Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, este de părere că România trebuie să analizeze posibilităţile legale pentru denunţarea raportului MCV la Curtea Europeană de Justiţie. Într-o declaraţie, acordată postului nostru de radio, Norica Nicolai a declarat că acest raport a devenit un instrument politic şi trebuie făcută o analiză juridică serioasă, iar Parlamentul de la Bucureşti să ia atitudine cu privire la viitorul acestui mecanism de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei:
Norica Nicolai: Acest mecanism a fost introdus printr-un act adiţional la Tratatul de aderare al României la UE. Mecanismul era condiţionat de existenţa unei clauze de salvgardare. Atâta vreme cât cluza nu a fost activată, în opinia mea această clauză este caducă şi, ca atare, întreg mecanismul subsecvent acestei clauze nu-şi mai are rostul, pentru că am început cu patru condiţionalităţi care au fost îndeplinite, însă, din păcate, an de an, din raţiuni politice aceste condiţionalităţi au culminat până la introducerea altor 12 condiţionalităţi în ultimul raport.
Realizator: Norica Nicolai a mai spus că solicitările Comisiei Europene din ultimul raport MCV sunt inaplicabile şi inacceptabile./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie