1889, susține acceptarea în P.N.L. a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde).
În octombrie 1889, se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., în subordinea lui Anghel Saligny.
A fost căsătorit, prima dată, cu Maria Brătianu, cunoscută ca „prințesa Maria Moruzi-Cuza”, văduva lui Alexandru Al. Ioan Cuza, fiul domnitorului Cuza Vodă, cu care a avut un copil, Gheorghe I. Brătianu.
În perioada 31 martie 1897 – 30 martie 1899 este desemnat ministru al Lucrărilor Publice, calitate din care a acordat o atenţie specială construcţiei de căi ferate, încurajând proiectele ilustrului inginer Anghel Saligny. În noiembrie 1897, ministrul Ionel Brătianu participa la inaugurarea căii ferate Piteşti – Curtea de Argeş şi tot în mndatul său la Lucrările Publice s-a ocupat îndeaproape de desfăşurarea lucrărilor de amenajare a Portului Constanţa.
În 1899, publică prima sa lucrare, „Notre commerce de cereales”.
Între 14 februarie 1901 şi 18 iulie 1902 este desemnat din nou ministru al Lucrărilor Publice, în perioada 9 ianuarie – 18 iulie 1902 este ministru interimar al Afacerilor Străine iar între 18 iulie 1902 şi 12 decembrie 1904 este ministru plin al Afacerilor Străine.
În anul 1907, se recăsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman, născută Știrbei, nepoata dinspre tată a lui Barbu Știrbei, ultimul domnitor al Valahiei.
Între 12 martie 1907 şi 27 decembrie 1908 devine ministru de Interne, perioadă în care care I.I.C. Brătianu a trecut prin unul dintre cele mai controversate momente ale carierei sale politice când, din funcția de ministru, alături de ministrul de război de atunci, generalul Alexandru Averescu, au condus cu mână forte acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați.
Între 27 decembrie 1908 şi 4 martie 1909 este Președinte al Consiliului de Miniștri, ministru al Afacerilor Străine şi ministru de Interne, iar între 4 martie 1909 – 28 decembrie 1910, între 6 februarie şi 28 decembrie 1910, îşi continuă mandatul de prim – ministru, îndeplinind şi funcţia de ministru de Interne
În 11 ianuarie 1909, în cadrul Congresului P.N.L., Ionel Brătianu fusese ales președinte al partidului – succedându-i lui Dimitrie A. Sturdza -, funcție politică pe care avea să o păstreze până la finalul vieții sale.
În decembrie 1909, Ion I.C. Brătianu a fost ţinta unui atentat prin împuşcare, în urma căruia a scăpat cu viaţă, fiind doar rănit.
În anul 1911, Ionel Brătianu este ales senator şi, în acelaşi an, publică volumele „Chestia tramvaielor comunale” şi „Manifest-program”, în 2 volume.
La finalul celor două războaie balcanice, la 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară – implicit exproprierea parțială a marii proprietăți – și reforma electorală – prin apariţia colegiului electoral unic. La ideile reformatoare ale lui Ionel Brătianu au aderat şi o parte a oamenilor de stat ai vremii, precum Regele Carol I, conservatorii democrați și chiar conservatorii „bătrâni” – care însă vedeau varianta exproprierii in extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor existente. Ulterior, acestor reforme li s-au adăugat proiectul unei noi constituţii, modernizarea economiei prin doctrina liberală “prin noi înşine”, dezvoltarea politicii externe şi, mai târziu, alinierea ţării la noile realităţi de după finalul Primului Război Mondial.
Tot în 1913, Ionel Brătianu publică volumul „România și Peninsula Balcanică”.
În perioada neutralităţii României, între 4 ianuarie 1914 – 11 decembrie 1916, Ion I.C. Brătianu a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri, dar şi titular al portofoliilor de ministru de Război şi ministru ad-interim la Afacerile Străine. A fost perioada în care Ion I.C. Brătianu şi-a asumat o imensă răspundere, însemnând pregătirea militară şi diplomatică a României în marea confruntare în care ţara intrase pentru a se reîntregi cu provinciile sale istorice aflate sub dominaţie străină.
Trebuie spus că după momentul 27 septembrie 1914, când Regele Carol I se stingea din viaţă, moment ce însemna, practic, că România era liberă în a intra în război împotriva Austro-Ungariei, primul ministru Brătianu devenea figura centrală a vieţii politice, deciziile sale influenţând destinul istoric al României, aspect care i-a adus şi renumele de „rege neîncoronat” al ţării.
Brătianu a luat decizia ca ţara să intre în război în 1916 de partea Antantei.
Apoi, în anii în care România a participat la Primul Război Mondial, între 11 decembrie 1916 şi 26 ianuarie 1918, Ion I.C. Brătianu a deţinut funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi pe cea de ministru al Afacerilor Străine.
În 18 ianuarie 1919, Ionel Brătianu a fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, revenindu-i obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 – am numit aici Pacea de la Buftea -, iar excepţionalele sale abilității diplomatice a dus la lămurirea acestui aspect, care a însemnat, până la urmă, convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.
Tot în 1919, Brătianu publică lucrarea „Situația înternațională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaților (16-17 decembrie 1919)”, iar în 1922 îi apare volumul „Din amintirile altora și ale mele”.
În perioada 19 ianuarie 1922 – 27 martie 1926, după recunoaşterea Marii Uniri, Ion I. C. Brătianu redevine Preşedinte al Consiliului de Miniştri, guvernarea liberală trecând la modernizarea economiei României prin doctrina „Prin noi înşine!”, care provine de la un articol – manifest „Prin noi înșine!”, publicat la 3/16 mai 1905 de către Vintilă I.C. Brătianu în ziarul „Voința Națională”.
Artizanul implemetării doctrinei a fost Vintilă Brătianu, care a deținut funcția de ministru de finanțe, iar principalii teoreticieni ai acestui curent doctrinar au fost: Vintilă I.C. Brătianu, Ștefan Zeletin și Mihail Manoilescu.
La 7 iunie 1923, Ionel Brătianu este ales membru de onoare al Academiei Române, în acelaşi an având loc votarea noii Constituții a ţării.
Brătianu a fost foarte des acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice, iar în criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului.
În anul 1926 publică volumul „Activitatea corpurilor legiuitoare și a Guvernului de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1916”.
În 1927, după moartea regelui Ferdinand, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai.
În același an, însă, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă, boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament, care s-ar fi dovedit a fi eronat, după care gripa dispare doar pentru un timp.
La 24 noiembrie 1927, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ionel Brătianu, a trecut la Domnul în urma unei laringite infecțioase, la vârsta de 63 de ani, acesta fiind începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
Postum, îi apar volumele „Discursurile lui Ion I.C. Brătianu”, 4 volume, în 1933 şi „Cuvintele unui mare român 1914 – 1927”.
În data de 1 septembrie 2014, Banca Națională a României i-a onorat memoria, punând în circulație un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Ion I. C. Brătianu.
