Iuliu Hossu a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla şi mai apoi cardinal, deținut politic, senator de drept în Parlamentul României şi membru de onoare al Academiei Române.
Nu poate fi imaginată realizarea Unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat al României fără activitatea sa neobosită: s-a deplasat prin Ardeal pentru a-i mobiliza pe români, a pregătit Marea Adunare de la Alba Iulia, a citit în faţa celor prezenţi, alături de alţi fruntaşi ai vremii, Rezoluţia Unirii şi a fost împuternicit, ca membru al delegaţiei ardelene care a mers al Bucureşti, să înmâneze Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand. Cardinalul Iuliu Hossu a impresionat prin ţinuta sa morală, prin consecvenţa şi sacrificiul său pentru principiile şi credinţa sa, pentru toate acestea, anii comunismului aducându-i arestarea, supunerea la un regim de exterminare, impunerea domiciliului forţat şi izolarea sa până la finalul vieţii.
Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, la Milașul Mare, comitatul Cluj (în prezent în judeţul Bistriâa-Năsăud), părinții săi fiind Ioan, preot-paroh greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu.
A urmat clasele primare la Şcoala poporală confesională greco-catolică din sat, apoi a parcurs primele trei clase gimnaziale la Gimnaziul luteran german din Reghin, iar clasa a IV-a, la Gimnaziul Romano Catolic maghiar din Târgu-Mureş.
A urmat, apoi, studiile liceale la Gimnaziul Superior Român Unit din Blaj, unde l-a avut coleg de clasă pe eminentul profesor universitar clujean de mai târziu, medicul Iuliu Haţieganu, de care avea să îl lege întreaga viaţă o remarcabilă prietenie.
În anul 1904 a promovat examenul de maturitate, apoi a fost primit în rândul clerului Episcopiei Lugojului, care, în toamna aceluiaşi an, l-a trimis la studii teologice la Roma, unde în anul 1906 a obţinut doctoratul în Filosofie, iar în martie 1910, a fost hirotonit preot şi numit Primo Prefetto, adică prim-doctorand al doctoranzilor în Teologie de la Colegiul De Propaganda Fide din Roma.
Iuliu Hossu a revenit apoi în ţară, fiind, în perioada 1910-1912, protocolist, arhivar, bibliotecar şi director de cancelarie.
În anul 1913, devine profesor la Catedra de Studii Biblice a Academiei de Teologie Română Unită din Lugoj, iar un an mai târziu realizează o călătorie de studii în Germania şi Franţa (aici participă ca delegat la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes).
După izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, se înrolează voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara, fiind trimis pe front în spitale militare ale Imperiului, în Austria, Boemia şi Moravia.
La 3 martie 1917 este numit, prin Decret Imperial, Episcop al Diecezei Gherla, calitate care i-a oferit oportunitatea istorică de a citi, pe Platoul Romanilor din Alba-Iulia, Declaraţia Unirii de la 1 decembrie 1918.
Fapt demn de subliniat, în octombrie 1918, episcopul Iuliu Hossu trimisese o directivă către credincioşi şi clerici, în care le cerea să recunoască doar autoritatea Sfatului Naţional Român de la Arad, fără să mai ţină seama de guvernul de la Budapesta.
La Marea Adunare de la Alba Iulia, discursul episcopului Iuliu Hossu a rămas memorabil:
„Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam că „va învinge dreptatea”, vă arătam că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. (…)
Cuvintele Domnului se împlinesc şi aici, întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti. Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd, şi urechile voastre fericite că aud! Văd ziua întregirii neamului şi aud buna vestire a dreptăţii lui Dumnezeu. Ascultaţi, români fericiţi, buna vestirea unirii noastre pe veci cu Ţara-Mamă, România.”
În ziua următoare, Marele Sfat Naţional, recent ales, cu Gheorghe Pop de Băseşti preşedinte, i-a numit pe cei care aveau să-i aducă la cunoştinţă regelui Ferdinand I deciziile de la Adunarea Naţională. Delegaţia a fost formată din Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod şi episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea, propuşi de Maniu şi aprobaţi de Marele Sfat.
După Marea Unire, are o activitate intensă, vizitează peste sute de comunităţi religioase, ţine discursuri, participă la pelerinaje şi celebrează servicii divine, pentru activitatea sa de atunci fiind supranumit „episcopul vizitaţiilor canonice”. În anul 1925 devine senator de drept, în această calitate participând la marea majoritate a dezbaterilor cu privire la rolul bisericii în activitatea ţării.
În anul 1930, Eparhia de Gherla devine Eparhia de Cluj-Gherla, cu sediul la Cluj, iar Iuliu Hossu devine Episcop de Cluj-Gherla.
În anul 1932, se pronunță împotriva revizuirii frontierelor de stat, în cadrul unei adunări populare din Piața Centrală a Clujului, la care au participat circa 30.000 de persoane.
În perioada 1940-1944, a ocupaţiei maghiare, episcopul Hossu este vizat de două atentate, unul la Cutiş, prin dezafectarea unui pod, în august 1943, şi altul la Budac, două luni mai târziu, cu focuri de armă, din care scapă cu viaţă.
În urma acestor momente, deşi apropiaţii îl îndeamnă să se refugieze, după ce viaţa sa a fost pusă în pericol, Iuliu Hossu devine şi mai dârz în apărarea reperelor sale morale, refuză să îşi părăsescă credincioşii şi luptă pentru apărarea drepturilor lor.
În martie 1944, se produce un nou moment nefereicit în viaţa sa, după ce Academia de Teologie din Cluj este devastată, iar episcopul este insultat de studenţii maghiari, însă, drept răspuns, la doar câteva zile, episcopul Iuliu Hossu se afla printre evreii din ghetou, cărăra le asigura aprovizionarea cu alimente.
A urmat venirea la putere a comuniştilor şi, cu aceasta, şi prigonirea bisericii şi ofensiva împotriva Papei.
În anul 1945, episcopul Iuliu Hossu devine membru de onoare al Academiei Române.
În martie 1948, la Moscova avea loc Congresul Pan-Ortodox, care avea să decidă şi desfiinţarea Bisericii Române Unite, iar în luna mai a aceluiaşi an, episcopul Iuliu Hossu ţinea o predică la Oradea în care le vorbea credincioşilor greco-catolici despre rezistenţă: „De dragul nimănui nu vom deveni trădători. De dragul nimănui de pe Pământ, noi nu vom părăsi credinţa Maicii noastre Roma. (…) Şi dacă vi se va cere viaţa, trebuie să vi-o daţi pentru credinţa voastră”.
În iunie 1948, România denunţa Concordatul cu Sfântul Scaun iar în august se publica noua Lege a Cultelor, care interzicea orice legătură cu instituţii sau persoane din afara ţării cu cultele din România.
În perioada 24 septembrie – 4 octombrie 1948, episcopul Iuliu Hossu este izolat în reşedinţa sa, iar orice vizitator era arestat.
La 27 octombrie 1948, Iuliu Hossu prezenta, alături de episcopul romano-catolic Márton Áron, Ministerului Cultelor, Statutul Bisericii Catolice din România, pentru toate riturile: latin, bizantin, armean şi rutean, care avea să fie respins.
În 28 octombrie 1948, Iuliu Hossu este arestat din locuinţa din Bucureşti a fratelui său, inginerul Traian Hossu.
La 1 decembrie 1948, prin decretul 358, Biserica Greco-Catolică era desfiinţată iar bunurile ei treceau în posesia Bisericii Ortodoxe Române.
Iuliu Hossu este „plimbat” prin aresturile de la Dragoslavele şi de la Palatul de vară al Patriarhiei, unde au fost aduşi şi episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Ioan Suciu.
În februarie 1949, toţi sunt transferaţi în lagărul ce fusese înfiinţat la Mănăstirea Căldăruşani, iar în mai 1950, vor fi transferaţi la Penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de exterminare. În această perioadă, regimul comunist încearcă să-i ofere un scaun mitropolitan ortodox, pe care Iuliu Hossu îl refuză.
În anul 1955, trei dintre episcopii supravieţuitori de la Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, sunt transferaţi cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş, apoi se desfăşoară întâlnirea cu Petru Groza, care îi oferă din nou lui Iuliu Hossu scaunul de Mitropolit al Moldovei, oferta fiind, de asemenea, refuzată.
Iuliu Hosu va rămâne în izolare la Mănăstirea Căldăruşani până la sfârşitul vieţii.
La 28 aprilie 1969, episcopul a fost promovat Cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea, devenind astfel primul cardinal român provenit dintr-o biserică românească, însă acest fapt nu este făcut public din cauza represaliilor la care l-ar fi supus regimul comunist.
Cardinalul Iuliu Hossu a trecut la Domnul la 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele sale cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă! Duceţi-o până la capăt!“.
În testamentul marelui martir al Bisericii Greco-Catolice și al neamului românesc, cardinalul Iuliu Hossu și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în orașul Cluj-Napoca, unde a și construit o criptă în cimitirul central, existentă și azi. Autoritățile comuniste au impus fratelui episcopului, inginerul Traian Ștefan Hossu, înmormântarea chiar a doua zi după moarte în București, pentru a nu se desfășura manifestări greco-catolice la înmormântare.
În anul 1982, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
La 30 noiembrie 2018 a avut loc o Liturghie Arhierească solemnă în memoria Cardinalului Iuliu Hossu, oficiată în catedrala greco-catolică „Schimbarea la faţă” din Cluj-Napoca. În aceeaşi zi, a fost binecuvântată statuia lui Iuliu Hossu, amplasată pe Bulevardul Eroilor, vizavi de catedrală, un monument de 2,60 metri înălţime, creație a sculptorului Ilarion Voinea, care a fost dezvelit și binecuvântat de episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
