Anul care se încheie marchează împlinirea unui secol de la Marea Unire, punctul de cotitură al istoriei naţiunii noastre. Marea Unire a fost realizată prin efortul şi sacrificiul armatei noastre, susţinută de întreaga populaţie civilă. Astăzi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Voluntarului, rememorăm sacrificiile şi dedicaţia voluntarilor civili din timpul Primului Război Mondial, fără de care armata noastră, precum şi persoanele fără ajutor din spatele frontului, nu ar fi putut supravieţui urgiilor războiului.
Niciun stat, oricât de puternic este, nu poate să ducă lupta, fie ea cu intemperiile, cu molimele, ori cu alte dezastre, numai cu ajutorul serviciilor publice. Voluntariatul este esenţial tocmai pentru că, atunci când militarii, pompierii, salvatorii, medicii, asistentele şi toţi cei care muncesc în folosul naţiunii sunt prea puţini, prea vlăguiţi, ori lipsiţi de resurse, cetăţenii-voluntari le completează efortul şi, astfel, dovedesc implicarea lor în societate şi în sprijinul semenilor.
Crucea Roşie Română, ca toate societăţile de Cruce Roşie, este construită pe principiul voluntariatului, fiind expresia instituţionalizată a acestei implicări personale pentru bine. Împreună, oferim îngrijire bătrânilor, ajutoare de urgenţă sinistraţilor, şi asistenţă complementară bolnavilor, alinând suferinţa, atât de prezentă în sufletul naţiunii noastre.
De aceea, astăzi, de Ziua Voluntarului, transmit aprecierea şi recunoştinţa noastră tuturor voluntarilor de Cruce Roşie, pentru serviciul lor pus în slujba semenilor, fără părtinire şi fără ezitare.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române
Președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România