Agenţia Sspaţială Americană NASA a anunţat că a selectat nouă companii din Statele Unite de dezvoltare a unor tehnologii pentru transport de pe Pământ pe Lună. Firmele selectate vor angaja contracte de transport material ştiinţific şi tehnologie care să permită astronauţilor să se întoarcă pe Lună sau să călătorească spre Marte. „Ne întoacem pe Lună, pregătindu-ne să călătorim mai departe, spre Marte. Chiar o să facem asta. Noi suntem NASA!”, a postat un comunicat NASA, pe Twitter. Unul din elementele cheie ale misiunilor viitoare ale NASA este transformarea Lunii în rampă de lansare spre Marte. „Acest lucru va reduce mult costurile, pentru că, dacă poate fi testat în jurul Lunii, atunci sigur va duce la scăderea costurilor misiunilor spre Marte. În 2019, se împlinesc 50 de ani de când astronautul Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună. Numai 12 astronauţi au păşit de atunci pe suprafaţa lunară.(EURONEWS – 30 noiembrie)/mbaciu/vdraguta